Un dialog purtat cu doi compatrioţi, electrizanţi prin experienţele lor complementare, prin capacitatea de a nu se lăsa păcăliţi de aparenţe şi de a căuta adevăratele esenţe, dincolo de palidele alocuţiuni oficiale, a pornit de la semnificaţiile reuniunii G20 şi a ajuns la fotografierea unor realităţi incontestabile, pe plai mioritic, inclusiv la interogaţia gravă: De ce nu a fost niciodată prezentă România la G20?

G20 a devenit deja o amintire. Una plăcută, pentru liderii chinezi, care au transformat acest summit într-un veritabil câştig imagologic, pentru Beijing. Una cu anumite tensiuni, pentru SUA, al cărui preşedinte nu a fost aşteptat cu covorul roşu, de oficialităţile chineze desemnate să îl întâmpine la sosire, ulterior Barack Obama având parte de o plimbare, seara, cu omologul chinez, dar şi de un expresiv dialog, pe unul din holurile clădirii ce găzduia G20, cu preşedintele Vladimir Putin.

Deşi au fost prezenţi la eveniment, reprezentanţii Uniunii Europene pur şi simplu au fost simple elemente de decor, la momentele destinate presei. În schimb, cancelarul Germaniei s-a bucurat de cuvenita atenţie din partea liderilor Chinei, SUA şi Rusiei.

Pentru România, condusă teoretic de tehnocraţi, dar care merge practic pe pilot automat, summitul din China a fost un eveniment care a însemnat doar atât: G20. Nimic mai mult.

Din schimbul de opinii cu conaţionalii MARIUS VĂCĂRELU şi ALEXANDRU GEORGESCU, am inserat mai jos câteva fulgere cerebrale, de interes general.

MV1

MARIUS VĂCĂRELU:

*Numărul de forumuri ale liderilor statelor importante, s-a mărit în ultimii 20 de ani. Asta inseamnă că se diluează foarte mult mesajele. Prin urmare, mari aşteptări, în urma acestor forumuri, nu mai sunt.

*Disensiunile, la nivel global, sunt din ce în ce mai mari. Statele sunt din ce în ce mai tensionate. Tensiunile sunt din ce în ce mai mari, în interiorul fiecărui stat şi în relaţiile cu alte ţări. Şi atunci, ca să ne aşteptăm la o înţelegere globală este aproape imposibil.

*Summitul G20 a fost o reuniune în care majoritatea celor prezenţi au avut prilejul să ia contact cu cei doi oameni importanţi ai momentului, respectiv cu premierul britanic Theresa May, noul lider al Marii Britanii, şi cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, care, în clipa de faţă, joacă un alt rol.

*Ne aflăm, din ce în ce mai mult într-un război financiar. Acest lucru se vede cel mai bine în zona noastră. În 18 septembrie sunt alegeri în Rusia, pentru Duma de Stat. Şi în ultimele săptămâni, cursul valutar a sărit sau a scăzut pe rublă, fapt care afectează o anumită stabilitate. Şi asta nu se întâmplă pentru că economia unei ţări este foarte slabă, ci pentru că anumiţi actori încearcă să speculeze având interese specifice.

*Cum mai toate economiile ţărilor lumii aşteaptă această criză economică de care se vorbeşte de doi-trei ani şi care, în mod cert, nu poate fi evitată, întrebarea este: câte ţări puternice, din G20, îşi vor mai merita locul la o întrunire ulterioară?

*Marea Britanie va ieşi întărită, în urma Brexit-ului, pe plan european. Marea Britanie va fi prima ţară care va încheia un tratat cuprinzător, cu SUA în 2017, dintr-un motiv foarte simplu. Este singură. Nu mai depinde de toate condiţiile economice pe care Uniunea Europeană le pune şi atunci izbuteşte să negocieze mai mai uşor.

*Moştenirea pe care Barack Obama o lasă în urmă este destul de dificilă. Şi atunci nu ştiu cât de mult îşi doreşte preşedintele american măcar o conservare minimală a stării de pace, aşa cum o vede el acum.

*Obama, fără să aibă războaie, de dimensiunea pe care le-a avut preşedintele Bush, a făcut 19,5 trilioane de dolari, datorie publică, mai mult decât făcuseră preşedinţii anteriori, iar aceasta trebuie decontată cumva, probabil de următorul preşedinte.

19,5

*În acelaşi timp, istoria SUA demonstrează că lunile septembrie şi octombrie sunt foarte periculoase pentru bursă.

*În clipa de faţă, preşedintele Obama este pe principiul turneului de adio. El are nevoie, în septembrie şi octombrie, de pace şi linişte, pentru că pe 8 noiembrie, data alegerilor prezidenţiale din SUA, el îşi termină cam tot mandatul. Din acel moment lumea se va uita la viitorul preşedinte.

*În clipa de faţă, este campanie electorală în Federaţia Rusă şi Rusia trebuie să dea un anumit tip de mesaj, pentru această campanie electorală. Ştiţi foarte bine că fiecare ţară, într-o asemenea perioadă, se transformă din punct de vedere mental. Este mult mai nervoasă. Întrebarea este dacă va mai rămâne Medvedev premier, după aceste alegeri.

*Cel mai important aspect al politicii noastre externe, acum, este să trimitem cât mai mulţi intelectuali, în afara ţării, să nu se mai întoarcă, pentru că oameni de valoare, din ţara noastră, din ce în ce mai mulţi pleacă şi atunci nu mai rămâne decât, cum ziceau doi mari actori, doar pleavă, prin unele părţi.

*Suntem într-o situaţie în care elitele noastre nu prea mai sunt în ţară. Pleacă din ce în ce mai mult, sau au gândul de a pleca. Şi în consecinţă, acea construcţie reală a statului, acea construcţie administrativă a unui stat, are la bază nu numai nişte idealuri, ci şi nişte oameni care conduc efectiv ceva.

*Nu ne facem bine, câtă vreme nu ne facem bine la nivelul conducerii statului. Noi suntem, în clipa de faţă, complet deficitari la capitolul conducerii statului, pe toate planurile, din păcate. Şi nu se vede nimic frumos.

*Chiar vrem, cu adevărat, să construim orice, tot timpul, numai noi, pentru noi. Adică noi, puterea politică de azi, vrem să construim doar pentru noi? Dar v-aţi gândit vreodată că ţara asta o să vă îngroape şi pe voi, în sensul că voi sunteţi doar acum, sau aţi fost patru ani, sau aţi fost opt ani, dar tot în pământ veţi ajunge, doar ţara trăieşte mai mult decât voi?!

*Este aberant ce se întâmplă. Noi nu avem un cod administrativ. Avem un cod civil foarte slab. Avem un cod de procedură civilă, unul de procedură penală, care îngreunează nişte termene. Avem o lipsă de pregătire în zona administraţiei şi o supradimensionare a personalului de acolo. Ce facem în realitate?

*Suntem mult prea jos, în clipa de faţă, şi idei de genul participării la G20 sunt copilării.

*Este nevoie de modificarea Constituţiei şi trasarea clară a diferenţei dintre atribuţiile preşedintelui şi cele ale premierului. Apoi se impune reducerea numărului de taxe, nu mai mult de zece. Se mai impune eliminarea, din schemele de organizare, a jumătate din funcţionarii publici din ţară – ne pare rău, dar nu produc nimic. Aş reforma complet universităţile din ţară, nu aş lăsa mai mult de 20. Şi aş face o listă de cărţi, 1000, utile a fi citite de fiecare român.

AG1

ALEXANDRU GEORGESCU:

*G20 nu a reuşit niciodată să îşi atingă potenţialul care a fost clamat, de la bun început. Nici măcar formula nu a fost una fericită. Oare G20 este mai eficient decât G8, acum G7? Are mai multă legitimitate, dar este foarte greu să pui 20 de ţări foarte diferite să fie de acord, una cu alta. Mult mai greu decât să realizezi un consens cu şapte ţări. Ce mecanisme au asemenea grupuri ca să fie duse pînă la capăt hotărâri care altfel ar părea că sunt luate de ochii lumii?

*Nu ştim ce se va întâmpla, pe termen lung, după Brexit. Acum, China şi alte ţări au interese economice majore în Marea Britanie. Şi au interesul de a pune presiuni şi chiar de a pune condiţii. Depinde de poporul britanic, suveran, ce va face cu acestea. Dar eu nu cred că îşi permit, China, Japonia, să se retragă din Marea Britanie, în favoarea unei alte ţări.

*În condiţiile summitului G20, plimbarea lui Barack Obama cu Xi Jinping şi ceaiul servit împreună, au constituit cel mai informal mod de a avea o discuţie, mai ales în condiţiile incertitudinilor, pe care le au chinezii cu privire la viitoarea conducere a SUA. Pentru chinezi, chiar dacă au potenţialul de câştiga, pe plan economic, în urma preşedinţiei doamnei Clinton şi pe partea teritorială şi cea ambiţiilor geopolitice, de pe urma unei preşedinţii Trump, ei totuşi au o aversiune faţă de schimbare.

*Preşedintele Barack Obama nu are prea multe motive să fie fericit şi mulţumit, în această perioadă. Nici moştenirea sa prezidenţială nu este una foarte puternică. S-ar putea să ştie, de pe acum, felul în care îl va judeca istoria.

*Barack Obama, chiar dacă trebuie să i se arate toată curtoazia, meritată de un preşedinte american, nu mai este un interlocutor valid, pe termen lung, pentru luarea anumitor decizii, sau exprimarea anumitor poziţii, pentru că, practic, şi în contextul separării puterilor, nu prea mai are ce să facă în următoarele două luni. Prin urmare nu mai are credibilitatea de a lua decizii pe termen lung, pentru că oricând, următorul preşedinte, inclusiv Hillary Clinton, poate avea alte opţiuni.

*Atâta timp cât va exista cerere, pentru datoria americană, din partea băncilor care trebuie să îşi facă portofolii cu active “fără risc”, chiar dacă este o ficţiune sintagma „fără risc”, va exista o cerere – şi asta a fost o idee a Chinei de a modifica structura financiară globală – una înnăscută pentru asemenea datorii şi americanii pot, în continuare, să îşi vândă datoriile, şi pot să aibă rate ale dobânzii foarte mici şi în termeni reali, chiar negativi, adică americanii să fie plătiţi pentru privilegiul de a fi fost achiziţionate datoriile lor! Deci, Statele Unite ale Americii pot merge, în continuare, pe această linie.

*Practic trebuie o reformă a întregului sistem bancar global, pentru a rezolva această situaţie. Şi dacă ne uităm, de pildă, în Franţa, nu doar datoria publică este problema, dar inclusiv nivelul activelor bancare, mă refer la primele şase bănci, care depăşesc PIB-ul Franţei de două, sau chiar de trei ori.

*Avem o hegemonie globală financiară, cu câţiva... dezertori şi instituţii active pe mapamond, care susţin globalizarea şi interesele anumitor clase sociale şi neglijează interesele altor clase sociale, ceea ce se vede şi în dezvoltările politice din Europa şi din Statele Unite.

*Ideea de a asigura un fel de guvernanţă mondială, la nivel G20, chiar dacă dă bine, din perspectiva comunicării cu publicul, este o fantezie, pentru că G20 nu are capacitatea instituţională de a permite orice fel de coordonare. Prin urmare, tot la acordurile mari, bilaterale, dintre marile puteri, se va putea ajunge. Un G2, de exemplu. Sau G3, SUA, China, Rusia, dar, în acest moment SUA şi China sunt puterile economice indispensabile lumii, pentru economia globală.

*Xi Jinping este un lider pragmatic şi bine pregătit, care nu s-a temut să intre în conflict cu o parte din elita internă a ţării sale, inclusiv prin campania anticorupţie, dar a reuşit să şi păstreze ce era mai bun de la generaţiile de tehnocraţi, dinaintea sa.

*Pentru China, G-20 a fost un success major, în măsura în care orice reuniune G20 poate să fie un succes. A reuşit să facă un exerciţiu de imagine. A reuşit să definească un consens, cel de la Hangzhou. A reuşit să evite orice fel de problemă, de criză. China a reuşit să îşi impună agenda. Se vede asta pe declaraţia finală. Se vede imprimeul priorităţilor Chinei.

*De ce nu a fost niciodată prezentă România, la G20? Pentru că sunt numeroase ţări prezente, care nu sunt membre ale G20, dar sunt invitate de către membrii individuali ai grupului. Şi Polonia, spre exemplu, face de multă vreme campanie, să fie un invitat permanent, cum este Spania, care nu este în G20, dar este prezentă la reuniunile acestuia, sau să înlocuiască Argentina, care are problemele sale economice.

*Dar România, de ce nu a făcut niciodată campanie, ca să fie prezentă acolo, ca observator şi să îşi aducă micul aport? Dacă ne uităm la lista ţărilor care au fost invitate, precum Ciad, Nigeria, Eritreea, Malaezia... dar noi?

*Dacă vrem să profităm, cu adevărat, de ascensiunea Chinei, trebuie să ne pliem cumva pe specificul lor. Trebuie să învăţăm noile tendinţe şi evoluţii din China.

G20

*G20 este o instituţie care nu şi-a atins niciodată potenţialul şi nu îl va atinge niciodată. Este o componentă, destul de importantă, a lungului şir de forumuri, la nivel global, care încearcă să rezolve ceva, dar, în acelaşi timp, îi lipsesc mijloacele prin care să reuşească să impună acele decizii. Până la urmă, G20 este o componentă, de fond, a comunităţii internaţionale.

*Barack Obama a pierdut la nivel de imagine, la G20 şi a reuşit să câştige doar acordul cu China, pe partea schimbărilor climatice, care s-ar putea să fie ratificat.