Când va fi difuzat în România noul sezon al serialului „Urzeala tronurilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Actorii Nikolaj Coster-Waldau şi Lena Headey, interpreţii fraţilor Jaime şi Cersei Lannister FOTO Helen Sloan/HBO
Actorii Nikolaj Coster-Waldau şi Lena Headey, interpreţii fraţilor Jaime şi Cersei Lannister FOTO Helen Sloan/HBO

Sezonul 5 al serialului „Urzeala tronurilor“ va avea premiera în România la HBO duminică, 12 aprilie (de Paşte), de la 4.00 dimineaţa, odată cu premiera din SUA, anunţă postul de televiziune.

Luni, 13 aprilie, de la ora 20.00 primul episod va fi difuzat din nou la HBO, urmând ca în fiecare luni, de la ora 20.00 să fie difuzat un nou episod dintre cele 10 ale sezonului. Serialul „Game of Thrones“ va fi disponibil şi pe HBO GO.

Producţia va fi difuzată simultan în peste 170 de ţări şi teritorii din toată lumea, pentru prima dată de la debutul său.

Un adevărat fenomen al televiziunii moderne, serialul HBO „Urzeala tronurilor/Game of Thrones“ a ocupat primul loc în topul celor mai piratate producţii TV din anul 2014 şi deţine acest titlu pentru al treilea an consecutiv.

Bazat pe seria de romane fantasy „Cântec de gheaţă şi foc/A Song of Ice and Fire“, semnată de George R. R. Martin, „Urzeala tronurilor“ dezvăluie intrigile, conspiraţiile şi lupta pentru putere asupra tărâmului mitic Westeros, dusă de câteva familii nobile medievale.

Producţia, care a avut premiera în 2011, are în distribuţie actori precum Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen), Kit Harington (Jon Snow) şi Maisie Williams (Arya Stark).

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite