Misterioasa viaţă a lui Kim Jong-un: dictatorul nord-coreean ar avea trei copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kim Jong-un şi soţia sa la un concert, în martie 2014 FOTO EPA
Kim Jong-un şi soţia sa la un concert, în martie 2014 FOTO EPA

Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un îşi ţine viaţa privată departe de ochii lumii, însă nu poate ascunde chiar totul. Serviciile secrete sud-coreene au aflat, de exemplu, câţi copii are liderul regimului comunist de la Phenian cu soţia sa Ri Sol-ju.

Kim Jong-un, al treilea dictator comunist al Coreei de Nord, are trei copii împreună cu soţia sa Ri Sol-ju, scrie Business Insider, care citează serviciile secrete ale Coreei de Sud.

Cel mai mare copil ar avea şapte ani, iar cel mai mic doar zece luni. Mai mult, primul copil ar fi de sex masculin şi prin urmare succesorul tatălui său la conducerea regimului.

Kim Jong-un ar fi devenit tată pentru prima oară în 2010. Al doilea copil al său s-a născut în 2013, fiind vorba de o fată. Sexul celui de-al treilea copil, care s-a născut în februarie anul curent, nu este cunoscut.

În afară de anii de naştere a celor trei copii, se ştie numele fetei. Potrivit fostului jucător de baschet Dennis Rodman, care l-a vizitat pe dictatorul nord-coreean, micuţa ar fi fost numită Ju-ae de către părinţi.

Mai mult, Rodman dă asigurări pentru The Guardian că liderul nord-coreean este „un tată bun şi are o familie frumoasă“.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite