Bizareriile de dinaintea noii ediţii a „Cerbului de Aur”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu s-a încheiat ori nu am aflat noi încă rezultatele controlului referitor la afacerile dubioase, multe dintre ele cu iz penal, care s-au derulat în TVR cu ocazia ediţiei din anul 2018 a „Cerbului de Aur“.

Cert e că la adăpostul confidenţialităţii, Doina Gradea&co ţin ascunse, dosesc, pun la o parte în dulapuri ferecate fapte care de care mai urât mirositoare, dintre care cel mai la vedere, mai sfidător, mai scandalos a fost acela a trecerii meteorice prin scenă a pseudo-vedetei Gabriel Garko. Anunţat iniţial drept prezentator al Festivalului, dar care şi-a limitat prezenţa bine remunerată la două-trei apariţii insipide, plictisitoare, adică la discuţii de complezenţă cu fosta protevistă Iulia Vântur. Plasată aşa, nu doar în dispreţul oricărui respect pentru angajaţii TVR, în rolul de prezentatoare, ci şi ca semn al continuei bătăi de joc la care supune Televiziunea publică fosta secretară a lui Adrian Sârbu, Doina Gradea, încă din prima zi în care a fost cocoţată de PSD şi de astăzi puşcăriaşul Liviu Nicolae Dragnea în fotoliul de preşedinte-director general ai instituţiei din Calea Dorobanţi 191.

Despre ce profesionalism mai poate fi vorba atunci când cei care au girat ediţia trecută a Cerbului de Aur recurg la o prezentatoare a cărei imagine se confundă cu o televiziune concurentă şi nu cu cineva din TVR sau măcar neutru?

Până să aflăm noi în detaliu ce şi câte matrapazlâcuri s-au comis în 2018, iată că apar deja primele semne ale bizareriilor ce însoţesc deja ediţia din anul 2019. Iată, nu mai departe decât săptămâna trecută s-a aflat că ilustrissimul Comitet Director al Instituţiei, acela alcătuit numai din oamenii prea-plecaţi, trup ş suflet dedicaţi voinţei  Doinei Gradea, pe care aceasta ştie să îi joace cum  vrea dânsa fiindcă toţi, fără excepţie, sunt şefi şi şefuleţi interimari pe funcţii, numiţi acolo de pixul şi cheful pedegistei, a adoptat o hotărâre cel puţin bizară legată de operaţiunile de promovare a Cerbului. Se va negocia cu tot felul de bloggeri, vloggeri şi influenceri, desigur cu toţii aleşi pe sprânceană, care vor lăuda pe banii din bugetul Festivalului tot ceea ce a ieşit din creieraşul doamnei Doiniţa ca şi din acela al Smarandei Vornicu-Shalit. Cea tare în arbore genealogic. Numită directoarea Festivalului în pofida marilor enigme acumulate în jurul ediţiei din 2018, dar şi a eşecului ruşinos de la Eurovision 2019, ocazie cu care TVR  a „spart“ degeaba fabuloasa sumă de 1 milion de euro.

Încă şi mai bizar este paragraful din sus-menţionata hotărâre care sună astfel: „Se aprobă încheierea unui contract privind achiziţionarea de servicii de realizare de concept de creaţie şi comunicare, inclusiv execuţie, implementare copy-uri pentru promovarea Festivalului Cerbul de Aur 2019“. Ce înseamnă asta? Alţi bani, altă distracţie, altă risipă inconştientă sau, cine ştie?, interesată de fonduri. Nu se poate să nu te întrebi cum se poate ca dintr-o instituţie care are peste 2500 de salariaţi să nu se găsească angajaţi proprii care să se ocupe de creaţie, comunicare şi alte bazaconii în vederea realizării cărora de terţi, de extranei, de inşi de provenienţă necunoscută au ridicat mâna inşi cu capete plecate aşa cum sunt Cristian Văileanu, Eduard Dârvariu, Carla Tompea-Haralambie şi alţii din CD care fac sluj în faţa Doinei Gradea? Este imposibil să nu te întrebi până unde vor merge tupeul şi sfidarea Doinei Gradea, groparul Televiziunii publice, cea care a făcut ca postul public să aibă cam acelaşi rating chiar dacă în loc de emisiuni ar difuza doar mira de reglaj şi cât o va mai menţine PSD-ul în funcţie pe această submediocră, în pofida evidenţelor că toate competenţele ei se rezumă la făcutul de cafele pentru fostul boss al Pro tv? Nu se găseşte oare pentru doamna Gradea o slujbă de barman la sediul din Kiseleff al PSD? Sau la Consiliul Judeţean Teleorman? Oriunde, numai în TVR pe care a făcut-o praf, nu.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite