Ţara care impune, de marţi, două teste COVID-19 obligatorii pentru toţi călătorii, inclusiv vaccinaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsurile vor fi în vigoare până pe 15 ianuarie. Apoi, guvernul de la Nicosia va reexamina situaţia, a precizat oficialul. Foto: Arhivă
Măsurile vor fi în vigoare până pe 15 ianuarie. Apoi, guvernul de la Nicosia va reexamina situaţia, a precizat oficialul. Foto: Arhivă

Ca urmare a detectării noii variante de virus Omicron, autorităţile Republicii Cipru au decis ca persoanele care merg în Cipru să prezinte începând de marţi două teste COVID-19, conform dpa.

Primul test PCR nu trebuie să fie mai vechi de cel mult 48 de ore în momentul sosirii, conform Agerpres.

Persoanele care nu sunt vaccinate cu doza booster trebuie să facă un test rapid antigen la 72 de ore după sosire. Copiii sub 12 ani sunt scutiţi de această măsură. 

Testele trebuie plătite de fiecare persoană în parte, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a autorităţii sanitare din Cipru. 

Potrivit unei informări anterioare transmise de MAE, costul testului PCR este de 15€.

Noile măsuri pentru a opri răspândirea variantei Omicron de coronavirus se aplică atât celor vaccinaţi, cât şi celor nevaccinaţi începând de marţi de la ora 23:00 (21:00 GMT). 

Măsurile vor fi în vigoare până pe 15 ianuarie. Apoi, guvernul de la Nicosia va reexamina situaţia, a precizat oficialul. 

Numărul de noi infectări cu coronavirus a crescut rapid în Cipru în ultimele şapte zile. Potrivit Ministerului Sănătăţii, pe data de 2 ianuarie au fost înregistrate 3.538 de cazuri. Cu o săptămână mai devreme fuseseră raportate 1.925 de cazuri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite