Elveţia a votat: cetăţenii nu vor să aibă cel mai mare salariu minim din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steagul elveţian FOTO Bloomberg
Steagul elveţian FOTO Bloomberg

Elveţienii au respins prin referendum introducerea unui salariu minim unic în ţară, de aproximativ 3.300 de euro, duminică. În cazul în care ar fi fost aprobat, ar fi devenit cel mai mare salariu minim din lume, potrivit primelor proiecţii publicate de institutul GFS.bern, relatează AFP.

Doar 23 la sută dintre elveţieni au votat pentru majorarea salariului minim, propus să crească la 22 de franci elveţienie pe oră (18 euro), potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de GFS.bern.

Primele rezultate publicate de autorităţile cantonale arată că iniţiativa a fost respinsă la Geneva cu 66,2 la sută şi la Basel cu 62,8 la sută. Şi locuitorii din cantonul Vaud au respins până în prezent salariul minim în proporţie de 74 la sută, notează Mediafax.

Acest salariu minim ar fi fost cel mai ridicat din lume. În Franţa este de 9,43 de euro pe oră, în Spania de 5,05 de euro, iar în Germania va fi de 8,50 de euro începând din 2015.

Pentru sindicate şi partidele de stânga, costul foarte ridicat al vieţii în Elveţia justifică acest salariu minim de 4.000 de euro.

Însă o mare parte din populaţie se teme că un astfel de salariu ar putea favoriza o creştere a şomajului, deşi se află la un nivel foarte scăzut, în prezent (3,2 la sută în aprilie).

Opunându-se acestui proiect, dreapta, mediile agricole, Parlamentul şi Guvernul au afirmat că un salariu minim atât de ridicat ar reprezenta un pericol pentru locurile de muncă şi au subliniat că există deja salarii minime în unele sectoare. În plus, companiile ar putea fi tentate să îşi deschidă puncte de lucru în alte ţări, unde mâna de lucru ar fi mai ieftină, avertizează unii specialişti.

Ţara nu are în prezent niciun salariu minim stipulat prin lege, dar aproximativ 90% din muncitorii elveţieni câştigă peste 4.000 de franci ( 3.280 euro ) pe lună.

 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite