Cristian Ghinea: Fragmente de război

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vladimir Antufeev a fost un miliţian de nădejde în fosta URSS. Născut în Siberia, a fost om de sistem, trimis acolo unde KGB avea nevoie să blindeze cu oameni de încredere structurile locale de miliţie. Miliţienii obişnuiţi au prostul renume că stau prost cu nervii: nu te poţi baza pe ei că, la o adică, chiar vor trage.

De asta el era un miliţian de nădejde. Dacă toţi ar fost ca Vladimir, probabil că paradisul muncitorilor ar mai fi existat încă. Dar nu a fost să fie. În 1991, letonii s-au revoltat, iar Vladimir şi-a făcut datoria şi a tras. Au murit unii, dar degeaba. Pe şefii de la Moscova nu i-au ţinut nervii, au clipit. Puteau cîştiga dacă ar fi continuat să tragă: oamenii sînt fricoşi şi trebuie controlaţi.

În locul paradisului a apărut o ţară numită Letonia. O ţară fascistă şi imperialistă, care l-a dat în urmărire internaţională. Dar nu s-a lăsat prins şi a dispărut. A reapărut în Transnistria, unde o mînă de tovarăşi eroici, cei mai mulţi născuţi prin pustiurile Rusiei, dar aduşi acolo pentru a construi fabrici şi uzine, au încercat să reziste istoriei. Tovarăşii aveau nevoie de expertiza sa în a se asigura că populaţia acceptă planurile. Din 1992 pînă în 2012, tovarăşul Vladimir Antufeev, cunoscut şi sub numele de Vladimir Şevţov, a condus poliţia politică a Transnistriei, numită – nu dintr-o coincidenţă – KGB.

A făcut treabă bună: cine cîrîia în front o păţea. Statul fascist şi imperialist Republica Moldova l-a dat în urmărire internaţională. În 2004, Uniunea Europeană fascistă şi imperialistă l-a pus pe o listă de oficiali transnistreni care au restricţii de călătorie în Europa. Nu l-au afectat toate astea, ce contează ce cred şi ce fac fasciştii? L-a afectat însă altceva, un eşec: în 2012, transistrenii au votat ciudat, l-au vrut pe Evgheni Şevciuk şi l-au trimis acasă pe Igor Smirnov. Şi Şevciuk era tot din cercul oamenilor de bine pentru Moscova, altfel nu ar fi putut să existe ca om politic în Transnistria – în definitiv, era jobul lui Vladimir să se asigure de asta, şi el e un profesionist. Însă în campania electorală, a greşit: se ataşase de Smirnov şi l-a susţinut. Nu a respectat regula că alegerile nu contează, de fapt, pentru că numai cine e de încredere poate candida. Şevciuk nu a uitat şi l-a demis. A fost un moment greu. Ce să faci ca pensionar al KGB, nou şi vechi? Te plictiseşti. Dar pentru oamenii de încredere şi profesionişti, viaţa aduce mereu oportunităţi: cînd o uşă se închide, o alta se deschide. 

fotomic

Acum trei săptămîni, la o conferinţă de presă în Doneţk, a fost prezentat noul viceprim-ministru al Republicii Populare Doneţk, însărcinat cu securitatea: Vladimir Antufeev, cunoscut şi sub numele de Vladimir Şevţov (foto dreapta). Un om care „şi-a dedicat viaţa luptei cu naţional-fascismul“, cum el însuşi s-a prezentat, şi care acum se va concentra pe clădirea „structurilor de aplicare a legii în Republica Populară Doneţk“.  

Şi aşa ajunge, deci, un kaghebist născut în Siberia reprezentantul voinţei populare din estul Ucrainei. Peste el în funcţie se află prim-ministrul Republicii Populare Doneţk – Aleksandr Borodai. El este un tip fără un job anume, fluctuează prin mediile puterii de la Moscova, de 20 de ani. Ba spune că lucrează pentru FSB (fostul KGB), ba neagă. A scris mulţi ani pentru ziarul ultranaţionalist Zavtra şi apoi a fondat un canal TV de aceeaşi orientare, cu mare succes datorită sprijinului Kremlinului în noua epocă Putin. Recent, a dispărut de la Moscova şi a reapărut în Crimeea, consultant pentru noile autorităţi instalate de „omuleţii verzi“ ai lui Putin. Apoi a fost avansat de la consultant la autoritate în sine: e şeful guvernului din Doneţk, deci conduce politic noua entitate. Din punct de vedere militar, o conduce Igor Gîrkin. După cum el însuşi se prezintă, Gîrkin a luptat în Transnistria, Bosnia şi Cecenia şi s-a retras din FSB cu gradul de colonel, pe 31 martie, anul acesta. Gîrkin este cel care s-a lăudat pe net că a doborît un avion militar de transport, care s-a dovedit ulterior că era avionul malaiezian cu 298 de civili la bord.

De ce vă spun poveştile astea? Pentru că e bine să încetăm să ne prefacem. 

Varianta pe care Rusia încearcă să o prezinte e că în Ucraina se întîmplă un război civil între guvernul de la Kiev şi populaţia din est, organizată în republici populare. În teren, acest război s-ar duce deci între armata ucraineană şi civili care au ieşit la luptă cu cîteva arme găsite prin debara. E fals. 

Acesta este un război între Ucraina şi Rusia, aşa cum războiul din Transnistria a fost un război între Republica Moldova şi Rusia. 

Tragedia zborului malaezian trebuie şi ea discutată în această lumină. Rusia nu este nici măcar un stat susţinător al teroriştilor, Rusia este un stat terorist. Asta e situaţia, politicienii şi diplomaţii au motivele lor să nu recunoască deschis situaţia de fapt – e de înţeles să încerce să ţină situaţia dincoace de punctul de unde nu mai există întoarcere. 

Ipocrizia politicienilor şi diplomaţilor este un rău necesar în situaţia curentă. Dar nici eu, nici cititorii acestor rînduri nu sîntem nici politicieni, nici diplomaţi, deci haideţi să vorbim pe şleau: asistăm la un război între două state europene.

Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro


Cristian Ghinea este directorul Centrului Român pentru Politici Europene, înfiinţat în 2009 de un grup de experţi, având ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa prin furnizarea de expertizã în domeniul politicilor publice.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite