Berlusconi - Întoarcerea scamatorului

4 martie e duminica marilor incertitudini italiene. Pot prelua populiştii eurosceptici puterea? Va fi posibilă formarea unei majorităţi guvernamentale sau Italia va reveni la tradiţia instabilităţii? Soarta proiectului relansării UE se joacă la Roma. Între necunoscute, un reper inconturnabil: Berlusconi. Pare de râs. Dar politica italiană se configurează, iar, în jurul lui.

Acum 25 de ani, se afirma în politica peninsulară ca marele combatant anti-comunist. Azi, pozează în stegarul rezistenţei anti-populiste. La 81 de ani, Berlusconi e artizanul uneia din cele mai spectaculoase reveniri politice. Cel mai longeviv prim-ministru al Italiei postbelice – a condus în trei rânduri Consiliul de Miniştri, totalizând nouă ani la guvernare – forţează, în modul spectaculos care l-a consacrat, porţile puterii, în cea de-a şaptea campanie electorală în care îşi conduce partidul.

În ziua demisiei lui din fruntea guvernului, în noiembrie 2011, mii de italieni adunaţi în faţa sediului preşedinţiei italiene sărbătoreau plecarea celui pe care-l numeau ”bufonul” şi ”mafiotul”. A trebuit să părăsească Palatul Quirinale pe uşa din spate. Avea 75 de ani şi nimeni nu avea vreo îndoială că e terminat politic cel căruia i se spunea cândva ”Il Cavaliere”. Apoi, în 2013, a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală. O amnistie i-a redus pedeapsa la un an. În cele din urmă, datorită vârstei înaintate, a efectuat doar muncă în folosul comunităţii. Înfrângerea şi umilinţa l-au îmbolnăvit. În 2016, a fost operat pe cord deschis. În plus, se află încă sub interdicţia de a ocupa, timp de şase ani, funcţii publice – valabilă până în 2019.  

Drept urmare, acum, propunerea sa – inspirată – pentru funcţia de premier este actualul preşedinte al Parlamentului European, Antonio Tajani (64 de ani), comisar european între 2008 şi 2014, europarlamentar din 1994 până în 2008, jurnalist în tinereţe şi purtător de cuvânt al lui Berlusconi în 1994.

Cel mai de succes populist din politica italiană se întoarce din pragul morţii fizice şi politice pentru a se reinventa ca soluţie în faţa pericolului populist.

Procesele pentru corupţie şi scandalurile sexuale au rămas în urmă. Berlusconi e favoritul alegerilor din această duminică. Versat şi botoxat, pozează în salvatorul patriei, în părintele înţelept al naţiunii. Pe o scenă politică radicalizată, îşi asumă, abil, rolul de moderat. Între populiştii Mişcării 5 Stele şi radicalii de dreapta din Liga, Berlusconi întruchipează echilibrul. Totodată, îl avantajează declinul stângii şi noua lege electorală, care favorizează coaliţiile. În faţa ofensivei euroscepticilor, e principalul bastion pro-european. De aceea, Bruxelles-ul şi Angela Merkel îl susţin, pentru a evita o criză în a treia mare economie a Zonei Euro, criză ce ar avea impact la nivelul UE înainte de reconfigurarea, anul viitor, a instituţiilor comunitare. Drept urmare, acum două săptămâni, Manfred Weber, liderul Popularilor din Parlamentul European, s-a dus la Roma pentru a-l susţine în campanie.

Forza Italia e cotată cu circa 17% din intenţiile de vot, cu un avans de 3-4 procente faţă de Liga (fostul partid regionalist-separatist Liga Nordului), condusă de Matteo Salvini (45 de ani). E principalul aliat al lui Berlusconi, dar şi primul său rival. Dacă alianţa lor va obţine majoritatea necesară şi Liga va avea mai multe voturi decât Forza Italia, Salvini va fi şeful guvernului. Naţionaliştii eurosceptici şi anti-imigraţie din Liga sunt apropiaţi de Frontul Naţional al lui Le Pen. Cuprinzând alte două mici partide – ”Fraţii Italiei”, de extremă-dreapta, şi ”Noi cu Italia”, liberali – această alianţă de dreapta poate atinge 36-40% din voturi.

În acest timp, Partidul Democratic al ex-premierului Matteo Renzi (43 de ani) e estimat la 23%, iar coaliţia de centru-stânga pe care o conduce e posibil să obţină până la 30% din voturi.

Cel mai bine clasat partid italian în sondaje este Mişcarea 5 Stele, care se bucură de aproximativ 28% din opţiunile italienilor. Fondată de comicul Beppe Grillo şi condusă acum de tânărul Luigi di Maio (31 de ani), M5S e o formaţiune izolată, cu puţine şanse să coaguleze majoritatea guvernamentală. Doar dacă nu se adevereşte scenariul care dă temeri Europei: o alianţă naţionalist-eurosceptică 5 Stele – Liga Nordului. Variantele cele mai probabile, însă, par a fi victoria coaliţiei conduse de Berlusconi sau o guvernare Forza Italia – Partidul Democratic.

În 1994, Berlusconi, miliardarul ce domina media, fotbalul şi imobiliarele din Italia, câştiga primele alegeri, în fruntea partidului pe care tocmai îl crease, ”Forza Italia”. Avea 58 de ani şi a ştiut să profite din plin de vidul politic creat de operaţiunea anti-corupţie ”Mani pulite”. La 81 de ani, contextul îi e din nou favorabil acestui scamator politic despre care unii analişti italieni spun că e cel care l-a inspirat pe Trump.

Cel mai de succes populist din politica italiană se întoarce din pragul morţii fizice şi politice pentru a se reinventa ca soluţie în faţa pericolului populist. Ăsta da talent! Din păcate, doar despre asta e vorba la aceste alegeri. Nu despre şomajul italienilor şi despre datoria Italiei.