VIDEO Premiera săptămânii: „Carrie“, adolescenta care a îngrozit lumea, se dezlănţuie din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pelicula horror „Carrie“, realizată după celebrul roman cu acelaşi nume scris de Stephen King, are astăzi premiera în cinematografele din toată lumea, inclusiv în România. Potrivit experţilor, filmul ar putea fi următorul mare succes la box-office, urmând să depăşească „Gravity: Misiunea în spaţiu“, aflat pe locul întâi la încasări.

La aproape patru decenenii de la premiera filmului clasic „Carrie“ (regizat de Brian De Palma) – care a lansat carierele actorilor Sissy Spacek şi John Travolta - regizoarea Kimberly Pierce readuce pe marile ecrane povestea adolescentei cu puteri paranormale.

Filmul regizat de  Kimberly Peirce - câştigătoare a premiului Oscar în 2010 pentru filmul „Băieţii nu plâng niciodată“/„Boys Don’t Cry“ - le are în rolurile principale pe Chloe Grace Moretz (Carrie) şi Julianne Moore (mama lui Carrie). Regizoarea reinterpretează povestea lui Stephen King într-o ecranizare intensă, iar scenariul este mult mai fidel romanului lui King, faţă de precedentele ecranizări.

„Carrie“ este povestea unei adolescente care descoperă că timiditatea ei este cauzată de puteri telekinetice nebănuite. Îngrijorată de puterile supranaturale ale fiicei, mama (Julianne Moore) încearcă să-si vindece fiica pe căi religioase. Ameninţată de regulile stricte care i se impun, Carrie începe să-şi folosească puterile în scopuri negative şi duce o luptă aprigă cu toţi cei apropiaţi, iar efectele sunt dezastruoase.

Pelicula a fost promovată printr-o farsă care a devenit viral.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite