Şcoala de Televiziune Tudor Vornicu se alătură grupului media şi de comunicare GMMH, ce cuprinde Prima TV
0Începând de miercuri, Fundaţia Şcoala de Televiziune Tudor Vornicu intră în portofoliul grupului GMMH, alături de postul de televiziune Prima TV.
De la înfiinţare până în prezent, Şcoala de Televiziune a pregătit aproximativ 1300 de cursanţi, dintre care peste 400 lucrează în media.
„Includerea Şcolii de Televiziune Tudor Vornicu în portofoliul GMMH reprezintă o mare reuşită a viziunii noastre integrate de dezvoltare viitoare, pe multiple paliere ale domeniului media“, spune Nora Marcovici, managerul grupului media.
„GMMH va utiliza întreaga experienţă în domeniu pentru a crea o universitate de profil. Un alt proiect ambiţios va fi dezvoltarea unei platforme multimedia şi implementarea învăţământului la distanţă. Am satisfacţia de a fi inclus în portofoliul nostru o şcoală de televiziune de prestigiu, care îşi va continua evoluţia pe un alt nivel, cu ajutorul profesioniştilor GMMH. În acest sens, conducerea Şcolii de Televiziune Tudor Vornicu va fi preluată de Nicoleta Gavrilă, profesionist cu o experienţă de 18 ani în televiziune“, explică Marcovici.
Mihai Craiu, CEO Media Consulta, subliniază importanţa integrării. „Sunt încântat de reuşita acestei tranzacţii deoarece grupul care a preluat Şcoala de Televiziune Tudor Vornicu are un mare potenţial de dezvoltare. Şcoala de televiziune vine să completeze nevoile unei pieţe media în continuă schimbare. Criteriile de exigenţă sunt din ce în ce mai riguroase, adaptate cererii de produse media din piaţă. Avem nevoie de profesionişti din ce în ce mai bine pregătiţi, care să satisfacă toate cerinţele unui public din ce în ce mai selectiv şi exigent“, a zis Mihai Craiu, acţionarul majoritar al agenţiei de publicitate full service Media Consulta International, ce activează de zece ani pe piaţa din România.
Media Consulta International propune clienţilor soluţii integrate de business consultancy: start-up, consultanţă juridică, fiscală, de marketing şi vânzări, advertising, research, evenimente speciale şi PR.
GMMH (Grafitti Marketing&Multimedia Holding) este o companie cu reprezentaţii importante în companii de media şi comunicare. GMMH deţine, printre altele, postul de televiziune Prima TV, precum şi firme ce activează în mediul online.