Declaraţia cu care va intra Rasmussen în istoria NATO

NATO a desfăşurat, timp de 48 de ore, o simulare de răspuns la o situaţie posibilă de criză, în arealul statelor baltice, ca urmare a temerii liderilor acestor state, că după agresiunea militară rusă din Ucraina, finalizată, deocamdată, cu anexarea peninsulei Crimeea, ar urma să fie atacate Estonia, Letonia şi Lituania. De altfel, premierul eston, Taavi Roivas are un dialog programat pe 3 aprilie, cu secretarul general Rasmussen.

După reuniunea miniştrilor de externe ai NATO, de la Bruxelles, derulată la 1 aprilie 2014, două mesaje publice par să fi avut prioritate. 

Sprijinul pentru statul partener Ucraina va fi îmbunătăţit. 

Şi o extindere a Alianţei nu a fost abandonată. 

Dacă informaţiile difuzate presei sunt corecte, atunci câteva concluzii, deloc minore, merită a fi comentate. 

Conform declaraţiei secretarului general al NATO, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei schimbă fundamental peisajul de securitate a Europei şi provoacă instabilitate, chiar la frontierele Alianţei. 

Vă mai amintiţi?

Anterior, civilii de la sediul Alianţei nu prea îşi găseau cuvintele privind amploarea şi consecinţele ofensivei – abia începută, deloc încheiată – a Federaţiei Ruse.

Iar acum, după ce au primit datele adecvate, de la structura militară a NATO, care lucrează cu imagini aeriene, nu cu prezumţii teoretice şi bune intenţii diplomatice, brusc s-a schimbat tonul la partitura conducerii oficiale a Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic. 

O altă concluzie, transmisă presei de acelaşi oficial al Alianţei este că apărarea colectivă a NATO începe cu descurajarea! 

Prin urmare, nicio ameninţare împotriva aliaţilor NATO nu va reuşi. 

Păi parcă în urmă cu câteva zile unele cancelarii occidentale, nu spui care, vorba lui Ion Luca şi Caragiale, se fereau, ca dracu de tămâie, de orice interpretare inteligentă, a jurnaliştilor americani şi europeni, care întrebau dacă, de pildă, nava americană trimisă în Marea Neagră, nu era o măsură disuasivă. 

Şi se dădeau de ceasul morţii, becheri euroatlantici, ca să afirme că prezenţa vasului de luptă a SUA era programată cu mult timp înainte. Ei, aş! 

O ultimă concluzie, tot publică, este aceea că măsuri politice şi practice, vor fi adoptate, de aliaţi, de comun acord, pentru ca să sprijine parteneriatul NATO-Ucraina. 

Între timp, acelaşi secretar general al NATO dezminţea - pe baza informaţiilor primite de la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate, din Europa, via Pentagon - afirmaţia lui gospodin Vladimir Putin, în ultimul lui dialog telefonic, cu cancelarul german, Angela Merkel, conform căreia o retragere parţială a trupelor ruse, concentrate la graniţa cu Ucraina, ar fi început, vezi Doamne. 

Adevărul? Nici vorbă de aşa ceva. 

Va trimite NATO militari aliaţi, în cele trei state baltice ex-sovietice, acum ţări membre ale Alianţei?

Rasmussen a recidivat cu afirmaţii vagi, deloc angajante, de tipul:  "implementări adecvate, sunt luate în considerare." Păi cum altfel? 

Nimeni nu vrea o confruntare militară în Europa. Şi asta ţine de normalitate.

Dar realitatea arată că Moscova nu se împiedică în neputinţele unor occidentali, impotenţe momentane, din raţiuni strict electorale. 

Şi Kremlinul râde la panseluţe marca Rasmussen, de genul: "NATO a fost determinată să ofere apărare şi protecţie eficientă tuturor aliaţilor, dacă este necesar."

Faină precizarea, prin utilizarea cuvântului fermecător: "dacă." 

Cum se va demonstra solidaritatea cu statele aliate din Europa de Est? Ca în piesa lui Caragiale, "D-ale carnavalului". Mai cu o aeronavă AWACS. Mai cu o navă de război, evident americană, prin Marea Neagră. 

Şi antologica asigurare a secretarului general al NATO:

"Şi nu vom ezita să luăm măsuri suplimentare, dacă este necesar pentru a asigura o descurajare efectivă şi apărare". 

Din nou, "dacă"… 

După şedinţa Consiliului Nord-Atlantic, miniştrii de externe au lansat o declaraţie de condamnare a intervenţiei militare ilegale a Rusiei în Ucraina şi încălcarea de către Rusia a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. 

Aceasta a inclus un angajament de a intensifica cooperarea NATO în cadrul unui "Parteneriat Special ", cu scopul de a consolida capacitatea Ucrainei de a asigura propria securitate . Parole, parole, parole… 

Gluma membrilor consiliului amintit este că vor suspenda cooperarea practică, civilă şi militară între NATO şi Rusia. Care deja nu mai funcţiona. 

Iar ca lucrurile să fie şi mai clare, dialogul politic în cadrul Consiliului NATO - Rusia va continua la nivel de ambasadori, deşi, nota bene, acest consiliu nici măcar nu a funcţionat de la prima acţiune a forţelor speciale ruse în Crimeea. 

Aşa că povestea cu schimbul de opinii este bună, dar pentru naivi. 

Prin urmare, miniştrii aliaţi, cei de externe, au reuşit un singur lucru practic, acela de a îşi afirma solidaritatea. Utilă. Dar insuficientă. 

Ca de obicei, ministrul român al afacerilor externe a avut o evoluţie sublimă, la nivelul insignifianţei asumată cu modestie. 

După ce au aniversat aderarea succesivă, acum 15 ani, a Republicii Cehe, Ungariei şi Poloniei, în urmă cu un deceniu a Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, României, Slovaciei şi Sloveniei, precum şi cei cinci ani de prezenţă în NATO ai Albaniei şi Croaţiei, şefii diplomaţiilor aliate au declarat că "politica uşilor deschise, în conformitate cu articolul 10, din Tratatul de la Washington, este unul dintre succesele mari ale Alianţei" şi că "uşa Alianţei rămâne deschisă pentru noi membri în viitor ". 

Probabil şi pentru Republica Moldova. 

Singura declaraţie cu care va intra Rasmussen, în istoria NATO, este cea rostită la conferinţa de presă, de după reuniunea diplomaţilor aliaţi:

 “Astăzi, am sugerat comandanţilor noştri militari să dezvolte măsuri suplimentare, pentru a consolida apărarea noastră colectivă şi pentru a descuraja orice ameninţare de agresiune contra Alianţei. Ne vom asigura că ne-am actualizat planurile militare, vom perfecţiona exerciţiile şi vom face dislocări (de forţe) adecvate.” 

Şi când scriam, pe acest blog, că există măsuri standard ocolite, voit uitate, care nu implică măsuri ofensive, ci acţiuni de descurajare ample, de anvergură, extrem de serioase ale aliaţilor, băieţi aparent deştepţi comentau că invoc chestiuni inexistente, deşi acestea există în mapele confidenţiale, de la Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate şi la Pentagon. 

La propria sa conferinţă de presă, John Kerry, secretarul Departamentului de Stat, a afirmat:

 "Am făcut clar faptul că mulţi membri ai alianţei trebuie acum să-şi intensifice cheltuielile de apărare ". 

Motiv pentru care, printr-o simplă coincidenţă – nu-i aşa? – politicienii de la Bucureşti îşi intensifică atacurile publice, sub centurile adversarilor, din campania electorală interminabilă, în România.

Şi primesc bani nu militarii ţării, ci ţârcovnicii care influenţează alegerile în circumscripţiile locale, primari care s-ar fi împrumutat de…zăpadă, când nu ningea, dar consumau benzina utilajelor de deszăpezire pe ce ştiu ei mai bine.

 Aşa prosperitate mai rar, într-un stat oficial membru al NATO. 

"La bulivar, birjar, la bulivar".