Îngrijit de vreo 5 copile plus 2 adulte: Nicole Kidman, severă, dar cu ochii pe el, şi nesărata Kirsten Dunst, fostă Maria-Antoaneta, devenită Pisica de pe un acoperiş fierbinte, pe scurt, în călduri (şi nu Liz Taylor, cum aţi fi putut crede) cu mici şanse pe lângă serafica Elle Fanning, cu zâmbetul ei batjocoritor şi plin de subînţelesuri, atât de enervant şi la modă, plus celelalte, care nici nu-şi dau seama că le-a picat cu tronc rănitul, încât Colin Farrell (iar, de te ia cu frig că a candidat cândva pentru un posibil James Bond!) îşi imaginează că l-a apucat pe Dumnezeu de un picior, în acest Rai în care i se fac toate poftele până cînd încep ororile, fierăstrăul zilei (nelipsit ieri), amputarea şi un  sfârşit relativ previzibil de crimă perfectă. Şi panglica, nu cea albă a lui Haneke, care, apropo, rula aseară în Franţa la TV, ci cea albastră, pusă în poartă ca să se ştie că există un prizonier în casă. Doamne şi cât de bine o luase Sofia cu Lost in Translation, dar s-a pierdut în Creation!

Demonii din Paradis un fel de documentar ratat despre Sri Lanka şi tamili, confuz şi repetitiv, din care nu descoperi decât că omul e barbar şi un roşu sângeriu, murdar. Din nou, nu mi-am ascultat unchiul spaniol, pe Luis, care spunea să nu comand la restaurant nimic cu un nume care sună bine. Va fi fad felul de mâncare, aşa si cu titlurile la cinema.

Tesnota sau Prinşi la înghesuială, o iubire imposibilă între oameni şi un cuplu, cu evrei şi popoare din Caucazul de Nord, într-o sărăcie lucie de te întrebi ce or avea atâta de împărţit!

Cenuşiul de zi de zi!

Serghei Loznitsz cu Krotkaya sau A Gentle Creature/Sfioasa sau, mai potrivit, Neajutorata, cu Vasilina Makovttseva (care vizează premiul de interpretare feminină, că prea e chinuită şi violată, fără măsura şi graţia lui Ingmar Bergman din Izvorul fecioarei) şi Faţă albastră (al nostru Valeriu Andriuţă), totul filmat de Oleg Mutu, respectiv cele 2h20 ale unui foarte apăsător, prea apăsător periplu într-un coşmar perpetuu, care m-a făcut sincer să mă gândesc dacă n-ar trebui să-mi schimb meseria, că viaţa e prea scurtă pentru asemenea orori care se întâmplă în zilele noastre şi la doi paşi distanţă pe hartă. De care parcă nici n-ai vrea să ştii. Prea mult noroi! O biată femeie care nu vrea decât să-i ducă bărbatului ei, aflat deja în puşcărie, un amărât de pachet cu ceva conserve şi ţigări. Câte umilinţe, câte controale (sper că nu le-au văzut şi cei care ne percheziţionează de mai multe ori, zilnic, că cine ştie ce idei le mai vin, că şi aşa un strop de putere şi devin fiare!)

Dar ca atunci când îţi promiţi că nu te mai îndrăgosteşti niciodată, după o uşoară ezitare, am mai intrat la o proiecţie: La Cordillera /Preşedintele (Argentina+Chile), de fapt Întâlnirea la nivel înalt în regia lui Santiago Mitre, cu fabulosul Ricardo Darin, peliculă pe care sper s-o aducă Ileana Cecanu la extraordinarul său festival sud-american. Mi-a revenit dragostea de cinema. Era trecut de miezul nopţii. Era Înălţarea. Acum 10 ani, de această mare sărbătoare a fost prezentat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, de Rusalii a luat Palme d Or-ul, de Ziua Crucii (pe 14 septembrie) a avut premiera la Bucureşti şi pe 10 Mai, 2017 a fost sărbătorit în Iaşiul natal al autorului. Thierry Fremaux, trupul şi sufletul Cannes-ului, a amintit aseară, pe scenă, cât de importantă e cinematografia românească alături de cea argentiniană, în aceste ţări fiind prezentate şi The Best din Festivalul cel mai invidiat de pe Planetă. Suntem privilegiaţi. Cristian Mungiu, mai elegant ca niciodată, e în toate fotografiile acestei a 70-a ediţii, alături de cei mai mari, de la Lelouch, la Costa - Gavras,  Haneke, Loach, Jane Campion,  Almodovar, Polanski, David Lynch şi Agnes Varda etc. etc… un întreg dicţionar în pixeli nemuritori! Brusc, te simţi proud to be a Romanian and a film critic! Totu-i auriu!