Negocierile mocnite şi fără mare perspectivă de la Brexit, sfidarea legii în numele democraţiei şi naţionalismului regional în Catalonia, întărită de faptul că la Madrid e un regim de dreapta care a promovat austeritatea europeană (germană), iar la Barcelona o elită naţionalistă care s-a îmbogăţit din fonduri europene şi vrea să aibă doar avantaje (cam cum era elita moldovenească în anii nouăzeci, care a preferat să aibă judeţul lor de muls decît să intre în Europa printr-o unire cu România), deteriorarea treptată a Italiei care alunecă spre Grecia cu toate eforturile unei întregi noi generaţii de politicieni, toate astea arată lumea pe care trebuie să o guverneze Angela Merkel, care a pierdut un sfert din voturi faţă de data trecută, şi, probabil, şi pe partenerii social democraţi.

Să fie clar: dna Merkel e liderul european pe care mi-l doresc şi ar fi fost un dezastru dacă, după ce a arătat atîta demnitate la situaţia cu refugiaţii, şi atîta deschidere, ar fi pierdut alegerile. Ar fi însemnat că Europa nu mai este continentul valorilor societăţii deschise, spre care priveşte toată lumea ca spre reperul esenţial mondial, mai mult ca oricînd acum că America e condusă de un rasist sexist şi care luptă cu anticorupţia mai ceva ca Florin Iordache, pe numele lui Donald Trump. Pentru cine nu ştie, nu doar că Trump a călcat în picioare orice conflict de interese, că a trebuit să demisioneze şeful ANI al lor (organizaţia copiată de noi cînd l-am făcut pe al nostru), dar ne ameninţă şi că anulează legislaţia anti-mită (FPCE), ăsta e Donald Trump, pe care primarul Londrei nu vrea să-l primească, dar noi ne tragem în poză cu el la toate orele (mă rog, dacă îl facem să dea înapoi, scopul o scuza mijloacele, dar lecţii de anticorupţie de la el o să vă rog să nu mai luaţi, e o limită a lipsei de demnitate şi a ignoranţei la români, sau ar trebui să fie).

Merkel e liderul european pe care mi-l doresc şi ar fi fost un dezastru dacă, după ce a arătat atîta demnitate la situaţia cu refugiaţii, şi atîta deschidere, ar fi pierdut alegerile.

Angela e însă, să mulţumim lui Dumnezeu, un model de demnitate, inclusiv în viaţa personală. Nu se aplică tuturor nici în Germania, unde ipocrizia e enormă şi corupţia mai sub preş, dar considerabilă. Nimeni altcineva nu ar fi avut nici creditul european necesar. Dacă social democraţii decid să rămînă în opoziţie, opţiunea lor e probabil justă. Alternativa pentru Germania era normal să facă peste zece la sută, aşa se întîmplă cînd o opţiune legitimă -retragerea din euro- ajunge să fie catalogată drept extremistă, şi e asociată de un partid oportunist cu antiimigraţia. Bine că au luat doar atît! Şi dacă îi lăsăm doar pe ei în opoziţie, riscăm data viitoare să cîştige alegerile, aşa că e infinit mai bine să se ducă în opoziţie şi social democraţii, să se mai gîndească un pic pe cine reprezintă, să mai profite şi ei de inevitabila erodare a viitorului guvern. Au plătit, ca şi liberal democraţii din coaliţia lui Cameron, scump asocierea la guvernare cu adversarii ideologici, prea scump, avînd în vedere că mare parte din ce şi-au propus, salariul minim, de exemplu, le-a ieşit. În acest fel o să existe opoziţie şi antieuropeană, şi proeuropeană, e o situaţie mai bună la viitoarele alegeri. Uitam să vă spun că partidul verde german e cel mai anticorupţie, şi în mod inteligent, şi de asta m-aş bucura să îi văd în coaliţie.

Coaliţia rămîne să fie făcută din liberali (toţi colaboratorii centrului meu berlinez de cercetare, votează cu liberalii, minus un activist social democrat) şi verzi, care or să ne ceară, ca la Paris, interzicerea pe viitor a tuturor vehiculelor pe bază de petrol, dar merită (conduc un Diesel avansat japonez, dar votez cu entuziasm să îl interzică în vreo zece ani, trecem pe baterie). Negocierile vor fi lungi, dar patriotismul va cîştiga, şi pe la Crăciun vom avea guvern.

Ce înseamnă asta?

Că Emanuel Macron are iniţiativa reformelor europene şi o va păstra, el are un pachet de propuneri pentru viitorul Europei şi le va lansa imediat, fără să mai aştepte. Nici Juncker nu e integral de acord cu ele, şi nici creştin democraţii germani. Ce ar fi vital pentru viitorul Europei unite, pentru Italia şi pentru Grecia, ar fi asumarea unui risc comun la împrumuturi- aşa zisele eurobonduri, cu alte cuvinte un transfer de credit de la Germania la Grecia şi Italia. Grecia trebuie iertată de datoria istorică, cum propun liberalii şi FMI. După părerea noastră, a academicilor, numai asta poate salva UE aşa cum o ştim de viitoare exituri, voite sau accidentale. Cum zice Ivan Krastev (ne puteţi vedea aici), care e un specialist în dezintegrări (a studiat URSS şi Cehoslovacia), o dată ce începe dezintegrarea, e bine să ai un plan să se facă organizat, nu să speri că nu se întîmplă. Problema cu guvernul german e că ei tot au sperat că nu se întîmplă, şi de asta se opun pe fond la soluţiile astea. Dacă vrem să nu pierdem Europa mediteraneană e musai să fim mai solidari cu ea. Spania era marele succes al lui Wolfgang Schäuble, si uite ce e in Spania, eu am tot ţinut conferinţe pe la Barcelona şi Girona şi de doi ani ştiu că nu poţi apăra austeritatea acolo - Madridul e devenit şi mai detestat din cauza ei, deci soluţia germană o fi reechilibrat bugetul spaniol, dar cu costul accelerării dezintegrării Spaniei.

De reformat Europa, trebuie să o facem, problemele ei nu se pot rezolva stînd pe loc

Acum că votanţii au votat şi suntem pe patru ani la adăpost, e momentul ca guvernul german să accepte soluţia FMI pentru Grecia şi eurobondurile. Ce mai propune în plus Macron - un ministru de Finanţe european - nu se poate face fără a schimba tratatul de aderare, deci nici o şansă, nu ne mai trebuie alte referendumuri sau decizii constituţionale contra reformelor europene, şi funcţionează ECOFIN şi Banca Centrală destul de bine. Uniunea fiscală trebuie să progreseze cum a început, pe calea unor suplimente de tratat pentru voluntari, şi dacă euro e păstrat atunci trebuie să redesenăm unele politici ca ţări precum Grecia sau România să nu ajungă doar exportatoare de forţă de muncă. Cu ajutorul lor, că vedem la Irlanda că se poate şi altfel. Cele două viteze există oricum, vorba e cum facem să micşorăm diferenţa, în loc să o facem să crească, pe viitor. Deci nu mai daţi comunicate să nu fiţi excluşi din clubul alpiniştilor cînd nu puteţi sări nici gardul, să ne ocupăm mai degrabă să avem politici şi resurse să ne antrenăm.

Pe scurt, Macron va trage înainte şi Merkel îl va trage înapoi. Nu e o combinaţie rea, asta între inovaţie şi echilibru, şi liberalii pot aduce ceva novator în abordarea europeană germană - Alexander Graf Lambsdorff e unul din cei mai buni europarlamentari, deci poate depăşim pe Schäuble şi rezervele lui. Macron a adus o injecţie de tineret proeuropean, mai vine una cu verzii şi liberalii germani. Dar de reformat Europa, trebuie să o facem, problemele ei nu se pot rezolva stînd pe loc, Germania profită din aranjamentele actuale, dar ţările mediteraneene nu, şi nu trebuie să le pierdem, au făcut enorme eforturi de ajustare, trebuie să le recuperăm, deci trebuie să dăm de la noi. Nimeni nu a spus asta în campanie - doar intelectualii - dar ştim că asta trebuie făcut. Coaliţia rezultată din aceste alegeri are deci această misiune grea - să ceară germanilor să susţină o Europă mai puţin în avantajul Germaniei, argumentînd că altfel Europa se va destrăma, şi atunci tot avantajul german se va pierde brusc, că odată cu euro s-ar duce agoniseala continentală pe mulţi ani. Ca de multe ori în democraţii, adevărata dezbatere nu se putea face decît după alegeri, sau alegerile ar fi ieşit şi mai rău. Aici suntem.

Puteţi comenta acest text pe România Curată