Armin van Buuren, show memorabil la Untold 2016. Olandezul şi românii s-au distrat până la răsărit: „Nu mă aşteptam să fiu pe scenă timp de patru ore“ VIDEO
0DJ-ul olandez Armin van Buuren (39 de ani) a revenit la cea de-a doua ediţie a festivalului Untold, „una dintre cele mai tari petreceri ale anului“, stadionul Cluj Arena fiind arhiplin şi, fără îndoială, oamenii nu au regretat căci artistul a mixat până după răsăritul soarelui şi a fost maestrul unui show memorabil în adevăratul sens al cuvântului.
Peste 80.0000 de oameni l-au întâmpinat pe unul dintre cei mai apreciaţi DJ ai lumii, iar acesta nu a dezamăgit aşteptările, prelungindu-şi spectacolul cu aproape patru ore, spre „disperarea“ echipei sale, maşinile aşteptându-l cu motoarele pornite încă de la 4.00 dimineaţa (ora la care ar fi trebuit să părăsească scena conform programului) pentru a-l duce la hotel. Ei bine, Armin „s-a încăpăţânat“ şi a mixat până la ora 7.00, acesta fiind unul dintre cele mai aşteptate, dar şi cele mai frumoase şi speciale momente ale festivalului Untold.
De fapt, DJ-ul a făcut un soi de pariu, provocându-i încă de la început pe spectatori: „Anul trecut, Untold a fost petrecerea mea preferată. Cluj, credeţi că putem face un show mai bun decât anul trecut?“ Şi aşa s-a întâmplat! Nu doar că a fost un show mai bun decât anul trecut, dar a fost unul dintre cele mai bune făcute în România şi, cu siguranţă, în topul celor mai bune din lume.
Olandezul a început spectacolul cu o întârziere de aproape o jumătate de oră, artistul explicându-le fanilor, spre finalul show-ului, că a avut un concert la Helsinki şi probleme cu paşaportul: „Am ajuns târziu la Cluj, din Helsinki, din cauza unor probleme cu paşaportul, dar nu mă aşteptam să fiu pe scenă timp de patru ore. Petrecerea nu o fac DJ-ii. O faceţi voi, publicul.“
Armin van Buuren, pe scena UNTOLD 2016
Timp de patru ore, Armin a oferit publicului un mix de-a dreptul exploziv, fiind susţinut de jocurile spectaculoase de lumini, de lasere, artificii şi flăcări. Nu a făcut economie de energie, chiar deloc! Ce-i drept, publicul a fost pe măsură, de-a dreptul fantastic. Fără a exagera, oamenii erau hipnotizaţi de sunetele create de olandez, iar acesta părea un adevărat păpuşar care-i mânuia cu măiestrie pe toţi cei prezenţi. De altfel, chiar şi eu m-am surprins zicându-mi de zeci de ori că va fi ultima piesă la care stau, aproape doborâtă de oboseală, dar pur şi simplu nu reuşeam să mă desprind din acea mulţime extaziată.
Chiar dacă nu eşti un fan al genului nu poţi rămâne indiferent, iar Armin nu-ţi dă nici măcar o şansă de a nu te distra, de a nu fi cuprins de o energie greu de descris în cuvinte. E un soi de terapie, dacă închizi ochii pentru câteva secunde te simţi cu totul alt om, te scuturi de orice gânduri şi nu-ţi rămâne decât bucuria muzicii.
Armin van Buuren, pe scena UNTOLD 2016
Primele raze ale soarelui, puţin peste ora 6.00, păreau a aduce finalul pe care nu-l dorea nimeni (având în vedere că încă mai erau peste 40.000 de persoane care continuau să danseze), dar finalul a fost amânat. La ora 6.30, olandezul a făcut o plecăciune, s-a înfăşurat într-un drapel tricolor şi, în timp ce deasupra arenei se ridica un spectaculos foc de artificii, pe ecranele scenei a apărut mesajul „I embrace România“, ca semn al relaţiei special create între artistul olandez şi România, una dintre primele ţări în care el a concertat la începutul carierei sale.
Aproape de ora 7.00, în uralele şi aplauzele ultimilor rămaşi pe poziţii, DJ-ul a mai mixat o ultimă piesă, după care a urcat în maşina ce aştepta deja de cinci ore, nu înainte însă de a alerga pe lângă spectatorii din primul rând, punând la grea încercare vigilenţa gărzilor sale de corp.
În timpul show-ului, Armin van Buuren s-a îmbrăcat cu un tricou în culorile drapelului nostru ce avea inscripţionat mesajul „United“. Aşa au fost zecile de mii de oameni prezenţi sâmbătă, 6 august 2016, la festivalul Untold. Şi cum fiecare gen muzical are propriul rege, cred cu tărie că Armin van Buuren este regele muzicii electronice.
Ziua a patra şi ultima a festivalului Untold îi va aduce la festival, printre alţii, pe Parov Stelar, Şuie Paparude, Lost Frequencies, Afrojack, dar şi headliner-ul Martin Garrix.