O concluzie preliminară clară: polarizarea este extrem de favorabilă tuturor acestor televiziuni, iar tehnicile de manipulare sunt foarte similare. De exemplu, tehnica unor discuţii în care majoritatea absolută (3/4) reprezintă un punct de vedere dur sau foarte dur, iar restul au opinii moderate sau împotrivă, este clar comună tuturor acestor televiziuni. Impresia de neutralitate, deşi promovată mai mult sau mai puţin abil, este uşor de demontat în cazul unei analize logice menite să elimine emoţia şi să analizeze critic mesajul. Amestecul de anchete jurnalistice serioase, manipulare şi lucruri inspiraţionale de tip acte de caritate sau eroi ai naţiunii este, de asemenea, caracteristic.
 
Cazul Antenei 3 şi al RTV este spectaculos, şi nu numai prin prisma procentajului uriaş de emisiuni manipulative la orele de maximă audienţă comparativ cu restul tipurilor de emisiuni. Deşi pe hârtie cele două posturi de televiziune sunt rivale, în fapt ele folosesc practic aceiaşi invitaţi şi au agende foarte apropiate.
 
Zdrobitoarea majoritate a „paneliştilor“ celor două posturi sunt personaje cel puţin dubioase care promovează agresiv opinii extreme. În comparaţie, moderatorii sunt şi ei atipic de violenţi verbal şi mult mai puţin preocupaţi în a părea neutri. Aceştia nu numai că vorbesc, de regulă, cel mai mult, dar la nevoie au şi opiniile cele mai dure.
 
Cel puţin trei pătrimi din invitaţii obişnuiţi ai celor două posturi de televiziune pot fi extrem de uşor linşaţi mediatic în cazul în care ar îndrăzni să iasă din regulile impuse de cei care îi plătesc sau susţin cu zeci de ore de prime-time la televizor. Deşi prezentaţi drept „independenţi“, aceştia sunt foşti turnători la securitate, puşcăriaşi sau puşcăriabili, foşti şefi de servicii secrete, foşti politicieni implicaţi în tot felul de scandaluri de corupţie, „academicieni“ şi jurnalişti controversaţi, toţi cu legături financiare mai mult sau mai puţin directe cu patronii posturilor de televiziune. Aceştia se perindă seară de seară la orele de maxima audienţă şi susţin, slugarnic şi oarecum paradoxal cu foarte mult tupeu, punctul de vedere dictat de moderator.  
 
Pentru a face lucrurile şi mai spectaculoase, o parte a acestora au fost în trecut extrem de critici vizavi de patronii televiziunilor unde sunt acum invitaţi permanenţi. Domnul Ciuvică şi domnul Savaliuc reprezintă probabil cele mai celebre cazuri.
 
În dorinţa mimării unui echilibru, pe lângă „independenţi“ şi pe lângă reprezentanţii PSD, ALDE sau cei ai partidului lui Ghiţă sunt invitaţi şi oameni care ar trebui să reprezinte opoziţia. În general, aceştia sunt comunicatori cel mult mediocri sau inocenţi incapabili să înţeleagă rolul pe care îl joacă şi care vin nepregătiţi în emisiune. Ei sunt victime sigure ale echipelor de smardoi mediatici profesionişti.
 
Paneliştii „pregătesc“ întodeauna scena pentru interviuri liniştite, gândite ca propagandă de promovare pentru diverşi politicieni plătitori, aliaţi, parteneri sau prieteni ai patronilor. 
 
Contrastul creează o senzaţie de profesionalism, calm şi normalitate, lucru care psihologic funcţionează foarte bine în avantajul politicianului, mai ales când acesta este prezentat ca „victimă“ a unui sistem abuziv.
 
Oameni care sunt de zeci de ani în funcţiile cele mai importante ale statului, cu averi uriaşe şi imposibil de justificat legal, cu legături dovedite cu mafioţi şi cu corupţi celebri, devin în acest fel opţiunea „logică“ de vot/sprijin pentru telespectatorul captiv.
 
Supravieţuirea politică a unei bune părţi a clasei politice (în această categorie înscriindu-se cu succes Codrin Ştefănescu, Nicolicea, Şerban Nicolae, Firea şi Olguţa Vasilescu) depinde în mod direct de cât de polarizaţi şi de cât de dezgustaţi suntem de mârlănia şi de nesimţirea din politica dâmboviţeană. 
 
Cu cât discursul public este mai radicalizat, mai violent, cu atât este mai probabil ca oamenii cu bun-simţ să stea cât mai departe de politică. Cu cât avem mai mulţi moderatori şi invitaţi şmecheraşi, manipulativi şi superagresivi de tip Ciuvică, Badea, Dumitru Dragomir, Creţulescu, Chirieac, Roşca Stănescu, cu atât e mai uşor pentru televiziuni să influenţeze votul în direcţia benefică intereselor patronilor.
 
Dependenţa de scandal a celor două televiziuni (cu cea mai mare audienţă) creşte treptat, dar sigur dependenţa publicului de violenţa verbală şi generează fie un refuz de a mai urmări emisiuni TV, fie un solid ataşament emoţional. Consecinţele sunt fie absenteismul, fie voturile uşor de manipulat.
 
În plus, împroşcarea permanentă cu rahat influenţează tipul de lider politic, deoarece rezistenţa la acest tip de atac şi capacitatea de a răspunde în acelaşi fel devin condiţii necesare/cerute oamenilor noştri politici.
 
Comparaţia cu maimuţele care aruncă cu excremente în adversari este superficială şi profund greşită. Oamenii ăştia nu fac nimic instinctiv, ci manipulează profesionist şi extrem de eficient în favoarea celor care îi plătesc. 
 
Deşi nu sunt subiectul cercetării mele, părerea mea este că nu sunt diferenţe majore între Antena 3, RTV, B1 şi Realitatea TV.