Europa îşi confirmă executivul pentru timp de criză

„Vorbim despre formularea poziţiilor de start ale spaţiului euroatlantic pe de o parte, rusesc pe de altă parte, în ceea ce, fundamental, înseamnă trasarea unei noi hărţi de putere“

Ce oare justifică etichetarea acestei noi formule instituţionale europene drept „executiv pentru timp de criză”? Într-adevăr, de mâine, începe audierea Comisarilor europeni desemnaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, în aşteptarea votului final ce urmează să fie dat în plen, pe 22 octombrie. Ok, ştiţi asta? Dar de unde ideea stării de criză?

Pentru că există deja o criză majoră. Şi mai urmează una. Pentru ambele, grupurile mai puţin văzute ale analiştilor care stau în spatele decidenţilor politici pregătesc deja scenarii multiple de răspuns, evaluează puterea de impact a unor evenimente şi capacitatea de reacţie reală a structurilor euro-atlantice de reacţie rapidă, estimând în acelaşi timp şi puterea de rezistenţă a opiniei publice confruntată cu eventualitatea unor asemenea scenarii multi-eveniment.

Sursele unor asemenea crize sunt multiple, de amploare, având un înalt potenţial de degenerare pe termen mediu şi lung. Nu mai este vorba despre tensiuni locale cu potenţial de extensie regional, chiar dacă, oricând, şi acestea pot cere sau favoriza implicări internaţionale care să le schimbe sau amplifice profilul iniţial, ducându-le înspre un orizont mai larg.

De data asta, vorbim despre formularea poziţiilor de start ale spaţiului euroatlantic pe de o parte, rusesc pe de altă parte, în ceea ce, fundamental, înseamnă trasarea unei noi hărţi de putere, cea mai amplă mişcare politică, economică, socială şi militară care să vină să închidă tabloul extinderii spre est a NATO şi UE. Dar şi, de cealaltă parte, însemnând ieşirea Rusiei, pe o durată nedetrminată, din circuitul marilor decidenţi ai spaţiului în care ne aflăm.

Nicio  generaţie, vreodată, nu şi-a iubit profeţii, cel puţin pe aceia care au arătat care sunt consecinţeleunor judecţi proaste sau lipsei de viziune. Prinţul Philip, Duce de Edinborough, Mesaj adresat delagaţilor la Reuniune care marca aniversarea a 30 de ani de existenţă ai Clubul de la Roma, Paris,1988.

Ucraina cu perspectiva de a deveni - eventual simultan - membru UE şi NATO, o Moldovă care anunţă deja că la anul va depune cerere de aderare la UE, înseamnă posibilitatea de a discuta în cu totul alţi termeni şi cu alte certitudini, despre configurarea de securitate globală a Europei, deţinătoare a unui alt statut de credibilitate, dublat şi completat de acţiunea comună cu NATO pentru amplasarea barierelor de apărare de-alungul frontierei ce uneşte Statele Baltice de Marea Neagră.

Ne aflăm într-un moment când Europa aceasta a noastră a fost nevoită, în cele din urmă (şi nu cred că plină de entuziasm) să decidă că Rusia putea într-adevăr să extindă modelul anexării Cremii la alte spaţii, o începuse deja în celelalte zone separatiste din Ucraina provocând război civil, începuseră să apară semnale din ce în ce mai neliniştitoare rpivind Statele Baltice. Totul într-o sincronizare perfectă cu mişcările autonomiste şi separatiste din ţări membre UE, ameninţând să aprindă focare destabilizatoare şi să alimenteze explozii sociale în interiorul structurii europene.

Ucraina redevine cea mai importantă miză a extinderii europene şi de spaţiu euroatlantic dar şi, exact în aceeaşi măsură de importanţă, reduta ultimă a ambiţiei Rusiei neo-imperiale imaginată de Vladimir Putin.

Şi nimeni nu poate garanta că discuţia va rămâne în aceşti termeni de acum, adică în speranţa convocării unor conferinţe multilaterale în care să se găsească soluţii diplomatice de tensionare a jocului şi de eventuală federalizare a unuia sau mai multor teritorii, recursul ultim acceptabil şi folosit cu oarece succes până acum.

Se poate ca tensiunile să explodeze într-o formulă oarecare de conflict deschis sau în mai multe conflicte simultane, iniţial proxime liniei de demarcaţie actuale Est-Vest. Există semne că sunt reactualizate în grabă doctrine şi scenarii mai vechi, cele despre care nu s-a mai pomenit nimic după căderea Cortinei de Fier şi despre care generaţiiile mai tinere nici nu ştiu dacă mai învaţă la şcoală.

M-am întâlnit zile trecute la Amsterdam, la o cafea lungă, cu un grup de analişti militari şi de securitate specializaţi de conflicte nuclerare şi discuţia s-a axat asupra revenirii în discursul public (cât de public poate fi acest discurs) a conceptului de lovitură nucleară preventivă. Este vorba despre o idee care figura (şi din păcate mai figurează încă la loc de cinste) în toate doctrinele militare ale statelor dotate cu arme nuclare: dreptul lor ca, odată identificată o ameninţare imediată, cu caracter iminent şi imposibil de contrat prin alte mijloace, să folosescă o lovitură nucleară preventivă de descurajare.

Celebră este, predată acum în şcoli, fraza cu care Generalul de Gaulle îşi motiva decizia de constituire a forţei franceze nucleare de lovire preventivă „force de frappe”:

Ce folos dacă ruşii au capacitatea nucleară de a nimici 400 de milioane de oameni? Franţa nu are decât 80 de milioane. Dar, dacă ştie că pot lovi primul şi am capacitatea să anihilez câteva oraşe cu zeci de milioane de locuitori, se vor gândi mai bine dacă vor să mă atace....

Despre lucrurile acestea nu s-a vorbit niciodată degeaba sau discuţia nu a apărut decât ca preludiu al punerii pe masă a unui scenariu de criză. Posibil ca discuţia aceasta, foarte gravă în sine, să fi fost grăbită şi poate amplificată de folosirea împotriva spaţiului euro-atlantic a unei a doua ameninţări de destabilizare, cea a Statlui Islamic şi apelului la Jihad adresat comunităţilor musulmane care trăiesc preponderent în state ale Euroei occidentale sau în SUA.

Repet, ambele ameninţări sunt deosebit de grave. O corelare în timingul unei eventuale explozii le-ar face să determine o situaţie de o periculozite şi amploare greu de imaginat. Serviciile de informaţii sunt acum în avanpostul acestei triple bătălii – separatism, ameninţare de conflict militar deschis, Jihad în Europa – şi momentul este acela al chemării la acţiune coordonată. Ce înseamnă asta? Deja s-a dat un semnal interesant, cel al coaliţiei politico-militare decise împotriva Statului Islamic.

În următoarele zile, veţi mai vedea şi alte mişcări interesante şi rapide. În aşteptarea validării unui executiv european care-şi va prelua atribuţiile în acest context, în aceste definiţii politice, sub semnul acestor urgenţe care de-abia se declanşează.