Cine va fi Preşedintele Comisiei Europene ?
0
Încep să se contureze candidaturile. Bătălia va fi deosebit de strânsă şi cu implicaţii foarte ample deoarece, spre deosebire de situaţiile din trecut, alegerile europarlamentare din acest an vor duce, în opinia celor mai mulţi analişti politici de la Bruxelles, la schimbări importante în echilibrul tradiţional constituit de prezenţa marilor familii politice care au dominat până în acest moment scena politică a Uniunii Europene.
Rezultatul acestor alegeri va fi influenţat de schimbările de atitudine la nivelul opiniei publice, determinate de criza economică, dar şi de apariţia unui fenomen accentuat de neîncredere în capacitatea de a guverna a actualei clase politice. Drept urmare, este previzibilă intrarea în scenă a unor partide mici, cu mesaj eurosceptic şi chiar anti-european, ceea ce prefigurează chiar posibilitatea ca ele să poată forma o minoritate de blocaj la nivelul Parlamentului European, ceea ce ar face ca întreg procesul legislativ (ca şi raporturile între Parlament, Consiliu şi Comisie) să fie pus sub semnul unor mari incertitudini.
Răspunsul partidelor tradiţionale poate veni - şi aceasta începe să se producă în acest moment – prin formularea unor propuneri credibile pentru funcţia cheie a jocului european, cea de Preşedinte al Comisiei Europene. Cu atât mai importantă alegere cu cât, în culise, se vorbeşte de intenţia de a se prezenta Consiliului European o propunere de modificare a Tratatului prin care funcţia respectivă să fie contopită cu cea de Preşedinte al Consiliului UE, prin aceasta rezultând o poziţie europeană similară ca putere şi influenţă cu cea a Preşedintelui SUA. Dar, repet, nu este decât o idee vehiculată pe culoarele puterii.
Este previzibilă intrarea în scenă a unor partide mici, cu mesaj eurosceptic şi chiar anti-european, ceea ce prefigurează chiar posibilitatea ca ele să poată forma o minoritate de blocaj la nivelul Parlamentului European
Să vedem jocurile din acest moment şi care sunt numele propuse, aşa cum sunt ele anunţate în cadrul unui interviu dat unui ziar polonez de Joseph Daul, liderul grupului PPE din Parlamentul European. Trebuie reamintit că, din acest an, există decizia ca fiecare grup politic să-şi nominalizeze candidaţii…în consecinţă, avem un nume cert din partea socialiştilor, Martin Schulz (actualul Preşedinte al Parlamentului European). Dar nu avem încă o decizie a PPE, în cursă aflându-se doi comisari europeni, Viviane Reding şi Michel Barnier, precum şi Primul Ministru suedez în funcţie, Fredrik Reinfeldt. Interesant este că în enumerarea lui Joseph Daul lipeşte numele actualului Preşedinte al CE, domnul Barroso (fără însă ca asta să-l scoată complet din cărţi)…dar şi cel al premierul polonez Tusk care a anunţat că nu doreşte să candideze la funcţia respectivă, eliminând astfel orice speculaţie privind posibilia desemnare a unui candidat al dreptei care să provină din ţările est-europene.
Mai ramâne logica jocului între marile puteri şi ţările mici, foarte importantă şi relevantă la Bruxelles. Din această cauză, spun unii analişti, ar fi de exclus ca francezul Barnier să poată fi agreat dar şi, în egală măsură, Martin Schulz care ar putea polariza o serie de temeri privind impunerea supremaţiei germane în Europa. În plus, este probabil ca, în cazul unei din ce în ce mai previzibile victorii electorale a doamnei Merkel în luna septembrie, mesajul Germaniei să nu fie cel de susţinere a candidaturii domnului Schulz….Context în care dreapta ar avea de ales între Viviane Reding şi Fredrik Reinfeldt, candidaturi uşor de acceptat, fără probleme previzibile la nivelul Parlamentului European, acolo unde s-ar putea profila o candidatură credibilă şi uşor de susţinut a francezului Michel Barnier, cel care are de partea sa un palmares de succes în constituirea pieţei unice şi amintirea unei prestaţii impecabile ca negociator al Tratului de la Nisa.
Toată lumea aşteaptă să vadă care vor fi rezultatele alegerilor din Germania deoarece este limpede că ele vor influenţa întreaga desfăşurare a următoarelor negocieri şi repoziţionări de forţe în politica europeană, mai ales că Germania rămâne singură în calitate de performer economic garant al zonei euro, după foarte slabele performanţe ale Franţei în perioada socialistului Francois Hollande.
Este şi momentul în care ţările membre încep să avanseze propuneri credibile pentru posturile de comisari europeni, desigur în perspectiva intereselor echipei politice de la guvernare, dar nu numai, unele nume vehiculate fiind acelea ale unor tehnicieni reputaţi. Poate că (dar în climatul actual de la noi este greu de presupus) se va demara şi în România o dezbatere-negociere asupra celei mai bune propuneri pentru comisar european în condiţiile în care, în fine, am avut şi noi un comisar care şi-a câştigat respectul real pentru o prestaţie admirabilă într-un dintre sectoarele cele mai dificile ale economiei europene. Dar, despre Dacian Cioloş, ca şi despre europarlamentarii noştri din actuala legislatură, vom vorbi cu altă ocazie.
Mai rămâne însă un scenariu: dacă, în ciuda a orice, domnul Barroso va candida şi va beneficia de un al treilea mandat şi atunci jocurile se restează şi continuăm ca acum, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat?
Se încarcă comentariile...
