Scene din telenovela de succes „Regina sudului“, cu Kate del Castillo, filmate la Parlament şi alte locuri din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul al doilea al telenovelei „La reina del sur/Regina sudului“, cea mai scumpă producţie marca Telemundo, cu actriţa mexicană Kate del Castillo în rol principal, va avea câteva scene filmate la Bucureşti.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, solicitarea SC GCC Film Global SRL, în colaborare cu Telemundo şi Diagonal TV Spania, să filmeze în Palatul Parlamentului câteva scene din seria a doua a telenovelei „Regina Sudului“.

Societatea SC GCC Film Global SRL realizează în România serialul spaniol "Regina Sudului", de 64 de episoade, în colaborare cu compania americană Telemundo şi Diagonal TV Spania, în mai multe locuri din Bucureşti – la Palatul Snagov, Casa Oamenilor de Ştiinţă, Baza Aeriană 90 Otopeni şi altele.

Primul sezon al producţiei a fost difuzat în 2011, iar anul trecut Telemundo a anunţat că reia serialul şi începe filmările pentru cel de-al doilea sezon.

„Având în vedere arhitectura deosebită, structura monumentală şi grandoarea finisajelor din Palatul Parlamentului se solicită filmarea unor secvenţe în data de 12 mai 2018 în unele spaţii aflate în administrarea Camerei Deputaţilor. Având în vedere calendarul pentru 12 mai 2018 propunem ca, în acea dată, filmarea să fie făcută doar în Galeria hol C6 şi în sala Nicolae Bălcescu. Pentru celelalte spaţii solicitate (hol C1, holul şi scările C4, holul din faţa săşii Al I Cuza - nivel P) se va stabili o altă dată disponibilă împreună cu solicitantul“, se arată în memorandumul intern aprobat de conducerea Camerei Deputaţilor, potrivit News.ro.

image

„Regina Sudului“ a fost cea mai scumpă producţie realizată de Telemundo. Primul episod a avut cel mai mare rating înregistrat vreodată de o premiera Telemundo, iar ultimul episod a doborât recordurile de audienţă din ultimii 19 ani ale televiziunii. De asemenea, telenovela a fost difuzată în peste 10 ţări, în care a fost foarte bine primită de către public şi s-a menţinut în topul preferinţelor telespectatorilor.

Producţia a câştigat premiul pentru „Cea mai bună telenovelă“ şi „Cea mai bună actriţă“ în cadrul premiilor „People en Espanol“, în anul 2011. De asemenea, telenovela a primit nominalizări la categoria „Telenovela Anului“ şi, totodată, s-a remarcat la capitolul „Cea mai bună interpretare feminină” în cadrul „Premios tu mundo 2012“, în Mexic.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite