Tot ce trebuie să ştiţi despre concertul lui Ed Sheeran de pe Arena Naţională: de ce mai aveţi nevoie în afară de bilet pentru a putea intra şi care este programul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ed Sheeran concertează pentru prima oară în România miercuri, 3 iulie, pe Arena Naţională din Bucureşti. Organizatorii au oferit detalii privind regulile de acces şi politica de vânzare a biletelor, care este una foarte strictă.

Ed Sheeran, artistul cu cele mai mari vanzari mondiale in 2017, a inclus România în seria de spectacole ce promovează cel de-al treilea album de studio, premiat cu Grammy, intitulat „÷ (Divide)“. 

Concertul va avea loc pe 3 iulie, pe Arena Naţională din Bucureşti, iar în deschidere vor concerta doi dintre cei mai populari tineri artişti ai momentului, James Bay şi Zara Larsson.

Accesul în zona de concert va începe la ora 16.00. După deschiderea porţilor, accesul se va face pe toata durata evenimentului. Concertul are loc în aer liber. 

Zara Larsson va urca pe scenă în jurul orei 18.00, urmată de James Bay şi Ed Sheeran. Cu ocazia evenimentului, programul Societăţii de Transport Bucureşti va fi prelungit până la ora 00.30. 

Biletele la concertul Ed Sheeran din Bucureşti se pot achiziţiona doar online, de pe eventim.ro.

Reguli de acces la concertul Ed Sheeran de pe Arena Naţională:

Pentru a putea intra la spectacol, spectatorii trebuie să aibă asupra lor biletele cumpărate, confirmarea plăţii şi un act de identitate valid, cu poză. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a verifica actele de identitate la intrarea în incintă şi, la cerere, trebuie prezentată şi dovada plăţii biletelor. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului.

Accesul pentru gazon se va face prin Str. Pierre De Coubertin, pentru Tribuna I Vest se face prin Str. Maior Coravu, iar pentru Peluza Sud şi Tribuna II Est prin B-dul Basarabia.

Pe durata evenimentului, spectatorii sunt rugaţi să îşi păstreze locurile (pentru biletele cu loc) şi sectoarele (pentru biletele fără loc).

Persoanele care doresc să părăsească zona de eveniment o pot face, dar dacă doresc să intre din nou, vor trebui să-şi cumpere alte bilete.

Nu este permis accesul copiilor sub vârsta de 6 ani. Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani pot intra numai în baza biletelor valide şi însoţiţi de un adult. Copiii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani pot intra neînsoţiţi în baza biletelor valide doar dacă prezintă o împuternicire semnată de un părinte/ tutore legal.

  

Este interzis accesul cu:

- rucsaci sau genţi de dimensiuni mari;

- sticle, conserve;

- mâncare sau băuturi de orice fel din afara incintei;

- artificii, arme, obiecte periculoase;

- obiecte cu laser (ex. pointere, brichete cu laser);

- Ipad-uri, tablete, camere de filmat Go Pro sau similare, selfie sticks;

- bannere sau postere de dimensiuni mai mari decât A3;

- umbrele (în caz de ploaie, doar pelerinele sunt permise);

- aparate foto/video profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil);

- aparate de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale;

- animale de companie;

- persoanele cu probleme de ordin medical trebuie să aibă asupra lor dovezi clare pentru a putea intra la concert cu medicamentele necesare.

La intrarea în incintă, toţi participanţii vor fi percheziţionaţi de către agenţii de securitate.

Organizatorii nu vor stoca şi nu vor păzi obiectele prezentate în lista de mai sus pe durata concertului.

Organizatorii informează publicul participant că spectacolele includ lumini puternice ce pot afecta persoanele epileptice.

Politica de vânzare a biletelor la concertul Ed Sheeran:

Pentru a împiedica eforturile de revânzare ne-etică a biletelor, preţurile absurde şi înşelarea fanilor prin intermediul website-urilor secundare sau a altor metode neoficiale, acestea se vând personalizate cu numele cumpărătorului imprimat pe fiecare bilet. 

O persoană poate comanda în numele său maxim patru bilete, iar la momentul în care se face accesul la spectacol, cel puţin numele de familie imprimat pe bilet trebuie să corespundă cu documentul de identitate prezentat, iar a doua (şi posibil a treia şi a patra) persoană poate avea acces doar împreună cu persoana posesoare a cărţii de identitate. 

Re-personalizarea de ultim moment (în caz de boală sau de situţii similare) poate fi făcută la punctele Eventim amenajate în ziua concertului la Arena Naţională. 

Persoana care a preluat biletul trebuie să prezinte pentru re-personalizare:

Confirmarea plăţii biletului;

Copie a unui act de identitate valid, cu poză, al cumpărătorului iniţial;

Un act de identitate valid, cu poză, al persoanei care doreşte să re-personalizeze biletul

În cazul unei încălcări a Termenilor şi Condiţiilor sau a politicii de vânzare a biletelor, re-personalizarea nu va fi realizată.

Toţi clienţii sunt îndemnaţi să folosească doar site-urile oficiale pentru bilete din lista afişată

pe Edsheeran.com.

  

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite