Corespondenţă din Bruxelles. Un summit despre bani şi putere

Pe fond, despre bani a fost vorba. Sau, mai corect spus, despre bani mari a fost vorba, în primul şi în primul rând. Pentru ca apoi, în aplauzele reţinute ale participanţilor, să se treacă la chestiunile următoare de pe ordinea de zi.

Dar, pentru asta, a trebuit să se arate cine este cel mai tare şi cine este cel care impune noua partitură pe care, în funcţie de talent şi capacităţi specifice, urmează s-o interpreteze toţi ceilalţi. Asta a făcut Donald Trump care şi-a impus, dur şi clar, propria agendă de priorităţi, cea pe care o enunţase deja în timpul campaniei sale electorale, având ca punct central chestiunea denumită politicos „burden sharing”. De fapt, chemarea la ordine, pe un ton precis şi extrem de sec, a tuturor aliaţilor să-şi îndeplinească obligaţia de a investi 2% din PIB în sectorul apărării. Sigur, aici la Bruxelles, nu a mai repetat celebra de acum aserţiune privind apărarea pe bani dar - premieră absolută în cazul unui preşedinte al SUA în funcţie - nu a dorit să-şi asume angajamentul de a susţine principiul sacrosant al apărării colective.

Are dreptate?

Iată ce spun acum statisticile:

Cifrele acestea spun că procesul de intrare „pe verde” al alocărilor financiare respective este acum deja demarat. Caz în care remarca lui Trump pare să vizeze o problemă extrem de delicată şi care este încă nerezolvată: vor trebui (sau vor putea să fie obligate) statele membre să-şi achite şi datoriile restante? Dacă aşa se va pune problema, Trump a deschis un cuib de viespi, căci este vorba despre sume realmente enorme pe care nimeni nu crede că cineva le-ar putea recupera într-un orizont de timp rezonabil.

Dar problema acestei discuţii despre bani trmite în mod direct la nivelul următor, cel al relaţiilor de putere în interiorul Alianţei. Sigur, dintotdeauna, SUA, ţara care cel a plătit cel mai mult la bugetul comun, ţara care a avut contribuţiile cele mai importante în materie de investiţii în sectorul apărării, care a deplasat cele mai multe trupe şi echipamente inclusiv acum în procesul fără precedent de consolidare a flancului estic, a avut statutul informal de primum inter pares.

Dar, de data asta, jucând la modul propriu, Trump a vrut să arate tuturor, fără putinţă de dubiu, că el este stăpânul jocurilor şi că vocea sa a fost cea care a dat tonul marii reorientări de programe şi priorităţi în cadrul Alianţei. Sigur că, astfel, a călcat peste orgolii şi susceptibilităţi care, în Europa, fac parte din structura nevăzută a baletului diplomatic la nivel înalt. I s-a răspuns „în clar”?

Cu siguranţă că da. Cel puţin într-un caz. Este momentul care m-a marcat în mod deosebit în ziua de ieri. E fără precedent în istoria Alianţei şi, ca atare, are valoare simbolică. După ce a afirmat cu mare şi justificată mândrie că ţara sa a depăşit deja nivelul de alocare de 2% din PIB pentru domeniul apărării, premierul estonian Juri Ratas a spus ceva nemaiauzit la NATO: „Şi, din acest moment, sper ca NATO, sub conducerea domnului preşedinte Trump...” să meargă pe calea unor noi succese şi împliniri. Păi, doamnelor şi domnilor din asistenţă, tot ce-am învăţat vreodată despre mecanismele NATO spunea până acum că este vorba despre o conducere colectivă, deciziile se iau prin consens. Acum cărţile se dau pe faţă, într-un joc, iată, cu posibile alte reguli, adică având o asumare deschisă, cel puţin din partea uneia sau a multor ţări, a leadership-ului american...Ciudat, căci asta e tocmai ceea ce a acuzat Rusia în ultimii ani, adică un NATO complet la remorca celor de la Washington.

Dar, strict tehnic, Trump a obţinut tot ce-a dorit: mesajul despre bani a fost receptat şi ca atare, aşa cum vă spuneam în urmă cu câteva zile, vor fi de acum elaborate rapoarte anuale de monitorizare pentru fiecare ţară în parte, analizându-se modul în care fiecare se va ţine de cuvânt pe cele trei dimensiuni de lucru: bani/ capacităţi/contribuţii la operaţiuni. Adică nu e chiar ca MCV-ul european pentru România şi Bulgaria, dar, păstrând proporţiile, nici departe ca spirit...

Nu e deloc simplu şi nici linear ceea ce s-a petrecut în spatele marilor jocuri solemne, festive şi oficial anunţate ca fiind sub semnul unităţii şi solidarităţii. Sunt tensiuni majore chiar dacă, cel puţin la nivelul cel mai înalt, s-a convenit ca totul să fie prezentat drept un exerciţiu de succes. Asta nu înseamnă însă că:

1. cineva uită că există o întrebare de fond, de profunzime, care stă solid ancorată în mintea tuturor: ce se va întâmpla cu preşedintele Trump în continuare, în funcţie de rezultatele celebrei anchete senatoriale privind legăturile presupuse ale echipei sale de campanie cu personalităţi politice şi din lumea serviciilor de informaţii din Rusia. În seara de ieri, în sala de presă, se vorbea mult, neaşteptat de mult chiar, despre anunţul că FBI-ul începe să se intereseze de Jared Kushner, ginere şi apropiat consilier al lui Trump, în cadrul anchetei respective deoarece se crede, cum spunau cei de la NBC citând o sursă FBI „că are informaţii importante privind ancheta respectivă”.

2. există încă nelămuriri serioase privind raportarea lui Donal Trump personal şi mai ales a echipei sale de încredere, în valoarea funcţională a celor două alianţe din spaţiul euro-atlantic, NATO şi UE.

3. există nelămuriri (dacă nu chiar incertitudini serioase) ale unora dintre partenerii europeni asupra relaţiei pe care Preşedintele Trump o doreşte a fi stabilită cu Rusia, context în care mulţi dintre Aliaţi îşi doresc să apară, în fine, o poziţie bloc comună NATO şi UE, nu numai pe problema sancţiunilor pe problema ucrainiană, ci pe întreg peisajul complex al relaţiei cu Federaţia Rusă.

Am vrut să reamintesc aceste lucruri deoarece astfel se explică, spre exemplu, faptul că, după încheierea discuţiei sale cu preşedintele Trump, Donald Tusk, Preşedintele Consiliului European declara în mod destul de neaşteptat că:

„...nu sunt sută la sută sigur că noi putem spune ai - noi, adică preşedintele Trump şi cu mine - că avem o opinie comună asupra Rusiei, cu toate că, atunci când s-a ajuns la conflictul din Ucraina, se pare că suntem pe aceeaşi linie... mesajul meu către preşedintele Trump a fost că ceea ce dă deplinul înţeles cooperării şi prieteniei noastre sunt valorile occidentale fundamentale precum ar fi libertatea, drepturile omului şi respectul pentru demnitatea umană. Cea mai mare provocare din acest moment este consolidarea întregii lumi libere în jurul acestor valori şi nu numai a intereselor. Mai întâi valorile şi principiile - asta este ceea ce noi, Europa şi America, ar trebui să spunem”.

Straniu. Adică pe chestiunea conflictului din Ucraina suntem de acord, e ok, dar nu şi în privinţa Rusiei? Pe care dintre palierele posibile? Sau era un răspuns direct care mărturisea iritarea profundă stârnită de remarcile şocante, chiar absolut incredibile, făcute marţi de Ted Malloch, cel despre care toate sursele vorbesc ca despre viitorul ambasador al SUA la Bruxelles care spunea, nici mai mult, nici mai puţin, că:

„În lumea lui Donald Trump, viitorul nu mai e ceea ce era... Din acest moment, lumea se bazează pe State-Naţiuni şi nu pe entităţi supranaţionale. Forma clasică de integrare europeană nu interesează Statele Unite. Trump nu ar sugera niciodată să-şi vândă solidaritatea în favoarea unei asemenea organizaţii”.

Păi dacă „forma clasică de integrare europeană nu interesează SUA”, ce rămâne este formula pe care o propun partidele din zona Marine le Pen sau Geert Wilders?

Personal cred că discuţia (sau disputa) valori/interese este neproductivă dacă vrem să credem cu adevărat în succesul implicării Alianţei în lupta împotriva fenomenului terorist, păstrându-şi în paralel dorinţa şi capacitatea de a îndeplini sarcina sa fundamentală „defence and deterrence”, cu interesul vital, pentru noi. al construcţiei de securitate începută la Marea Neagră.

În acest sens, poziţia României a continuat să fie echilibrată şi a transmis mesajul deschiderii noastre totale înspre soluţia care presupune adunarea în acelaşi ansamblu de capacităţi, voinţe politice şi acţiuni intra şi extra teritoriu a celor două Alianţe, NATO şi UE. Din informaţiile mele, să vedem dacă ele vor fi confirmate de evenimentele care se vor produce în curând, este vorba despre o atitudine care a adus aprecieri şi, foarte posibil, dividente suplimentare de securitate.