Beth Hart, singura artistă care a cerut organizatorilor români să fie cazată la un hotel de 3 stele: ce alte pretenţii modeste a avut cântăreaţa americană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Beth Hart a declarat că a auzit foarte multe lucruri uimitoare despre România FOTO Getty Images
Beth Hart a declarat că a auzit foarte multe lucruri uimitoare despre România FOTO Getty Images

Cântăreaţa americană Beth Hart (43 de ani), care va concerta în premieră în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 iulie, de la ora 19.00, a cerut organizatorilor, printre altele, să fie cazată la un hotel de 3 stele şi să primească supă de legume proaspete, ceai de muşeţel şi apă cu lămâie.

Cântăreaţa Beth Hart, despre a cărei voce se spune că „opreşte timpul în loc“, nominalizată la premiile Grammy şi deţinătoare a numeroase discuri de platină, va concerta în premieră în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 21 iulie, de la ora 19.00, la invitaţia VreauBilet.

„De-abia aştept să vin în România. Nu am mai fost niciodată, însă am auzit atâtea lucruri uimitoare, încât mă simt recunoscătoare pentru şansa de a ajunge aici. De-abia aştept să ne vedem la spectacol. Multă dragoste vă transmit şi vă mulţumesc!“, a fost mesajul pe care Beth Hart l-a transmis publicului din România înaintea concertului.

Cântăreaţa americană a fost singura vedetă de talie internaţională care a cerut organizatorilor VreauBilet să stea în România la un hotel de 3 stele, aşa cum face la fiecare concert, în orice colţ al lumii, se arată într-un comunicat al organizatorilor, citat de Mediafax.. În ceea ce priveşte mâncarea, pâinea integrală, salata verde, de roşii, avocado şi multe fructe proaspete - exceptând kiwi - vor face parte din meniul cântăreţei în scurta ei şedere la Bucureşti.

Artista a mai cerut supă de legume proaspată, care să îi fie servită caldă, somon afumat şi ton. Brânzeturile de diferite sortimente, şunca de curcan, hummusul şi pulpele de pui se vor mai afla pe masa lui Beth Hart, înaintea concertului pe care îl va susţine la Sala Palatului.

Dupa ani în care a abuzat de băuturile alcoolice, ceaiul de muşeţel şi apa cu lămâie par a se număra acum printre băuturile preferate ale cântăreţei.

Beth Hart a insistat ca încăperea care îi va fi rezervată, mobilată doar cu un dulap, o oglindă mare, o masă şi scaune, să aibă o temperatura potrivită. Să existe aer condiţionat, dacă este prea cald, sau calorifere, dacă temperatura scade sub 20 de grade. Staff-ul vedetei americane a mai cerut un fier de călcat şi masă de călcat, zece prosoape pentru faţă şi zece pentru duş.

Biletele pentru concertul din Bucureşti se pot cumpăra de pe vreaubilet.ro, de la casa de bilete a Sălii Palatului şi de la standul VreauBilet din Unirea Shopping Center. Tichetele pot fi achiziţionate la următoarele preţuri: Golden VIP - 300 lei, VIP - 270 lei, Cat.I - 220 lei, Cat. II - 180 lei, Cat.III - 150 lei şi

Cat.IV - 120 lei.

Muzică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite