Abuzurile sexuale ale preoţilor catolici polonezi. Discuţie cu jurnalistul polonez Boyan Stanislavski – partea I

Documentarul Tell No One realizat de fraţii Tomazs şi Marek Sekielski, jurnalişti polonezi, a fost lansat pe platforma youtube la data de 11 mai 2019. De atunci, peste 22 de milioane de oameni l-au vizionat. În Polonia, documentarul a suscitat dezbateri furtunoase şi o erodare a încrederii polonezilor în biserică.

Documentarul este cu atât mai interesant şi important cu cât un preot catolic legat de Lech Walensa, cunoscutul lider al mişcării Solidaritatea, apare printre abuzatorii care au fost confruntaţi de victimele lor ajunse acum la maturitate. În filmările cu camera ascunsă preoţii catolici îşi recunosc fără excepţie vina. Modul în care documentarul a fost realizat este unul cu adevărat zguduitor: victimele preoţilor pedofili îi confruntă pe abuzatorii lor şi îi filmează în timp ce aceştia le propun chiar şi compensaţii financiare pentru a păstra tăcerea.

Documentarul este unul de excepţie aducând la lumină fapte de o gravitate teribilă ascunse cu grijă vreme de decenii de o instituţie extrem de puternică: biserica catolică. Ce mi-am propus şi ce vă propun în cele ce urmează este să urmăriţi un interviu pe care l-am realizat pentru platforma media The Barricade cu jurnalistul polonez de origine bulgară Boyan Stanislavski pe această temă. Boyan Stanislavski este cel care a avut ideea înfiinţării site-ului de analiză critică Baricada.org pornind de la o observaţie simplă: ţările Europei de Est se raportează la canalele media occidentale pentru afla despre ceea ce se petrece în ţara de lângă ele. Mai mult, discursul media este monopolizat de elite conservatoare şi neoliberale care lasă puţin loc pentru vocile critice din aceste zone să ocupe un loc însemnat în agora media.

Cazul României este chiar mai nefericit în sensul în care există o temere nu doar faţă de ideile „periculoase“ care nu se conformează cu dogma neoliberală asumată drept adevăr ultim, chiar dacă e vorba de o social democraţie dintre cele mai inofensive, chiar dacă e vorba despre idei mai radicale. Temerea există în egală măsură faţă de tot ceea ce vine dintr-un alt spaţiu decât ţările occidentale. Nu există filtru în privinţa presei vecinilor noştri şi de aceea tot ce nu vine din surse „sigure“ (în ciuda faptului că la ora actuală sunt rarisime cazurile de instituţii de presă care nu au o agendă ideologică) este privit cu maximă suspiciune chiar de către oamenii care se declară „de stânga“. Pericolul de a fi considerat „comunist“ este depăşit doar de acela de a fi considerat, chiar fără nicio dovadă sau bazat doar pe speculaţii, „pro-rus“. Combinaţia celor două este fatală, iar faptul că oamenii de stânga se tem fie şi să se apropie de teme incomode pentru a nu primi cumva acest stigmat care este mai teribil decât o boală venerică ne arată modul subtil în care funcţionează cenzura şi izolarea.

Este, probabil, şi motivul pentru care documentarul care a zguduit Polonia a căpătat puţină atenţie în spaţiul presei româneşti. În plus, dincolo de aceşti factori care ţin de structura presei internaţionale, avem de înfruntat un mare risc cu documentarele despre pedofilia preoţilor, fie că e vorba despre cazul documentat al episcopiei Huşilor de jurnaliştii de la Săfielumină.ro sau cazul teribil al preoţilor polonezi. Riscul este ca discuţia să rămână într-un cadru pur senzaţionalist. Or, aceste abuzuri asupra copiilor sunt un semn în primul rând al puterii pe care aceste instituţii religioase o au în societate.

De aceea, discuţia cu Boyan Stanislavski nu este axată pe detalii şocante, ci este o analiză a relaţiei pe care biserica catolică poloneză o întreţine cu guvernul condus de Andrey Duda. Partidul ultraconservator polonez aflat la conducerea ţării se numeşte Lege şi Dreptate este  şi este condus cu mână forte de liderul Lech Kaczynski. Cum spuneam, biserica catolică se află în relaţii foarte strânse la nivel financiar şi politic cu aceşti poli de putere.

În prima parte a interviului pe care l-am realizat, Boyan Stanislavski ne vorbeşte desre evoluţia sa jurnalistică şi despre ce anume l-a făcut să părăsească spaţiul media tradiţional şi să investească alături de prieteni jurnalişti în platforme independente. De asemenea, el vorbeşte aici despre cenzura din presa centrală, despre motivele care l-au determinat să îşi înfiinţeze propriile canale media alături de alţi jurnalişti polonezi. Despre faptul că în momentul când el avea doar 13 ani mama sa a primit un post la ambasada Bulgariei în Varşovia şi familia rămasă în Sofia a trebuit să o urmeze. Tot în această parte a discuţiei  despre faptul că în 2016, pentru că fusese deja de mai bine de şapte ani corespondentul oficial al Radioului Bulgar în Varşovia, îşi făcuse prieteni în Bulgaria şi a decis să deschidă  o platformă critică independentă în Sofia care să aibă filiale în România şi Grecia precum şi o secţiune în limba engleză.

În următoarea parte a interviului o să aflăm mai multe despre cum a perceput copilul de 13 ani prezenţa bisericii catolice în Varşovia. Cum s-a întâlnit el la o vârstă atât de fragedă  cu această instituţie de o putere colosală în Polonia şi cum a descoperit apoi, ca jurnalist, legăturile dintre biserica catolică şi puterea politică poloneză.