Bătălia pentru Taiwan intră în linie dreaptă: poate fi vorba despre conflictul care să provoace cel de-al treilea Război Mondial

Intră şi europenii în joc. Nu vă speriaţi, nu ai noştri, că nu te-a sunat nimeni şi, realist vorbind, nici nu sunt şanse să intrăm în discuţii la acest nivel. Nici n-avem cu cine şi n-avem nici n-avem cu ce.

Europa poate şi aici, probabil - dar nici asta nu e sigur - s-ar putea să fie nevoie de votul formal al ţării noastre dacă se va ajunge la o escaladare diplomatico-militară, aşa cum lasă să se arate acum, fiind nevoie atunci ca Vechiul Continent, la nivel de Uniune Europeană, să se pronunţe în favoarea unor deschideri diplomatice din ce în ce în ce mai precise în favoarea Taiwanului. Ceea ce, deja, începe să irite grav China care ameninţă cu represalii dure.

Ultimul demers, foarte spectaculos, este reprezentat de decizia Lituaniei de a permite deschiderea unui oficiu de reprezentare al Taiwanului, primul gest de amploare în linia poziţiei Parlamentului European care cerea revizuirea fundamentală a politicilor europene. Lucrurile se mişcă rapid, chiar neobişnuit de rapid, imediat după Rezoluţia din PE urmând, cum vă anunţam atunci, prima vizită din istorie a unei delegaţii oficiale a Parlamentului European la Taipei. Puneţi asta în contextul în care se multiplică alte iniţiative vizând recucerirea dreptului Taiwanului de a intra în diverse instituţii internaţionale, preludiu posibil pentru marea aventură a recâştigării unui loc în ONU, cel pierdut exact cu 50 de ani în urmă, când, prin votul Adunării Generale, fusese exclusă din forumul mondial pentru a înlocuită cu Republica Populară Chineză, condusă de comuniştii care câştigaseră războiul civil în 1949.

Actualmente, Taiwanul mai este recunoscut oficial doar de 15 ţări, şi-a pierdut rând pe rând toate acreditările internaţionale, spre exemplu statutul de observator la OMS şi, din 2013, a fost exclus din Organizaţia internaţională a aviaţiei civile.

Disproporţia de forţe cu vecinul chinez este uriaşă. Şi totuşi...chinezii ameninţă de decenii dar nu au curajul să dacă pasul decisiv tocmai fiindcă sunt convinşi că asta ar obliga aliatul american al Taiwanului la o replică de mari dimensiuni şi care să poată să aducă în joc toţi aliaţii săi din zona Pacificului, cei care n-au încheiat niciodată pacea cu China.

De aici atenţia cu care sunt urmărite anumite dezvoltări din spaţiul chinez care ar putea demonstra concentrarea pe capacităţi militare specifice. Un exemplu foarte interesant în această linie de logică a tensiunilor este un document extrem de recent, Raportul către Congres al Comisiei US-China pentru economie şi securitate în care se spune că „liderii militari chinezi sunt de părere că deţin, sau vor deţine în curând capacităţile specifice necesare pentru ca, primind ordinul în acest sens, să execute o invazie de mare risc împotriva Taiwanului... în condiţiile în care a devenit din ce în ce mai puţin evident că doar forţele militare convenţionale americane vor ajunge să convingă liderii chinezi să nu decidă începerea unui atac împotriva Taiwanului... chinezii au ajuns să aibă capacităţile necesare pentru a a asigură o blocadă aeriană şi navală şi să opereze atacuri cibernetice şi cu rachete împotriva Taiwanului...”.

În consecinţă, analiştii militari consideră că anunţurile de acum făcute de chinezi în ce priveşte intrarea în dotare a noilor variante a ale avionului cargou Y-20 (foto) este deosebit de semnificativă, mai ales că pentru prima oară, motorizarea este asigurată de industria locală „pentru misiuni de transport greu, maşini blindate şi tancuri spre exemplu, pe distanţe foarte lungi sau intercontinentale, fără a avea nevoie de a folosi opriri pe aeroporturi intermediare sau realimentare în zbor”.

Se pare că aici este indicaţia interesantă, deoarece ar fi posibil ca transportul de tancuri grele de luptă să aducă o superioritate certă în teren, foarte rapid după un eventual ordin de ofensivă, ştiind, spre exemplu, că tancurile americane Abrams trebuie trimise pe cale navală.

Americanii devin din ce în ce mai agitaţi pe măsură ce, aproape în mod neobişnuit, avertismentele lor prin sancţiunile şi eventualele posibile retorsiuni de altă natură, inclusiv concentrările de trupe în zona Pacificului, nu dau semn că-i impresionează pe chinezi. Dimpotrivă, aşa cum arată rapoarte şi analizele serviciilor de contrainformaţii militare, pe teritoriul Chinei se află în construcţie aproximativ 3000 de silozuri de rachete, prioritatea fiind, pe de o parte, recuperarea distanţei încă foarte mare care-i separă de stocurile deţinute de ruşi şi de americani, dar şi dezvoltarea unor capacităţi absolut impresionante de rachete hipersonice de producţie proprie cu capacităţi cu totul excepţionale cum este această rachetă hipersonică DF-17 cu viteza sa până 10 Mach, purtătoare de încărcături nucleare sau convenţionale.

Greu de ignorat asemenea mişcări de trupe şi construire de capacităţi ofensive. Oricum, americanii n-o fac, construind asemenea „jocuri de război” pentru a demonstra că, în orice situaţie, ei sunt cei care deţin capacitatea de a instala în teren o forţă în stare să le confere controlul tactic pe orice front sau pe fronturi multiple, folosind în acest sens ceea ce le oferă bazele permanente din ţările aliate.

Deocamdată, în acest stadiu ne aflăm. Iar avertismentele chineze la adresa europenilor devin din ce în ce precise, spunând că poziţia ţării privind Taiwanul nu se va schimba şi că „dacă ceva se schimbă, asta este voinţa crescândă a poporului chinez pentru reunificarea completă a ţării care devine din ce în ce mai puternică”, cum spunea ambasadorul Chinei la Bruxelles.

Cât de aproape ne aflăm de conflict? Foarte greu de spus. Dar este evident că suntem din ce în ce mai departe de pace, primul semnal fiind intrarea în acţiune a reţelelor de propagandă militară ostilă. De data asta, dacă cineva ar cere vreodată părerea României ar fi chiar de mirare, aşa că, măcar de data asta, e bine că nu ne interesează. Poate după ce vedem cine câştigă.