Dara lansează „Ruleta”, o piesă manifest, profundă şi vindecătoare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dara - artist

În vremuri de mare încercare pentru umanitate, în plin război între Rusia şi Ucraina, muzica poate aduce alinare. Dara lansează „Ruleta”, o piesă emoţionantă, profundă, inspirată din traumă şi suferinţă, care se potriveşte situaţiei actuale, durerii şi neliniştii care a cuprins Europa, dar şi multe alte state din lume.

Atunci când cuvintele parcă nu mai au putere, muzica uneşte suflete şi aşterne puţină linişte, iar solidaritatea şi compasiunea aduc speranţă.

„La vârsta de 5 ani, am simţit prima dată frica de război. Poate pentru că bunica mea mai povestea uneori rupturi de istorii despre cum a fost pentru ea, fetiţă de 6 ani, să treacă prin cel de-Al Doilea Război Mondial, sau poate pentru că am aflat prea devreme, la vârsta de 3 ani cum e să simţi că într-o noapte cineva intră peste familia ta si îţi distruge orice senzaţie de siguranţă. Copiii sunt nevinovaţi şi neputincioşi. Acum un an, am scris o piesă care este foarte personală şi urma să fie lansată pe 23 martie, ziua în care lansez albumul.

Ruleta era istoria despre trauma mea pe care nu am putut-o povesti în cuvinte mulţi ani. Acum, din păcate, a devenit istoria despre trauma unei întregi naţiuni, a copiilor unui popor. Niciun copil în lumea asta nu merită să vadă şi să simtă ceea ce simt copiii din Ucraina acum. Mă rog ca îngerii păzitori care m-au ocrotit pe mine în 1996 să îi ocrotească şi să le aducă liniştea şi pacea la ei acasă cât mai curând”, a declarat Dara.

„Ruleta” a fost compusă de Dara şi AlbWho, versuri Dara, producţie Vlad Măzărel. Piesa a fost lansată cu lyric video, filmat şi editat de Alexandru Mureşan.

În descrierea videoclipului, Dara a menţionat surse credibile către care cei care pot şi vor să dea o mână de ajutor să se îndrepte.

Dara este un artist şi compozitor cunoscut publicului din România, datorită unor piese în colaborare cu Carla’s Dreams, Antonia, INNA, Sasha Lopez.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite