Este lansat un program european din care, dacă am avea cu ce şi cu cine, chiar n-ar trebui să lipsim

Preşedinta Comisiei Europene anunţă azi, într-un interviu pentru Les Echos, că instituţia pe care o conduce va lansa începând de miercuri un program dedicat studierii mutaţiilor suferite de virus COVID-19.

Este prima dintre marile măsuri concrete pentru care instituţiile europene au convenit deja să aloce fonduri mai mult decât semnificative, asta după ce anunţaseră deja intenţia lor de a lansa o nouă Agenţie Europeană pentru coordonarea răspunsului la situaţii de urgenţă sanitară.

Programul Hera incubator are o certă şi incontestabilă valoare practică dar şi, în acelaşi timp, este - sau cel puţin se doreşte a fi - o demonstraţie, în fine, a capacităţii europene de unitate în decizia privind proiectarea şi punerea în practică a unei lucrări comune la cel mai înalt nivel de excelenţă în domeniul cercetării ştiinţifice medicale.

Tehnic, este vorba despre o reunire - la o amploare fără precedent - a tot ce înseamnă laborator, autoritate sanitară şi oameni de ştiinţă din Europa a căror performanţă este deja respectată şi recunoscută pe plan mondial. Şi spune Ursula von der Leyen: "Începând de acum şi în paralel cu eforturile dedicate realizării vaccinurilor din prezent, trebuie să ajutăm sectorul industrial să dezvolte capacităţile de producţie pentru vaccinurile "din a doua generaţie".

În acest sens, lansează şi apelul la "dezvoltarea de parteneriate mult mai sistematice între laboratoare, la o împărţire controlată a proprietăţii asupra licenţelor de fabricaţie, dincolo de prima etapă a introducerii substanţei în flacoane".

Informaţia vine să mai liniştească puţin apele foarte tulburate de valul de critici foarte severe care se îndrepată în flux continuu către autorităţile de la la Bruxelles care sunt acuzate de a nu fi fost în stare să să negocieze de pe poziţii de forţă şi apoi să coordone un flux de livrare a vaccinurilor care să se desfăşoare în ritmul iniţial anunţat cu surle şi trâmbiţe de Statele Membre, apoi reclabrat în funcţie de realitate.

"Am fost prea optimişti" în ce priveşte vivrările de vaccind anti-Covid, recunoştea săptămâna trecută chiar preedinta executivului european: "am subestimat dificultăţile legate de producţia de masă...am fost prea optimişti, fără îndoială am fost prea încrezători în ce priveşte livrarea dozelor de vaccin contractate la termenele convenite". A indicat apoi problema centrală, cea care justifică esenţa urgenţei lansării noului program, el însuţi simbolic pentru ce va trebui să facă noua agenţie europeană: "O problemă o constituie moleculele de sinteză...Vaccinurile conţin până la 400 de ingrediente, iar producţia lor implică până la 100 de întreprinderi. Am creat un grup de lucru pentru a impulsiona producţia...Bătălia împotriva virusului nu este un sprint, este un maraton care cere rezistenţă şi tenacitate. Trebuie să anticipăm imediat...lansând planul de pregătire împotriva apariţiei noilor viruşi".

Într-adevăr, aici se află problema eunoră a unei Uniuni Europene caracterizată de prezenţa unor dezechilibre de dezvoltare foarte importante care, din nefericire, se traduc şi prin diferenţe dramatice în ceea ce înseamnă pe de o parte calitatea sistemului sanitar şi a politicilor în domeniu şi, pe de altă parte, a ponderii acordate cercetării de vărf în domeniu şi capacităţilor naţionale de producţie în domeniu.

Este adevărat că este absolut absurd să cerem să avem în România un ministru al sănătăţii în stare să urmeze trendul european deschis acum în termenii pe care-i vedeţi din moment ce nu poate gestiona rapoartele naţionale privitoare la starea înfiorătoare în care se află spitale importante despre care ar fi trebui să ştie că nu aveau autorizaţiile minimale de funcţionare.

Sigur că asta-i realitatea, dar asta nu înseamnă -sau nu ar trebui să însemne - că este un dat al destinului, un blestem strămoşesc din vrema genitorilor noştri comuni daci şi romani, o caracteristică naţională de care nu putem scăpa. Cred că s-ar putea profita de posibilitatea accesării banilor europeni din fondul de recuperare pentru a remedia dezastrul şi, la fel de urgent, pentru a readuce Institutul Cantacuzino în sectorul civil şi a-i permite astfel, fără aprobare de colonei şi generali, să intre în circuitul firesc de cooperare europeană care se anunţă acum. Şi, în al treilea rând, pentru a dezvolta şi întări capacităţile unui producător naţional de medicamente, declarat (ca şi institutul sau institutele ce cercetări) bun de valoare şi interes strategic.

De ce această ultimă adăugire? Pentru a răspunde unei alte priorităţi urgente transmise de Comisia Europeană, căci spunea preşedinta acesteia: "Producţia de masă constituie o mare provocare...avem nevoie de linii de aprovizionare stabile pentru producerea a milioane şi milioane de vaccinuri".

Pe timp de pandemie, Europa a trăit o experienţă tragică şi cu totul neaşteptată, cu o imensă valoare strategică. Şi-a descoperit extraordinara vulnerabilitate prin dependenţa absolută faţă de laboratoare de cercetare şi mari producători din afara spaţiului european care şi-au jucat cât mai bine şi ansolut nemilos superioritatea şi avantajele comerciale. Umilirea Europei ca mare putere în jocurile internaţionale a reuşit pe deplin şi lecţia a fost receptată nu numai de sectorul medical din ţările cele mai dezvoltate din UE. Urmările crizei se extind asupra însuşi statutului UE în diferitele parteneriate, în primul rând cu SUA, care au arătat, în clipa în care se producea o criză de dimensiuni mindiale, că ideea solidarităţii trans-atlantice are ceva fisuri care, în cazul unei situaţii de război, ar putea să se transforme într-o tragedie imediată.

De aici şi convingerea celor de la Bruxelles că trebuie de urgenţă acţionat în sensul celor anunţate acum. Necunoscuta o reprezintă, ca deobicei, nivelul de răspuns naţional care va veni din capitale şi măsura în care sectorul privat va reacţiona pozitiv la relizare aunui conglomerat farmaceutic european pentru producţie experimentală şi de masă de vaccinuri.

Pe de altă parte, în paralel cu această dimensiune, rămâne deschisă întrebarea legată de dorinţa factorilor naţionali de decizie de a dezvolta capacităţile naţionale în domeniu, esenţiale, cum s-a văzut, în momentul în care, pe timp de vârf de criză extremă, solidaritatea nu rămâne decât un principiu scris în tratate.

Ce vor decide ai noştri?  Avem la partid cu ce şi cu cine?