„Europa cârpită“ sau Europa Marelui Proiect?

Nu există un răspuns clar. Optimiştii jocurilor de la Bruxelles cred că, din cauza presiunilor multiple care se exercită din ce în ce mai dur asupra politicienilor, ei vor trebui să ia, totuşi, o decizie finală.

Pesimiştii spun că nimic nu-i poate schimba pe politicienii de acum şi că se va încerca o nouă mediere, o nouă soluţie oarecare de compromis, o nouă cârpăceală rapidă şi prezentată opiniei publice drept o uriaşă victorie a înţelepciunii şi viziunii decidenţilor europeni.

În acest moment, Europa se poate constitui ca o ilustrare perfectă a dilemei conceptuale pe care o pune, din 1935 încoace, experienţa denumită „pisica lui Schrödinger“: fizicianul german a imaginat situaţia teoretică în care o pisică este pusă într-o cutie ermetic izolată şi în care există un flacon de sticlă plin cu un gaz mortal. Dacă un contor Geiger detectează un anumit nivel de radiaţii, flaconul de sticlă se sparge şi pisica moare. Conform intrepretării Şcolii de la Copenhaga, până în momentul în care nu deschidem cutia pentru a observa direct situaţia, pisica poate fi considerată în starea mort/viu , chiar dacă raţiunea ne-ar permite să presupunem deja o soluţie sau să avem o certitudine. 

În situaţia asta se află Europa de acum, dar cu ceva complicaţii majore suplimentare: 

• Există problema tragică a refugiaţilor, un factor declanşator de criză majoră care, urmând dezvoltarea exponenţială de acum, ar putea deveni chiar mortal pentru pacientul european
• Există „cutia Europa”, dar nu unică, ci formată din cele două 28 de compartimente concepute iniţial drept intercomunicante şi care,a cum, încearcă, pe cât pot şi cum pot, să colmateze cât mai ermetic spaţiile de comunicaţie, în speranţa că vor izola spaţiul naţional, lăsând presiunea să se deverseze spre ceilalţi. Vulnerabilizând şi mai mult situaţia din cutie, deoarece debalansează astfel barierele de securitate existente şi adaugă rapid noi necunoscute în raţionamentul de evaluare
• Observatorul care ar trebui să evalueze starea finală în care se află pisica, moartă sau vie, nu este, ca în experiment, exterior cutiei, ci este înlăuntrul ei, modificând undele cuantice şi adăugând o nouă necunoscută majoră disturbatoare.

Să nu credeţi că este vorba despre un simplu exerciţiu de fizică sau de filosofie matematică. Am stat de vorbă, foarte recent, cu câţiva dintre membrii unui grup restrâns, minţi strălucite din toată lumea, grup reunit ad-hoc, într-un cerc foarte discret, ocupaţi să determine un posibil model matematic de înţelegere a actualei crize cu care se contruntă Europa. Dar şi de desenare a variantelor de dezvoltare care se preconizează în funcţie de elementele de certitudine ce se introduc în sistem şi de necunoscutele care se acumulează, integrând parametri economici, sociali, militari, de securitate, vulnerabilităţi naţionale tradiţionale şi atipice, evoluţii de ultimă oră în spaţiul deciziilor poliice, evaluări de presiune exercitată de opinia publică, a gradului de rezistenţă al sistemelor de protecţie socială, etc.

Evaluarea nu este doar un fascinant exerciţiu de logică. Tinde să evidenţieze un model de răspuns. Pe o direcţie dublă. De aici şi titlul acestui articol.

Pe de o parte, modelul posibil ar fi cel în care se continuă actuala stare de lucruri, marcată, în teren, de încercări de rezolvare naţionale şi, după cum se vede, foarte adesea perfect contradictorii. Cele de acum, care creează focare de tensiune suplimentare şi care se grefează pe criza migranţilor şi o amplifică, odată cu formule de dezechilibru dramatic în relaţiile diplomatice între ţările membre. Situaţie care evoluează foarte rapid, conducând deja la o presiune intolerabilă asupra unor sisteme naţionale de protecţie socială.
 

Pe de altă parte, proiecţia evidenţiază posibilitatea apariţiei unui model european care să fie adoptat prin conştientizarea „necesităţii liber înţelese“, cum ar fi spus G.V.Plehanov vorbind despre libertate. Un model unic european, cu instituţii de forţă unice, cu politici unice, cu reguli de joc aplicate în mod egal şi cu sisteme de protecţie, de toate felurile şi la toate nivelurile, compuse astfel încât, la impusul unei crize, să poată reacţiona previzibil şi coerent.

Între aceste două soluţii se produce acum pendularea Europei instituţionale şi, foarte probabil, se joacă şi destinul ei. 

Există oare şi un factor comun de analiză a celor două situaţii probabile şi atât de diferite?

Desigur, răspund analiştii: mijloacele financiare, ordinul de sumă de la care porneşte estimarea răpsunsului de care este în stare Europa Unită. Până la urmă, dincolo de toate raţiunile umanitare, politice, de securitate, marea discuţie (ca şi negocierile din acest moment) se poartă despre bani, cine a primit fonduri europene şi cine trebuie să mai dorească să şi dea ceva înapoi Europei (vezi argumentaţia premierului olandez), despre nevoia majoră de finanţare care apare dacă unele state membre ar descoperi, foarte rapid, că ar putea primi cu mult mai mulţi refugiaţi decât afirmau în urmă cu doar câteva zile... 

Prefigurând subiectul central al discuţiilor din această săptămână (marţi Consiliu JAI şi miercuri Consiliu European la nivel de şefi de state şi guverne), dar şi noul set de propuneri pe care le va prezenta Comisia Europeană, comisarul Johannes Hahn redefineşte jocurile. Foarte interesant.

Spune că „scopul nostru este de a ajuta la stabilizarea şi menţinerea speranţei refugiaţilor de a se reîntoarce în viaţă la casele lor...vorbim despre 20 de milioane de refugiaţi şi strămutaţi intern doar în vecinătatea apropiată a Europei”.

Cifra asta este deja o noutate absolută deoarece, poate din grabă sau din dorinţa de a diminua imaginea de criză, politicienii se refereau până acum doar la cele patru mlioane de persoane aflate provenind din Siria şi aflate la punctele de plecare ale exodului din Turcia, Irak sau Liban. Dar 20 de milioane este cifra reală deoarece trebuie să vorbim şi despre circuitele celelalte, cel afgan, cel din Ucraina, cel, uriaş în continuare, combinaţie între ţările din Maghreb şi cele din Africa Neagră (zonă în care tensiunile militare se acutizează din nou, experţii vorbind despre apropierea inevitabilă a unui val de conflicte pe linia mediană a continentului, acolo unde Statul Islamic încearcă să-şi consolideze poziţiile).

Şi atunci? Suntem pregătiţi să dăm bani, răspunde Comisia Europeană, cu mult mai mult decât cei 780 de milioane euro prevăzuţi iniţial, dar...: vom da, spune comisarul Khan, un miliard de euro Turciei, dar „această ţară trebuie să fie mai performantă în procesul de înregistrare, readmisie şi repatriere. Trebuie să fie mai dură în acţiunea împotriva traficanţilor de persoane“.

Foarte dură şi realistă este şi analiza privind ţările din Balcanii de Vest care reprezintă o enclavă în UE „şi nu trebuie acuzate pentru controale laxe la frontieră atunci când statele membre nu-şi fac treaba.. statele din Balcani nu trebuie să devină „zona de parcare“ sau un „no man's land“ pentru refugiaţi. Aceasta ar constitui o greşeală geostrategică. Anunţând şi că, pe lângă cele 45 milioane de euro pentru Serbia şi 24 pentru Macedonia, Comisia este gata să ridice plafonul dacă situaţia imediată o va cere.

Vor fi fonduri suplimentare disponibile pentru Statele Membre care vor avea nevoie să construiască noi tabere de refugiaţi, să modernizeze sau să mărească facilităţile existente.

Vor fi bani, fără îndoială, pentru cei care vor şti să negocieze pe bază de planuri de acţiune sau de proiecte, unele deja prezentate instituţiilor europene, inclusiv cu o gândire asupra modului în care se vor putea transfera sume din diverse capitole de fonduri europene către noul sector al migraţiei. Plus, ceea ce va fi disponibil pentru statele din vecinătatea apropiată prin reorientarea de fonduri (atenţie, Moldova!).

Dar ce alege, în final, decidenţii europeni? Cât de atractiv mai este, totuşi, visul construcţiei europene comune şi cât de mare este puterea de convingere a statelor-motor de dezvoltare în UE? Deja, miercuri seara, răspunsul se va auzi, într-o formulă sau alta. Nu se va putea găsi răspuns, revenim la experienţa cu pisica şi ştim care este răspunsul.