La 33 de ani, Cezar Florin Ouatu, supranumit The Voice, ştie că finala Eurovision România îi poate schimba cariera pe care şi-a construit-o prin muncă şi studii. Deja familiarizat cu tensiunile competiţiilor, de la concursurile muzicale câştigate în Barcelona, Dresden şi Monaco, Cezar şi-a ajustat stilul de operă cu note dance-pop, pentru a insufla şi publicului larg gustul pentru acest gen artistic atipic. Contratenorul speră că eforturile sale profesionale vor fi încununate în finala din 9 martie.

„Adevărul“: Te-ai aşteptat să primeşti atâtea voturi la Eurovision şi să fie lumea atât de receptivă?
Cezar Florin Ouatu:
Sincer, nu, pentru că este o reîntoarcere a mea în ţară dintr-o lume diferită, lumea operei. Vin pe scena unui concurs important, dar de cu totul şi cu totul o altă factură, unde publicul larg te poate vedea, critica, judeca sau plăcea. Sunt surprins să văd că printre sondaje sunt printre primii şi că am multe vizualizări pe YouTube. Acestea îmi dau ideea că sunt printre favoriţi.

Prezenţa mea la Eurovision este un punct culminant al carierei, ca maturitate personală, morală, sentimentală şi muzicală

Cum a început colaborarea cu Cristian Faur pentru piesa „It’s My Life“?
Pun pariu că ceilalţi concurenţi din finală au proiectat acest Eurovision cu multe luni în urmă, dar la mine totul s-a născut acum trei săptămâni. Eram pe plajă, în ţările calde, şi Cristian Faur mi-a propus piesa pe Facebook. Am decis că pot face şi acest pas în viaţa mea, să particip la Eurovision. Acum e ca un bulgăre de zăpadă. Eu am plecat cu speranţa de a face ceva şi nu am crezut că voi ajunge atât de departe. Sunt onorat şi bucuros că publicul şi juriul cred în mine, pentru că vin dintr-o lume total atipică, cea a operei. Dar eu cred că prin acest gen de muzică, dance, pop-opera, pe care îl interpretez de o lună, de când am lansat noul single „Cinema Paradiso“, reuşeşsc să aduc publicului larg opera sub formă comercială. „It’s My Life“ este o piesă atipică pentru un contratenor, este o piesă dance, vioaie, de culoare şi energie atât vocală, cât şi instrumentală, la care observăm diferenţe, de la vocea de bărbat la cea de femeie.

Cezar Ouatu, Cristian Fur şi soprana care a cântat în semifinală. FOTO Corina Cosmescu

Ce ne pregăteşti pentru finală?
În semifinală am avut o apariţie destul de şocantă şi păreri pro şi contra. Cred atât în criticile, cât şi în complimentele fanilor mei şi trebuie să-mi găsesc identitatea pe scenă şi de aceea va fi un show cu totul diferit. Vreau să mulţumesc noii mele echipe de „luptă“: lui Cătălin Botezatu, care-mi va asigura vestimentaţia, lui CRBL, pentru coregrafie, dansatorilor îmbrăcaţi de Ştefan Muscă şi compozitorului Cristian Faur pentru muzică şi text. CRBL are idei foarte fresh şi la modă şi la partea de vestimentaţie o să apar mult mai elegant, dar, totuşi, trendy. În ceea ce priveşte show-ul, eu cred că am ajuns la un echilibru din toate punctele de vedere. Cred că în lumea muzicii, imaginea este foarte importantă. E adevărat, este importantă şi vocea, dar şi show-ul, pentru că până la urmă este un pachet, cu totul.

Cezar Ouatu:”Am lucrat în supermarket, am vândut pizza”

În finală, publicul te asociază cu Narcis Iustin Ianău, pentru că interpretaţi piese pop-opera, cu influenţe de dubstep.
Este foarte simplu pentru oameni să ne ascocieze pentru că folosim acea tehnică numită falset sau vocea de cap, într-un limbaj mai simplu. Vocea este oarecum asemănătoare, dar este ca în cazul sopranelor: fiecare are timbrul ei. Vocea umană este ca o amprentă: niciuna nu e la fel, toţi suntem diferiţi. Normal că prezenţa celor doi contratenori din finală, eu, respectiv Narcis, este un motiv de discuţie şi incită. Eu mă bucur. Vreau să-i urez mult succes şi lui Narcis şi îi doresc să evolueze. Eu cred că tot timpul e loc de mai bine şi de progres. El are 18 ani, trebuie să aibe mare grijă pentru că vocea este în schimbare, deci trebuie să o protejeze pentru că ea este cel mai fragil instrument. Dacă te risipeşti foarte repede, nu mai eşti logeviv şi este foarte important să fii logeviv, nu să apari o zi-două la televizor, după care s-a dus.

Eu vin deja cu 10 ani de carieră în spate, ca şi cântăreţ de operă. Ştiu ce înseamnă să te sacrifici, să ajungi undeva şi cred că cel mai greu este să te menţii acolo în vârf. Prezenţa mea la Eurovision este un punct culminant al carierei, ca maturitate personală, morală, sentimentală şi muzicală.

"Muzica e singurul limbaj ce-i uneşte pe toţi." FOTO Marian Iliescu

Ce sacrificii ai făcut pentru muzică?
Am renunţat la familie. La vârsta de 19 ani, am decis să plec în Italia într-o societate nouă, unde, la vremea mea, era foarte greu să fii primit bine şi să te simţi ca acasă. E foarte greu. Românii nu se simt neapărat acasă în alte ţări, chiar dacă ai familia acolo şi-ţi aduci toţi prietenii, nu e la fel. Dar trebuie să recunosc că muzica este un limbaj universal şi că nu am suferit din cauza rasismului sau a chestilor de genul acesta, pentru că în momentul în care am deschis gura şi am început să cânt, lumea a zis „Wow!“. Deci nu mai contează neapărat ce rasă eşti, ce etnie, ce culoare. Muzica e singurul limbaj ce-i uneşte pe toţi.

Este o viaţă plină de sacrificii şi am ajuns aici prin forţă proprie şi prin faptul că am crezut în mine şi în ceea ce fac.

Am citit că prietena ta este în Italia. Este adevărat?
Nu. Sunt speculaţii. Eu nu am avut niciodată prietena în Italia. Am avut o poveste foarte frumoasă care s-a petrecut în România. Ceea ce s-a spus în presă, 90% e total eronat, nu are nicio legătură cu realitatea. În Italia am fost singur şi tocmai de aceea am spus că am făcut sacrificii, pentru că eu am tras foarte multe, am avut de învăţat foarte multe. De multe ori, te copleşeşte acea singurătate. Eu am pornit de jos. Am pornit de a lucra în supermarket, a pune pe raft produse, a vinde pizza şi toate meseriile astea eu le-am luat de la A la Z. Dimineaţa mă duceam la supermarket, aranjam produsele pe raft, de la 13.00 la 15.00 aveam un alt job, tot part-time unde vindeam pizza şi de la 16.00 mă duceam la Conservatorul din Milano, Giuseppe Verdi, unde mi-am terminat studiile cu brio. Este o viaţă plină de sacrificii şi am ajuns aici prin forţă proprie şi prin faptul că am crezut în mine şi în ceea ce fac. Dacă aş fi avut o prietenă în Italia era bine, dar am fost singur. Aici se speculează foarte mult. Am avut o poveste foarte frumoasă şi cred că o poveste pe care o ai îţi rămâne, pot vorbi despre ea la prezent şi pe viitor.

După ce a decedat tatăl tău, fratele tău mai mic a rămas în grija ta?
Pe de o parte am fost un pic şocat că s-a aflat pentru că eu am ţinut departe de toţi această informaţie. Pentru mine, dispariţia tatălui meu a fost un şoc pentru că tatăl meu a fost cel mai bun prieten, cea mai bună prietenă, amanta, amantul, copilul, tatăl, mama şi tot. A fost un om extraordinar de la care eu am învăţat mult şi am moştenit foarte multe calităţi, pentru că el era unul dintre cei mai importanţi flautişti din ţară, el a fost şi profesor la renumita Academie Mozarteum din Salzburg, era un om de cultură, un filozof, un om foarte bun. Din păcate, a plecat foarte rapid, cu toate că noi ne-am văzut la un festival de jazz, am râs, iar a doua zi eu a trebuit să plec în Germania la operă, la Potsdam. Peste două zile am aflat că s-a stins. Amintirea mea este doar aceea a lui cu zâmbetul pe faţă şi atât. Nu am vrut să fiu laş şi am participat ulterior la înmormântare. El mi-a spus că să am grijă de Darius, fratele meu, pentru că este tot sângele nostru, este tot un Ouat. Mi-a făcut oarecum plăcere să fiu considerat tată, pentru că eu ţin foarte mult la el şi îi iau tot ce trebuie, dar el are o mamă care-l îngrijeşte, aşa că aportul nu este total al meu. Darius este şi muzician, este foarte pasionat de percuţie şi duce mai departe tradiţia numelui Ouatu în Liceul de Artă din Ploieşti, unde a fost tata şi am fost şi eu. Este un perpetuum mobilae (râde). Nu îl voi lăsa niciodată. Eu cred că perpetuarea speciei este foarte importantă în viaţă. Eu îl văd în el pe tata şi el îl vede în mine tot pe tata, e o legătură foarte frumoasă.

Tu ai acum 33 de ani?
Da, este vârsta lui Iisus, o vârstă interesantă.

Ai avut concerte în toată Europa. Unde este casa ta, până la urmă?
Locuiesc în Italia şi în România. Casa mea este peste tot unde cânt, dar sunt foarte legat de România, de oraşul Ploieşti, unde am crescut. Sunt foarte legat de tradiţiile ploieştene, de Nichita Stănescu, de Ion Luca Caragiale, de Paul Constantinescu. Este un oraş industrial şi cultural şi vreau să-l aduc din ce în ce mai sus, pentru că eu am fost un copil al Filarmonicii. La şase ani alergam pe holurile Filarmonicii, pentru simplul fapt că tatăl meu era flautist acolo şi am crescut în acest spirit muzical de mic. Eu sunt şi pianist, m-am specializat în jazz şi la vârsta de 20 de ani am descoperit vocea întâmplător, dintr-o glumă, imitând colegele mele de la canto care cântau diferite arii. Din imitaţie, de zece ani, a devenit o meserie care, îi mulţumesc lui Dumnezeu, este superbă.

Făceai repetiţii cu fetele şi colegii tăi se uitau un pic ciudat la tine.
Da, normal. La vremea respectivă, nu exista o cultură a acestei voci, de contratenor, pentru că în România nu există o tradiţie. Această tradiţie este mult mai prezentă şi mai susţinută în Franţa şi Anglia, unde acei băieţei, de la vârsta de nouă-zece ani, sunt deja în corurile superbe, unde auzi acele voci îngereşti. Crescând, depăşind acele procese hormonale şi dacă vocea rămâne, ei devin contratenori. Tocmai de aceea, pentru mine a fost bizară, un pic exotică acea descoperire. După care, mi-am dat seama că deţin ceva, am acea privighetoare în gât şi tatăl meu m-a îndemnat să merg la Milano. De acolo, mi-am dat seama că asta e cariera mea.

Cezar are o singură melodie favorită în finala Eurovision, cu excepţia "It's My life". FOTO Marian Iliescu

Muzica pe care o interpretezi este atipică, iar performanţele tale sunt greu de egalat, iar asta atrage şi invidii. Ai spus că în semifinale colegii tăi au fost neprietenoşi.
Eu vin din această lume agonistică, a concursurilor, a competiţiei, pentru că am câştigat multe concursuri de canto clasic în afară, dar chiar şi atunci am câştigat cu acel spirit de Peter Pan, pentru că nu-mi venea să cred. Muzicalitatea mea i-a făcut pe cei din jur să zică „Wow! Ceea ce ne transmite este mai mult decât o simplă voce“. La Eurovision am simţit o oarecare tensiune, priviri un pic în jos, nu ne priveam în faţă, dar trebuie să fim degajaţi pentru că este un concurs, dar de fapt nu e nici un concurs. Pentru fiecare poate fi o rampă de lansare sau o ocazie de a face cunoscut publicului larg vocea sa. Exista o mică tensiune şi nu numai eu am observat treaba asta, sper că toată lumea, dar este O.K. Sper, în finală, să fim mai degajaţi, fără invidie şi fără mici geloziii. Dar dacă toată viaţa ar fi roz bombon, nu ar fi bine. Eu cânt şi pentru invidioşi pentru că muzica este suverană. Eu sunt un candidat independent pentru că nu beneficiez de susţinerea unor trusturi, cum sunt concurenţii care vin de la „X Factor“ sau „Vocea României“. Eu doar am apărut şi publicul a fost O.K., potrivit vizualizărilor de pe YouTube şi sondajelor. Susţinătorul meu sunt eu însumi. Multă lume mă întrebă de cine îmi este frică în finală. De mine însumi, pentru că dacă eu voi emana acea energie, atunci va fi O.K.

Eu am pornit de jos. Am pornit de a lucra în supermarket, a pune pe raft produse, a vinde pizza şi toate meseriile astea eu le-am luat de la A la Z. Ceea ce s-a spus în presă, 90% e total eronat, nu are nicio legătură cu realitatea. Eu nu am avut niciodată prietena în Italia.

Tu ai studii de specialitate şi ai cântat pe marile scene de operă din Europa, dar, la Eurovision, contracandidatul tău, Robert Turcescu a primit cel mai mare număr de voturi din prima semifinală, cu toate că meseria lui principală este jurnalismul. Cum ţi se pare această diferenţă?
Plec de la premisa că oricine poate să cânte: tu, eu, în baie, afară, pe stradă, în maşină. Să se prezinte şi la un concurs, e opţiunea lui, dar mi se pare un pic exagerat că participă din hobby. Diferenţa e că la Eurovision participă oameni care, cât de cât, cântă şi vor să întreprindă această meserie 100%. Domnul Turcescu poate că este într-o criză de identitate şi nu ştie dacă este jurnalist sau cântăreţ (râde). Văd prezenţa dumnealui foarte chic. El are un plus pentru că este vizibil de atâţia ani pentru că toate lumea îl ştie. Pentru mine este o apariţie interesantă, la fel ca şi prezenţa cântăreţului de manele Liviu Guţă. Eu sunt un mare amator de voce umană, indiferent de stil. Cred că la ora actuală sunt cântăreţi de manele care cântă instinctiv, dar au anumite melisme şi inflexiuni în voce care sunt extraordinar de interesante şi pe care numai ei le pot face. E adevărat că mesajul nu este mereu de mare amploare, dar apreciez şi cântăreţii de manele, eu nu ascult numai jazz sau operă.

Piesa „Unique“ a Luminiţei Anghel este bună din punct de vedere muzical, dar prea elevată. Dintre piesele din finală, este singura piesă care mi-a transmis ceva.

Ce interpreţi te inspiră?
Ascult de la Bobby McFerrin, marele vocalist, recunoscut pentru piesa „Don’t Worry Be Happy“, la Luther Vandross, un mare cântăreţ de R&B, Mariah Carey, Florin Salam, Liviu Guţă, pentru că au nişte calităţi vocale extraordinare. Dacă stilul place sau nu, nu este vina lor. Atâta timp cât noi îi ascultăm, ei cântă, când noi nu-i mai ascultă, ei nu mai cântă, ecuaţia e foarte simplă. Pe playlistul meu e multă muzică jazz, R&B, Aretha Franklin, Ella Fitzgerald, mă inspir din muzica americană.

Ce piese din finala Eurovision îţi plac?
Piesa „Unique“ a Luminiţei Anghel. Din punct de vedere muzical, este o piesă bună, dar prea elevată, complicată pentru publicul larg. Cu tot respectul pentru celelalte, este singura piesă care mi-a transmis ceva. Nu ştiu dacă şi dumneaei spune acelaşi lucru despre mine (râde).

Şi piesa „Spinning“, compusă de Elena Cârstea şi Cristian Faur, autorul de la „It’s my Life“?
Nu este o piesă rea, este o baladă faină, pe care doamna Cârstea o cântă minunat, dar acum juriul şi publicul trebuie să vadă mai mult decât România, adică ceea ce ar face publicul larg să zică „Wow! Asta e!“. Eu cred că publicul este foarte important şi am un slogan: „Împreună o să facem diferenţa“.

Practic sport, înot şi fitness. Sunt foarte pasionat de maşini, citesc şi îmi place să călătoresc. Sunt îndrăgostit de bucătăria italienească şi sunt un mare gurmand.

În afară de Eurovision, ce ne pregăteşti?
Sunt foarte bucuros să anunţ o colaborare ca şi cântăreţ de pop-opera, sub numele de Cezar the Voice, cariera cu care m-am lansat de o lună, cu unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de pop-opera de la această oră, Andrea Bocelli, chiar la concertul dumnealui din luna mai, din România. Apoi, un concert cu una dintre cele mai importante soprane, doamna Angela Ghiorghiu la sala Stanislav din Moscova, un concert de duete, o chestie inedită pentru că în general sopranele sunt asociate cu tenori. Este prima dată când doamna Gheorghiu apare cu un contratenor, cântând hituri precum duetul din Lakmé, duetul Florilor sau Barcarolle din povestirile lui Hoffman. Şi în România urmează să lansez două single-uri foarte importante: unul scris de legenda muzicii electronice, Vangelis, o muzică spaţială, cosmică, şi o colaborare cu băieţii de la Ha Ha Ha Production, Şerban şi Smiley, cu care voi lansa un single, o baladă. În plus, concerte de muzică clasică şi un concert mare la sala Radio România, cu orchestră şi proiecţii. Cum vedeţi la Sarah Brightman şi Andrea Bocelli, vreau să aduc şi în România astfel de concerte făcute ca la carte.

Ce faci în afară de muzică? Cum îţi petreci timpul liber?
Sport, înot şi fitness câteodată. Cred că înotul este cel mai complex sport care întruneşte toate grupele de muşchi. Ca şi cântăreţ e foarte important să ai diafragmă, să ai suflu şi cred că înotul îţi dă acea forţă de respiraţie. Sunt foarte pasionat de maşini, atât estetic, cât şi intern, motor. Citesc şi îmi place să călătoresc. Îmi place să conduc, mă relaxează condusul mai ales pe ploaie, eu sunt fanul ploii.

Ai spus la un moment dat că îţi place să găteşti.
Da, dar m-am cam lăsat. În perioada aceasta sunt foarte ocupat şi nu reuşesc să-mi mai gătesc singur. Ăsta a fost unul dintre sacrificiile mele, pentru că în Italia am stat foarte mult timp singur şi uşor-uşor m-am specializat în bucătărie mediteraneeană şi italienească, mai ales în tot ceea ce înseamnă paste şi derivate. Sunt îndrăgostit de bucătăria italienească şi sunt un mare gurmand. Eu am dublă cetăţenie, sunt şi italian şi dacă voi ajunge în Suedia voi spune fără probleme asta pentru că Eurovisionul este şi un concurs oarecum geopolitic şi contează foarte mult susţinerea din partea unor ţări.

De unde vine denumirea Cezar The Voice, după cum se intitulează şi pagina ta oficială de Facebook. Aşa ţi-au spus fanii?
Da, fanii mi-au spus datorită culorii şi vocii mele, am auzit de multe ori acest supranume. În lumea operei sunt cunoscut drept Cezar Ouatu, dar sper să fac cunoscut numele Cezar, un nume cu o valoare istorică.

Cezar Ouatu: ”Publicul a recepţionat mesajul meu foarte bine”

Anul trecut, la Eurovision România, a câştigat „Zaleilah“ de la Mandinga, o piesă comercială. „It’s My Life“ este, totuşi, o melodie de nişă.
Eu nu cred că este o piesă foarte elevată, cum sunt câteva piese, din punct de vedere muzical faine, dar Prea elevate pentru publicul larg. Piesa mea este foarte dinamică, dance. Cu vocea şi cu spectacolul, lumea poate să zică „Wow!“. Cu Dumnezeu înainte! Eu sper ca publicul să gândească mai mult decât România, să nu ne facem nişte jocuri de culise, să ne gândim la binele României şi publicul să decidă ce piesă ne-ar putea reprezenta şi în Suedia. De ce să nu aducem un loc în top 3 la Eurovision?