Decizia UE de distribuire a refugiaţilor pe bază de cote, contestată la CEJ şi de Ungaria
0Ungaria a contestat la Curtea Europeană de Justiţie decizia Uniunii Europene de a distribui refugiaţii pe baza cotelor obligatorii, a declarat joi premierul Viktor Orban, citat de MTI.
Viktor Orban a notat că Slovacia a formulat propriul apel miercuri.
"Ţările Grupului Vişegrad - Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia - au demonstrat că valul de imigranţi poate fi stopat dacă există voinţă", a precizat Orban.
"Procedurile lansate împotriva Ungariei sunt un act de răzbunare, din cauza poziţiei Budapestei în materie de imigraţie. Existenţa naţiunilor în Europa nu este o sursă de probleme, cum cred mulţi, în timp ce Bruxellesul şi alte centre financiare mari din Europa fredonează ritmuri transnaţionale. Naţiunile sunt o precondiţie pentru găsirea de soluţii", a subliniat Orban.
"Au existat diverse tentative de atacare a valorilor naţionale. Printre acestea se numără eliminarea referirilor la creştinism din proiectul constituţiei UE", a subliniat premierul Ungariei.