Cazacii, în spatele răpirii observatorilor OSCE în estul Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cazaci ruşi
Cazaci ruşi

Diplomaţii occidentali au motive întemeiate să creadă că separatiştii cazaci se află în spatele răpirii celor opt observatori OSCE, la sfârşitul lunii mai în estul Ucrainei, potrivit publicaţiei germane Der Spiegel. Sursele jurnaliştilor germani susţin că liderul cazacilor din Duma de la Moscova are puterea de a decide eliberarea lor.

De o lună, două echipe ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sunt ostatice în estul Ucrainei, fără a se cunoaşte prea multe detalii despre soarta reprezentanţilor europeni. Oficialii se deplasaseră în regiunile ocupate de separatiştii proruşi pentru a monitoriza desfăşurarea alegerilor prezidenţiale care au avut loc la 25 mai în Ucraina. 

Diplomaţii occidentali implicaţi în negocieri pentru eliberarea celor opt observatori au declarat pentru Der Spiegel, sub protecţia anonimatului, că în spatele răpirii se află persoane influente de la Kremlin.

Potrivit ultimelor informaţii, bărbaţii şi femeile din cele două echipe OSCE au fost reţinuţi de comandantul cazac Nikolai Koziţin, un om de afaceri foarte influent din regiunea Lugansk, unde există o importantă minoritate cazacă. Se pare că reprezentanţii OSCE sunt ţinuţi în două locuri diferite în zona Lugansk.

Diplomaţii au sugerat că în timpul discuţiilor cu răpitorii a fost invocat deseori numele lui Viktor Vololaţki, care este unul dintre liderii cazacilor din Rusia şi membru al parlamentului rus, Duma.

Motivele răpirii rămân un mister, deoarece nu s-au formulat niciun fel de cereri în schimbul eliberării ostaticilor. Experţii consideră că oficialii europeni au fost răpiţi de separatişti pentru a răspândi teama în rândul altor observatori internaţionali, descurajând astfel călătoriile în regiunile disputate.

Până în prezent, OSCE a făcut publică doar naţionalitatea a cinci dintre cei opt observatori: ei provin din Germania, Elveţia, Estonia, Turcia şi Danemarca. Una dintre echipe era delegată în regiunea Doneţk, iar cealaltă în Lugansk. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite