Când liderii ruşi au dat-o cu războiul în bară, s-a lăsat cu revoluţie în ţară

FOTO Shutterstock

Istoria arată că acele conflicte care încep departe de Moscova se pot întoarce rapid acasă, sub formă de revoluţii.

Un autocrat izolat din Moscova ia o decizie fatidică cu privire la război bazată pe presupuneri roz, care sunt rapid infirmate pe câmpul de luptă. În curând, efectele sunt resimţite acasă, pe măsură ce economia este prinsă în furtună şi tulburările politice cresc.

Titlurile de astăzi fac ecou altor războaie din trecutul rus şi sovietic. Istoria consemnează şi alte poveşti despre soldaţii ruşi care au fost prost aprovizionaţi, inflaţie mare şi cădere economică în timpul războiului şi tiranii înconjuraţi de linguşitori.

Războaiele anterioare nu permit o predicţie fermă a ceea ce s-ar putea întâmpla de data aceasta. Unele dintre intervenţiile Moscovei au funcţionat în cele din urmă conform planului, cum ar fi atunci când tancurile Armatei Roşii au invadat Ungaria în 1956 şi au instalat un guvern pro-sovietic de durată, scrie The Wall Street Journal .

Totuşi, o lecţie a istoriei este că multe conflicte ale Rusiei care încep în străinătate sau la graniţele sale ajung uneori să se întoarcă în ţară şi să o zdruncine, Iată o privire asupra trei astfel de cazuri.

FOTO Wikipedia

Războiul ruso-japonez (1904-1905)

Războiul dintre Rusia şi Japonia, purtat pentru hegemonie în Asia de Nord-Est, a arătat riscurile de exces de încredere a Moscovei atunci când se confruntă cu un rival mai mic.

Spre deosebire de războiul din Ucraina, acesta nu a fost început de Rusia. Tokyo a preluat iniţiativa cu un atac surpriză asupra marinei ruse la Port Arthur, în Orientul Îndepărtat al Rusiei. Ţarul Nicolae al II-lea a decis să riposteze cu toată forţa, pe ideea că Japonia, la doar jumătate de secol după ce a ieşit din izolarea feudală, nu se poate pune cu o armată europeană.

Şi-a subestimat adversarul. Aproximativ un sfert din cei 340.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi într-o bătălie lângă ceea ce este acum oraşul chinez Shenyang, deoarece Japonia şi-a angajat aproape întreaga sa armată în luptă. În lovitura decisivă, Japonia a scufundat sau a capturat majoritatea celor 45 de nave din flota baltică a Rusiei după ce a navigat în jurul globului.

Întors acasă, ţarul se confruntă cu proteste, inclusiv greve şi o ciocnire sângeroasă a poliţiei cu manifestanţii. Tulburările au alimentat problemele Rusiei în război şi invers, deoarece ştirile despre înfrângerile umilitoare pe câmpul de luptă au subminat prestigiul ţarului.

Rusia a fost de acord să cedeze teritoriul Japoniei printr-un tratat de pace din septembrie 1905, negociat de preşedintele Theodore Roosevelt, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace pentru medierea sa. Revoluţia rusă din 1905 l-a forţat pe ţar să renunţe la puterea absolută de care el şi strămoşii săi se bucurau de aproape 300 de ani.

„Rusia ar fi doborât Japonia şi ar fi câştigat, dacă Revoluţia din 1905 nu ar fi intervenit”, a spus David Wolff, profesor de istorie eurasiatică la Universitatea Hokkaido din Japonia. „Unul dintre puţinele scenarii victorioase pentru Ucraina ar implica şi schimbarea regimului rus”.

Prizonieri ruşi FOTO Wikipedia

Primul Război Mondial (1914-1918)

Ţarul Nicolae al II-lea era încă la putere când asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand din 28 iunie 1914, a declanşat criza paneuropeană care a dus la Primul Război Mondial. Deşi este amintit de mulţi pentru războiul de tranşee de pe frontul de vest, „la fel de mult se spune că Primul Război Mondial a întors soarta Ucrainei”, scrie istoricul Dominic Lieven, în „Sfârşitul Rusiei ţariste”.

Ţarul, ca şi actualul preşedinte Vladimir Putin, a vrut să păstreze o sferă de influenţă extinsă. „Fără populaţia, industria şi agricultura Ucrainei, Rusia de la începutul secolului al XX-lea ar fi încetat să mai fie o mare putere”, scrie Lieven, citat de WSJ.

Pe măsură ce ţarul a condus armata rusă în lupta împotriva Germaniei pe Frontul de Est, fervoarea revoluţionară iniţială s-a aprins rapid. A devenit clar că armata rusă era prost pregătită, cu deficienţe deosebite la  vehiculele motorizate şi echipamentele de comunicaţii, potrivit lui Peter Gatrell de la Universitatea din Manchester. Când războiul s-a prelungit, industria rusă era prea slabă pentru a-şi aproviziona pe deplin armata, iar inflaţia a crescut.

Prof. Gatrell, care a scris cărţi despre acea perioadă, spune că un avantaj pentru Putin este lipsa unei crize a refugiaţilor în Rusia la fel de gravă ca cea din timpul Primul Război Mondial, când luptele au împins milioane de ruşi să plece din casele lor. Cu toate acestea, el vede asemănări cu ce este astăzi.

„În ciuda pedepselor draconice introduse de Putin pentru criticii războiului, aceştia nu tac, iar presiunile economice vor afecta regimului actual din Rusia. Există speculaţii cu privire la poziţia generalilor lui Putin, aşa cum au fost în 1917”, spune profesorul .

În anul revoluţiei din 1917, ţarul Nicolae al II-lea a abdicat în martie, iar bolşevicii conduşi de Vladimir Lenin au preluat puterea în noiembrie. În martie 1918, Rusia a renunţat la teritorii vaste printr-un tratat de pace cu Germania semnat la Brest-Litovsk, în ceea ce este acum Belarus, lângă locul unde s-au purtat negocieri între Rusia şi Ucraina.

Tratatul prevedea o Ucraină independentă sub stăpânire germană, dar după înfrângerea Germaniei pe Frontul de Vest, Ucraina a devenit o republică în Uniunea Sovietică.

FOTO Shutterstock

Războiul sovietic din Afganistan (1979-1989)

Statul sovietic comunist întemeiat de Lenin devenise sclerotic până în 1979 sub conducerea bolnavă a lui Leonid Brejnev. Sovieticii, încă preocupaţi de sferele de influenţă, au devenit îngrijoraţi că un lider  comunist din Afganistan nu era suficient de pro-sovietic.

Planul pentru Afganistan semăna cu cel pe care generalii lui Putin par că l-au conceput pentru Ucraina – preluarea rapidă a puterii în capitală, înlăturarea liderului şi înlocuirea lui cu unul loial Moscovei. Planul afgan a funcţionat, cel puţin la început, deoarece forţele sovietice l-au asasinat pe preşedinte în decembrie 1979 şi au adus un favorit al Moscovei.

Ceea ce nu luaseră în calcul sovieticii a fost rezistenţa îndelungată şi sângeroasă care a urmat. Benjamin Denison, de la think tank-ul Defense Priorities, spune că puterile intervenţioniste presupun adesea greşit că totul va fi bine odată ce scapă de un lider care nu-i place.

„Dacă te uiţi la cantitatea de forţă necesară pentru a menţine un regim la putere, este de fapt dublul sau triplul forţei de invazie în sine. Aceasta este aceeaşi problemă pe care au avut-o SUA în Irak după ce au răsturnat regimul Saddam Hussein”, a spus Denison.

Ca un ecou al Ucrainei de astăzi, luptătorii mujahedini afgani susţinuţi de SUA, au hărţuit ocupanţii sovietici cu rachete moderne americane lansate de pe umăr. Uniunea Sovietică s-a retras din Afganistan la începutul anului 1989.

Retragerea umilitoare a forţelor sovietice şi costul vieţii au alimentat nemulţumirea crescândă în ţară. În 1991, dominaţia comunistă în Rusia a luat sfârşit, iar Uniunea Sovietică a fost dizolvată. Un rezultat de facto al revoluţiei: Ucraina a devenit o naţiune independentă. Astăzi se luptă pentru a păstra această independenţă.