Europa, declaraţie de iubire

Un val de greaţă măreaţă a cuprins reţele sociale, bloguri şi editoriale la un minut după ce Europa şi-a provocat democratic, prin vot, gustul de fiere al propriei denigrări.

Am citit într-o singură zi, în Franţa, în România, aiurea în Europa, luări de poziţie de o frumuseţe tragică. O retorică venită din viscere, o melancolie războinică şi un dezgust liric nemaivăzut în faţa extremismului triumfător. Partide de extremă dreaptă, antieuropene şi  xenofobe, au obţinut la alegerile europarlamentare scoruri înfricoşătoare în Marea Britanie ( 27,5%) , Franţa (25 %), Danemarca (23%), Austria (20%), Ungaria (15%), Grecia (9%).

Unde eram cu toţii, îndrăgostiţii de Europa, acum trei zile, acum o săptămînă, acum două luni, un an?

Iubirea care se tace, iubirea care nu se asumă lasă ura să-şi facă prozeliţi, la megafon.

În Franţa, între cei puţin peste 40% care s-au prezentat la vot, 25 de procente i-au derulat lui Marine Le Pen, lidera partidului extremist Frontul Naţional, covorul roşu la picioare: drum bun spre dezbinarea Europei, Madame!  Mi-aş dori enorm ca Marine Le Pen să încerce în sfîrşit, usturător, pe pielea ei, cît de dificil e să strîngi europenii  la un loc : ca să facă un grup parlamentar de presiune politică şi, în consecinţă, să pună mâna pe un puhoi de bani din buzunarul contribuabilor europeni,  va trebui să convingă 25 de eurodeputaţi antieuropeni din 7 ţări diferite.

Madame Le Pen, nu-i aşa că e o bagatelă să convingeţi 7 ţări? Imaginaţi-vă că alţii au convins, cu mult înaintea dvs, 28 de ţări să fie împreună. Nu e nicio glorie să dezbini;  să vrei cu tot dinadinsul să fii împreună pentru a construi e, însă, o virtute politică.

Alegerile europarlametare din 2014 vor face istorie. Nu cred însă că e un prohod.

Răbufnirea excepţională de iubire-ură de Europa ar putea deveni capitalul pe care copiii noştri vor şti să-l folosească pentru a ne lăsa moştenire identitatea europeană.