Scandal în China: activiştii au creat un partid în onoarea „Prinţului Roşu”
0Susţinătorii fostului politician chinez Bo Xilai, condamnat la închisoare pe viaţă din cauza faptelor de corupţie, au înfiinţat un partid politic, sfidând în mod direct Partidul Comunist care interzice existenţa altor grupuri politice. Fondatorii susţin că nu se tem de consecinţe.
Partidul Zhi Xian, tradus în mod literar
Partidul „Constituţia este autoritatea supremă”, a fost format pe 6 noiembrie,
la doar trei zile înainte de reuniunea de grad înalt a principalilor
politicieni chinezi pentru a discuta viitoarele reforme economice, potrivit
informaţiilor oferite de două surse diferite, citaţi de agenţia de ştiri
Reuters.
Xilai a fost numit „preşedinte pe viaţă”, a spus profesorul Wang Zheng, unul dintre fondatorii partidului. Această iniţiativă „nu este ilegală potrivit legislaţiei chineze. Este legală şi rezonabilă”, a explicat Wang.
Partidul Comunist chinez nu a mai permis înfiinţarea altor formaţiuni politice de opoziţie de la venirea la putere după revoluţia din 1949. Potrivit exemplelor din trecut, Partidul Comunist nu va tolera existenţa grupului Zhi Xian, mai ales că preşedintele este un fost politician căzut în dizgraţie din cauza acuzaţiilor grave de corupţie.
În trecut, mai mulţi activişti au fost arestaţi de autorităţi pentru că au încercat să înfiinţeze noi partide. Cazul partidului Zhi Xian este primul e acest fel, fiind unic pentru că a fost înfiinţat în onoarea unui condamnat la închisoare pe viaţă. Cu toate acestea, Wang nu s-a arătat îngrijorat: „Nu ne temem. Nu cred că vom fi arestaţi”.
Înfiinţarea noului partid a fost anunţată prin scrisori trimise Partidului Comunist şi celorlalte opt puteri politice din China, parlamentului şi organizaţiei de consultanţă a parlamentului, a explicat Wang, adăugând că o scrisoare a fost trimisă şi preşedintelui Bo Xilai.
Partidul „Constituţia este autoritatea supremă” a fost înfiinţat pentru că este „complet de acord cu politica prosperităţii comune” a lui Bo Xilai, potrivit unui document trimis de fondatori către Reuters. Susţinătorii politicianului decăzut fac referire la egalitarismul politicilor sale de stânga care i-au adus o mare popularitate.