„MasterChef-ul“ audienţelor, la finala sezonului patru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Finala „MasterChef“ a adus audienţe de top postului Pro TV FOTO Pro TV
Finala „MasterChef“ a adus audienţe de top postului Pro TV FOTO Pro TV

Marea finală „MasterChef“, câştigată de Jesica Zamfir, a fost cel mai urmărit program al serii, plasând postul Pro TV pe primul loc în topul audienţelor.

Finala celui de-al patrulea sezon al show-ului culinar a făcut ca postul Pro TV să conducă în topul audienţelor pe toate targeturile: naţional, urban şi comercial.

Astfel, pe segmentul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, ratingul mediu de 13,1 puncte din intervalul orar 20:28 – 22:59 şi cota de piaţă de 33% au situat Pro TV în fruntea topului audienţelor, potrivit cifrelor furnizate de Kantar Media. 

Locul următor a fost ocupat de Antena 1, cu 4,9 puncte de rating şi 12,4% cotă de piaţă, iar podiumul a fost completat de Kanal D cu 3,7 puncte de rating şi 9,4% share. 

În minutul de aur 22:56, Pro TV a atins un vârf de audienţă de 21 puncte de rating şi 48,9% cotă de piaţă. 

Şi publicul din oraşe a aşteptat cu nerăbdare să afle numele marelui câştigător, Pro TV fiind de asemenea lider de audienţă, cu un rating mediu de 10,4 puncte şi o cotă de piaţă de 22,6%, în timp ce Kanal D, situat pe locul doi, a obţinut 6 puncte şi 13,2% share. Pe locul 3, Antena 1 a înregistrat 3,3 puncte şi 7,1% share.

Şi la nivel naţional Pro TV a fost lider, cu un rating mediu de 9,2 puncte şi 21,1% share, cifre peste audienţele înregistrate de Kanal D (6,5% rating, 14,9% share) şi Antena 1 (4,5% rating şi 10,3% share).

Finaliştii Rareş Calotă, Adriana Obrocaru, Anni „Raj Kapoor“, Irina Bucşă şi Jesica Zamfir au avut parte de o mare surpriză în momentul în care au aflat că vor găti pentru propriile familii. Ceea ce a făcut proba şi mai palpitantă a fost faptul că fiecare concurent a gătit pentru una dintre familiile adversarilor săi. 

La proba decisivă, aspiranţii la marele titlu au creat semnătura lor de „MasterChef“, iar Jesica a impresionat juriul cu un cotlet de miel în crustă de fistic, cu piure de cartof mov. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite