VIDEO Actori în cursa pentru Oscar 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toamna se numără banii din încasări şi se fac previziuni pentru câştigătorii premiilor Oscar din 2014. A fost o vară cu profit bun pentru casele de producţie, cu tot scandalul legat de căderile de box office şi de bugetele exagerate. Criticii de film se concentrează acum pe calitatea filmelor şi încep să facă liste cu posibile nominalizări.

Am scris despre actriţele cu şanse la o nominalizare pentru premiile Oscar. Sunt multe şi talentate, iar filmele în care joacă pot ajunge şi ele pe listele diverselor categorii, de la scenariu până la montaj.

În ceea ce-i priveşte pe actori, lucrurile se complică la fiecare premieră. Acum este în cinematografe „Prisoners”, care s-a urcat direct pe locul 1 în box office. Thrillerul regizat de Denis Villeneuve le oferă actorilor Hugh Jackman şi Jake Gyllenhaal partituri de Oscar. Hugh Jackman are rolul unui părinte căruia i se răpeşte fiica, iar Jake este poliţistul care o caută. Filmul a fost prezentat înainte de premieră la Telluride Film Festival şi la Festivalul de Film de la Toronto. „Prisoners” nu este un thriller oarecare, ci are o poveste complexă şi tensionată, iar Hugh Jackman, Gyllenhaal şi Paul Dano sunt admirabili în jocul furiei şi al suspiciunii. Vom vedea si noi de ce se vorbeste atât de mult despre film din 18 octombrie, când „Prisoners” va avea premiera în România.

Tot de la festivaluri au ajuns la noi valuri de comentarii laudative despre filmul „12 Years a Slave”, produs de Alcon Entertainment. Regizată de Steve McQueen („Shame - Ruşine”), povestea despre lupta pentru supravieţuire şi libertate se desfăşoară în secolul al XIX-lea. Un bărbat negru din New York e răpit şi vândut ca sclav. Rolul e interpretat de Chiwetel Ejiofor („American Gangster”, „Children of Man”, „Salt”), născut în Marea Britanie din părinţi nigerieni, absolvent al şcolii de actorie la London Academy of Music and Dramatic Arts. Chiwetel a fost remarcat de Steven Spielberg, care l-a distribuit în „Amistad”, din 1997, ceea ce i-a deschis drumul către industria americană de film.

Din distribuţia filmului „12 Years of Slave” mai fac parte Michael Fassbender, Brad Pitt şi Lupita Nyong’o. Întregul film şi actorii sunt pe listele cu posibile nominalizări la diferite categorii ale premiilor Oscar, dar cele mai mari şanse le are Chiwetel Ejiofor, pentru actor în rol principal.

O altă producţie despre care s-a scris mult după Festivalul de Film de la Toronto este „Dallas Buyers Club”, regizat de canadianul Jean-Marc Vallée („Cafe de Flore”). Povestea adevărată a texanului Ron Woodroof (Matthew McConaughy), care a fost diagnosticat cu HIV în 1986 şi a început o luptă teribilă cu industria farmaceutică, a avut un modest buget de 5 milioane dolari, dar a impresionat prin forţă şi emoţie. „Dallas Buyers Club” are uimitoare partituri actoriceşti pentru Matthew McConaughy, care a slăbit spectaculos, dar şi pentru Jared Leto, care se întoarce la film cu acest rol de travestit.

După ce a jucat în tot felul de comedioare de acţiune („Sahara”, „Fool’s Gold”), în care avea partenere frumoase ca Penelope Cruz şi Kate Hudson, Matthew McConaughy ne oferă acum un argument pentru statutul lui de actor talentat. Ne-a uimit în „Magic Mike”, cu trupul musculos şi aptitudinile de dansator, dar acum ne aduce aminte că şi-a construit renumele cu rolurile din „A Time to Kill - Vremea răzbunării” din 1996 sau „EdTv” din 1999. Surferul cu sexappeal s-a transformat într-un scheletic bolnav de HIV pentru „Dallas Buyers Club”, dar nu ăsta e argumentul pentru posibila nominalizare la Oscar, ci intensitatea cu care joacă.

Jared Leto are rolul unui travestit şi e greu de recunoscut, mai ales că mulţi spectatori nu l-au văzut, în ultimii şase ani, decât la concertele trupei „30 Seconds to Mars”, pe care a fondat-o şi în care e solist vocal. Artist creativ şi complex, Jared Leto a ales două modalităţi de exprimare - muzica şi filmul. Melodiile compuse de el sunt pe coloana sonoră de la 13 filme, iar ca actor a avut roluri, mai mari sau mai mici, în 27 de filme. Jared a jucat în „Fight Club”, împreună cu Brad Pitt şi Edward Norton, film regizat de David Fincher în 1999. Anul 2000 i-a adus două filme - „Requiem for a Dream”, regizat de Darren Aronofsky, şi „American Psycho”, împreună cu Christian Bale, Justin Theroux şi Josh Lucas. Pentru că are spontaneitate şi versatilitate actoricească, Jared a primit roluri în filme realizate de regizori cunoscuţi, unde a avut parteneri de mare clasă actoricească. În „Panic Room”, regizat de David Fincher în 2002, Jared era infractorul cu codiţe, care îl aduce pe „meseriaşul” Forest Whiteker să spargă un seif din casa unde locuiesc Jodie Foster şi fiica Kristen Stewart.

În sfârşit, în filmul „Chapter 27”, Jared Leto se transformă în obezul Mark David Chapman, ucigaşul lui John Lennon. De la rolul din drama romantică „Mr.Nobody”, din 2009, Jared Leto nu a mai jucat în filme. Acum a fost tentat de rolul travestitului Rayon din „Dallas Buyers Club”, pentru care e atât de lăudat de criticii de film de la variety.com.

Pe lista performanţelor actoriceşti care ar putea fi nominalizate la Oscar a urcat rapid, după Festivalul de Film de la Sundance, actorul Michael B. Jordan, pentru rolul principal din „Fruitvale Station”. Debutul regizoral al lui Ryan Coogler, care a scris şi scenariul, a fost finanţat de Forest Whiteker şi premiat la Sundance. Juriul de la acest festival de film independent şi-a creat reputaţia de a premia realizări care apoi sunt câştigătoare la premiile Academiei Americane de Film. Premiantul lui 2012 a fost „Beasts of the Sounthern Wild”, tradus la noi „Tărâmul visurilor”, care a avut 4 nominalizări la Oscar.

„Fruitvale Station” este povestea adevărată a unui tânăr de culoare împuşcat de un poliţist în noaptea Anului Nou. Eroul e interpretat de Michael B.Jordan, un tânăr actor pe care criticii l-au pus ca favorit pe lista posibilelor nominalizări la Oscar pentru rol principal. Întregul film a impresionat prin tensiunea emoţională şi veridicitate, ceea ce l-a determinat pe Harvey Weinstein să cumpere drepturile de distribuţie chiar după vizionarea de la Sundance.

Michael B. Jordan, pe care noi l-am văzut până acum în „Cronici” şi serialul „Numai tată să nu fii” de la Diva TV, şi-a început cariera de actor de la vârsta de 12 ani, în serialele „Cosby” şi „Clanul Soprano”. Actorul a evoluat frumos până la rolul din „Fruitvale Station”.

Acestea sunt cele mai importante propuneri ale momentului şi mai e destul timp până în ianuarie 2014, când Academia Americană de Film va prezenta lista oficială cu nominalizările.

Filme



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite