Jimmy Fallon a revenit cu „Tonight Show“ la New York, locul unde a fost creat formatul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jimmy Fallon a revenit cu emisiune
„Tonight Show“, la New York,
locul unde Johnny Carson şi Jack Paar au făcut istorie FOTO Reuters
Jimmy Fallon a revenit cu emisiune „Tonight Show“, la New York, locul unde Johnny Carson şi Jack Paar au făcut istorie FOTO Reuters

După ce a preluat frâiele emisiunii de lungă durată „Tonight Show“ de la Jay Leno (63 de ani), actorul de comedie Jimmy Fallon (39 de ani) s-a mutat cu talk-show-ul în New York, locul unde a fost creat formatul, fiind întâmpinat de o serie de vedete de top cum ar fi Robert De Niro, Mike Tyson sau Lady Gaga, scrie Reuters.

Printre alţii, la debutul emisiunii de la New York, după plecarea lui Jay Leno, au mai fost prezenţi Tina Fey, Tracy Morgan, Mariah Carey, Lindsay Lohan, Joan Rivers, Rudolph Giuliani, fostul primar al New Yorkului, Stephen Colbert sau Sarah Jessica Parker.

Marşul vedetelor în cadrul emisiunii nu a fost unul întâmplător. În trecut Jimmy Fallon a făcut pariu cu mai multe nume cunoscute ale industriei de divertisment americane prin care spunea că fiecare va trebui să-i dea câte o bancnotă de 100 de dolari dacă va deveni gazda „Tonight Show“. Din moment ce acest lucru s-a întâmplat, Robert De Niro, Mike Tyson sau Tina Fey au mers în coloană şi au lăsat pe biroul actorului câte o astfel de bancnotă. La final, Stephen Colbert i-a oferit suma datorată în monede.

jimmy fallon foto afp

Jimmy Fallon şi Stephan Colbert FOTO AFP

Actorul Will Smith şi trupa U2 au fost primii invitaţi oficiali ai primei emisii din New York care a fost găzduită de fostul prezentator al emisiunii „Saturday Night Live“. Fallon a păşit, acum, într-una dintre cele mai vizibile posturi ale sale, acesta fiind a doua tentativă a postului NBC de a revigora climatul competitiv nocturn al show-urilor de televiziune prin creearea unei atmosfere mult mai tinereşti pentru atragerea unui public cuprins între 18 şi 34 de ani.

jimmy fallon foto afp

Will Smith şi Jimmy Fallon FOTO AFP

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama, Bradley Cooper sau Justin Timberlake sunt doar o parte dintre viitori invitaţi ai emisiunii care vor veni pe canapeaua lui Fallon în decursul anului.

În altă ordine de idei, prima emisiune a lui Fallon de la New York a respectat tradiţia. Actorul a început cu un monolog bazat pe teme de actualitate, în principal pe desfăşurarea Jocurilor Olimpice, care în Statele Unite ale Americii sunt difuzate chiar de NBC, ca mai apoi să poarte un dialog cu Smith cu privire la aventurile recente pe care le-a avut. La final, cei doi au dansat împreună ceea ce s-a numiat „Istoria dansului hip-hop“. Cu puţin înainte de acest moment, Fallon a introdus „Tonight Show Superlatives“, rubrică ce poate să devină o caracteristică a emisiunii, în care erau prezentate poze din perioada liceului ale unor vedete cunoscute şi care pot să fie identificate acum. 

Istoria dansului hip-hop, în varianta lui Jimmy Fallon şi Will Smith

„Sunt Jimmy Fallon şi vor gazda dumneavostră acum“, a declarat actorul care a reinaugurat studioul din Rockefeller Center, acolo unde Johnny Carson şi Jack Paar au făcut istorie. În cadrul emiunii de aseară, Fallon a făcut o mulţime de referiri la istoria recentă a show-ului, aducând în discuţie înlocuirea lui Jay Leno cu Conan O’Brien, în 2009, dar menţionând şi alţi prezentatori care au stat la cârma emisiunii. „Dacă mă lăsaţi să stau suficient de mult aici poate voi prinde mersul lucrurilor“, a glumit Fallon care a purtat un costum gri, cămasă albă şi cravată albastră la prima emisie din New York.

jimmy fallon foto afp

Mike Tyson, în timp ce îi oferea o bancnotă de 100 de dolari lui Jimmy Fallon FOTO AFP

Despre „Tonight Show“, cu Jay Leno la cârmă

Pe parcursul celor 22 de ani în care a prezentat această emisiune, Jay Leno a avut invitaţi de marcă - celebrităţi, politicieni, sportivi şi personalităţii ale culturii pop. Printre invitaţii săi celebri s-au aflat Tom Cruise, Betty White, Hugh Grant, fostul guvernator al statului New York Eliot Spitzer, prima doamnă Michelle Obama, Arnold Schwarzenegger şi, mai recent, Miley Cyrus.

Prezenţa lui Leno la comanda emisiunii nu a fost lipsită însă de controverse. NBC l-a ales pe Leno în detrimentul lui David Letterman, pe atunci gazda emisiunii „Late Night“, pentru a-l înlocui pe Johnny Carson în 1992, fapt care a dus la o serie de declaraţii publice, amare şi belicoase, din partea celor doi. Letterman a părăsit postul pentru competitorul acestuia, CBS, şi şi-a lansat propriul talk-show, în acelaşi interval orar cu „The Tonight Show“, concurând cu Leno şi învingându-l, iniţial, în cotele de audienţă.

Însă, de-a lungul anilor, Jay Leno, celebru şi pentru părul său alb şi bărbia proeminentă, a devenit o veritabilă „instituţie naţională“, captând atenţia americanilor cu monologurile sale introductive în care Leno îşi tachina invitaţii, indiferent de funcţia şi de statutul acestora. Jay Leno a obţinut cele mai mari audienţe, cu regularitate, cu 3,8 milioane de telespectatori în medie, pe toate segmentele de vârstă, în faţa rivalilor săi - David Letterman de la CBS şi Jimmy Kimmel de la NBC.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite