Cum ar arăta viaţa după Schengen
0
Criza imigranţilor, care a apărut în urmă cu doi ani, reprezintă un pericol la adresa spaţiului Schengen, preţioasa creaţie din interiorul continentului european, scrie într-un articol postat pe portalul Project Syndicate jurnalistul Bill Emmott, fostul redactor-şef al publicaţiei The Economist. Autorul dezvăluie care sunt implicaţiile eliminării liberei circulaţii în interiorul Uniunii Europene (UE).
Ideea eliminării libertăţii de circulaţie în interiorul UE are o semnificaţie simbolică deosebită, dar până şi hinduşii sacrifică din când în când câte o vacă sfântă lor, începe Bill Emmott.
Criza imigranţilor, o ameninţare pentru Schengen
Criza imigranţilor a transformat spaţiul Schengen într-o ameninţare la adresa credibilităţii UE ca entitate colectivă, iar statele membre ar trebui să se gândească serios dacă nu cumva este cazul să recurgă la sacrificarea acestei zone de liberă circulaţie pentru a menţine ordinea.
Când a fost înfiinţat în 1985, spaţiul Schengen includea doar cinci state europene (Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Republica Federală Germană). De atunci s-a extins la 26 de state, dintre care 22 membre UE, toate renunţând la controlul de la graniţe şi adoptând aceeaşi politică în domeniul vizelor.
Într-adevăr, este convenabil să zbori de la Zurich la Oslo fără a mai trece prin filtrul verificării paşapoartelor, aşa cum acum pare ceva firesc să călătoreşti cu maşina de la Berlin la Barcelona fără a mai sta ore în şir la vamă.
Însă criza imigranţilor a scos la iveală şi dezavantajele acestui spaţiu, cel mai important fiind dificultatea monitorizării teritoriilor naţionale şi a graniţelor UE fără implementarea unui sistem de control la frontierele fiecărei ţări.
Chiar dacă în unele cazuri statele membre UE care nu fac parte din spaţiul Schengen, precum Marea Britanie, au reuşit să evite aplicarea unor politici comune, aşa cum este cea referitoare la alocarea cotelor de refugiaţi, acest lucru nu le scuteşte de presiunea exercitată de afluxul masiv de imigranţi.
Pierderea controlului asupra acestui aflux masiv de imigranţi are implicaţii în două aspecte esenţiale.
În primul rând, dacă statisticile oficiale sunt puse sub semnul întrebării, partidele naţionaliste pot exagera cu uşurinţă fenomenul în scopul de a avea mai mulţi susţinători.
În al doilea rând, dacă imigranţii acceptaţi de statele din spaţiul Schengen vor putea să călătorească pentru a se stabili oriunde doresc ei, atunci sistemul de cote obligatorii îşi va pierde credibilitatea şi rostul.
De altfel, niciun stat nu îşi doreşte să suporte costurile găzduirii refugiaţilor, doar pentru a pierde în favoarea altui stat mai târziu eventualele beneficii pe care le-ar avea de pe urma integrării lor pe piaţa muncii.
Posibile măsuri
Implementarea unui regim de tranziţie prin care azilanţilor să li se interzică să se stabilească în alt stat pe o perioadă anumită, după modelul celor şapte ani impuşi pentru cetăţenii din noile state membre UE, ar putea contribui la evitarea unui astfel de scenariu. Dar acordul Schengen împiedică punerea în practică a acestei idei prin simpla absenţă a barierelor şi a controalelor de la graniţe, scrie autorul.
În teorie, acordul Schengen şi principiul european al libertăţii de mişcare a cetăţenilor UE par să se susţină unul pe celălalt. În realitate, problemele pe care le pun sunt diferite.
Practic, principiul libertăţii de mişcare, după care funcţionează Schengen, este una dintre componentele de bază ale UE, dar, în contextul actual, tocmai acesta ameninţă menţinerea acestui spaţiu.
Bineînţeles, soluţionarea crizei imigranţilor presupune mult mai mult decât renunţarea la acest principiu prin readucerea ofiţerilor vamali la graniţe şi montarea cabinelor cu geam securizat.
Însă suspendarea temporară a acordului Schengen ar da guvernelor posibilitatea de a recâştiga încrederea cetăţenilor în privinţa menţinerii ordinii pe teritoriile naţionale, consideră autorul.
O astfel de măsură i-ar putea face şi pe cetăţenii UE mai maleabili în ajutorarea refugiaţilor preluaţi conform cotelor de redistribuire la nivel naţional.
În plus, măsura ar mai putea demonstra că Uniunea Europeană nu este doar o utopie politică, ci un organism viu, capabil să se adapteze în mod pragmatic provocărilor.
Se încarcă comentariile...
