De ce-i este frică Europei?

Sigur, în primul rând, direct, imediat, îi e frică de amploarea fluxului de migranţi, până în acest moment incontrolabil, care se îndreaptă către ţările occidentale.

În al doilea rând, provoacă frică, neînţelegere şi stupefacţie lipsa de reacţie europeană la nivel instituţional, redusă doar la declaraţii de principii şi foarte vagi promisiuni de ajutor pentru ţările acum cele mai afectate, cele de pe principala rută din Balcani. Asta în condiţiile în care, de ieri, pentru a desemna acest flux enorm migratoriu, a apărut termenul final: exod, cel folosit în momentele de mare catastrofă din istoria umanităţii. 

În al treilea rând, apare evidentă neliniştea în raport cu o tendinţă profundă, reprezentată de recuperarea rapidă a temei pentru folosirea ei ca subiect de campanie politică în bătăliile electorale şi pentru justificarea discursurilor care devin din ce în ce mai dure, naţionaliste, xenofobe, anti-americane, antisemite. 

Progresiv, ţinta reală se mută uşor, dar foarte sigur, de la critica Islamului fundamentalist la cea a structurilor europene şi înspre demonstraţia nevoii de revenire rapidă la formulele naţionale, cele care au premers Uniunea Europeană. Cu formulele lor de control specifice, cu atributele lor de asigurare a securităţii şi protecţiei prin toate mijloacele a pieţelor naţionale şi a purităţii, integrităţii şi unităţii populaţiei autohtone.

S-a mai auzit asta? Sigur că da, mereu în momentele propice create de crize economice prost gerate şi care s-au transformat în crize sociale. Numai că, în acest moment, criza este enormă şi prezinită o combinaţie unică între o discuţie extrem de dură precedentă şi o realitate cumplit de prost gestionată acum de structurile europene.

Discuţia anterioară este cea în care, de ani de zile, partidele extremist-naţionaliste din Europa şi-au construit platformele politice pe discursul din ce în ce mai radicalizat împotriva migraţiei ilegale, folosind două argumente, pentru ei cu valoare egală: migraţia ilegală europeană (cu munctorii din estul sărac al Europei) care sufocă progresiv pieţe de muncă naţionale datorită unei oferte de tip dumping la nivelul salariilor şi condiţiilor de viaţă cerute. Pe de altă parte, al doilea argument a fost cel al migraţiei ilegale venite din afara Europei, cea care duce, inexorabil, la o “islamizare” a Europei şi la un pericol real de contagiune prin transferul în spaţiul european al unor surse conflictuale proprii altor zone ale lumii.

“A trecut timpul ipocriziei, cel în care ne făceam că nu vedem” spunea Marine Le Pen, cea pe care sondajele publicate în această săptămână o dau drept câştigătoare în primul tur al cursei prezidenţiale din Franţa. Iar cine crede că acest mesaj este unul accidental sau se reduce la Franţa, se înşală profund. Reacţia de acceptare a acestui tip de refuz îşi are originea în eşecul politicilor europene de integrare socială care nu şi-a putut realiza promisiunea de a a aduce populaţiile de migranţi înspre o medie a valorilor sociale general acceptate în societăţile occidentale. Dimpotrivă, realitatea a arătat că acele comunităţi s-au blocat solid între zidurile parcă imposibil de pătruns ale propriilor credinţe, comportamente şi mentalităţi, reacţionând violent la iniţiative minimale de reglementare socială, cum a fost, în diferite ţări europene, interzicerea portului vălului islamic în şcoli. 

Aceasta în condiţiile în care acestor grupuri de migranţi (care formează acum comunităţi de milioane de oameni în fiecare dintre marile ţări europene, spre ex. Franţa, Germania sau Marea Britanie) le-au fost create, din primul moment, condiţii excepţionale de inserţie socială, statutul de azilant fiindu-le recunoscut ultra-rapid, cu toate beneficiile aferente (cetăţenie, alocaţie de ani de zile pentru inserţie socială, casă etc). Asta şi în perioada în care, poate vă amintiţi, cei veniţi din Europa de Est trebuiau să treacă prin umilitorul proces de obţinere a vizelor de călătorie, chiar pentru vacanţă...

Spaima de acum a europenilor este de înţeles atunci când se invocă cifrele exodului din acest moment: 

• peste 300.000 de cereri de azil doar în Marea Britanie de la începutul anului, 
• peste 800.000 de migranţi aşteptaţi în Germania, 
• alţi cel puţin 400.000 pe circuitul combinat Balcani+ Maghreb, 
• posibil alte zeci de mii venind din Ucraina sau din Caucazul de Nord. 

Întrebarea, extrem de incorect politică, dar care este prezentă acum în toate ţările europene, este nu de a şti în ce măsură implantarea pe teritoriile naţionale a acestui exod va fi permanentă (nimeni nu-şi imaginează că Europa instituţională va dispune de forţa de a organiza repatrieri masive de magnitudinea fluxurilor din acest moment), ci de a înţelege care vor fi consecinţele directe pe termen mediu şi lung.

Folosind datele oferite de EUROSTAT la 17 iulie 2015, vedem că populaţia europeană a crescut în această perioadă cu 1,3 milioane de locuitori, doar 200.000 proveniţi din creşterea demografică naturală (cetăţeni europeni), restul provenind din migraţie. Dacă datele prezentului exod se confirmă, în perioada imediat următoare vom avea cel puţin o dublare a acestei cifre, cu perspective în creştere. 

Un mare semn de întrebare, în consecinţă, privind structura populaţiei din unele ţări europene căci, dacă luăm în considerare procentajul brut de natalitate în Europa (număr de naşteri copii vii la 1.000 de locuitori) este de 10,4 acum în tendiţă descrescătoare (sursa EUROSTAT), să comparăm cu natalitatea din Africa, spre exemplu (interesante mai ales ţările de unde pleacă fluxurile migratoare de acum peste Mediterană):

sursa: Statistiques mondiales de la population, 2015. 

Şi, mai precis, din aceeaşi sursă, iată comparaţia între ţările europene şi câteva dintre ţările de unde pleacă acum exodul de migranţi care pătrunde în Europa:

În acest moment, se anunţă că va urma un Summit extrordinar pe problemele migraţiei, cândva, curând, dar care trebuie precedat de întâlniri ale miniştrilor de interne şi de externe pentru pregătirea unui document care să fie prezentat şefilor de state şi guverne. 

Document care va trebui să ia în seamă, printre altele, şi acest tip de întrebări care privesc viitorul populaţiei europene şi sustenabilitatea pieţelor muncii şi, în imediat, a sistemelor de securitate socială, a capacităţii reale pe termen mediu şi lung a centrelor de primire a refugiaţilor (în Belgia s-a decis, într-o primă etapă, dublarea numărului de locuri existente) dar şi o estimare corectă a stării de spirit a populaţiei. 

O analiză profesionistă de risc va trebui să înglobeze aceste elemente precum şi o proiecţie asupra efectului de tsunami asupra pieţelor politice pe care începe deja să-l aibă acest exod incontrolabil. Nu mai este o bătălie de credibilitate pentru birocraţii strânşi în instituţiile europene. Este o luptă reală, dramatică, pentru Europa şi valorile ei. Structura însăşi a proiectului european se află acum în joc, se pune în discuţie sustenabilitatea lui şi rezolvările funcţionale vor trebui să fie decise acum. Dacă nu, ne întoarcem la o Europă de dinainte de conflictele mondiale, cu mici alianţe conjuncturale şi soluţii asemenea, rezultat al unor conflicte sângeroase. Şi, fiindcă orice tragedie trebuie să poarte un nume, din nou, Balcanii sunt în miezul unei situaţii conflictuale cu ruta care aduce disperare în Europa. 

România are oare vreo părere pe care politicienii noştri ar putea fi în stare să o exprime coerent în public cu privire la modul în care ar trebui să se contureze soluţia europeană? Ne apărăm vigilent graniţele, e normal, dar idee europeană mai interesează pe cineva? Ar trebui, fie şi numai pentru că decizia care se va lua va trebui să aibă şi votul României (nu cred că asta ar fi vreo problemă) dar, cu siguranţă, va prespune şi costuri pe care, în lumina raţionamentelor de mai sus, va trebui să ni le asumăm şi să punem în aplicare ceea ce va fi soluţia europeană.

Putem? Avem cu ce? Avem o analiză de risc în acest sens? Ne interesează ce se va întâmpla cu Europa asta în care am vrut să intrăm? Nu ştiu pentru că, stupefiant, din România nu se aude nici un fel de comentariu oficial pe o temă care obsedează Europa în termeni de supravieţuire.