VIDEO Cu un pas mai aproape de Oscar: „Ţeapă în stil american“, marele câştigător la gala premiilor Sindicatului actorilor americani
0Filmul „Ţeapă în stil american“ a fost învingătorul serii la cea de-a 20-a ediţie Screen Actors Guil Award (SAG Award), premiile decernate de Sindicatul Actorilor Americani. Printre actorii premianţi se numără Matthew McConaughey, Cate Blanchett, Jared Leto şi Lupita Nyong'o.
După a 71-a ediţie a galei Globul de Aur şi Critics' Choice Movie Awards, aseară s-au decernat premiile Screen Actors Guild Award, care onorează atât performanţele din film, cât şi pe cele din televiziune.
Ca şi celelalte premii hollywoodiene, SAG Award dă indicii cu privire la filmele şi actorii care vor primi prestigioasa statuetă Oscar.
Pentru a doua oară, Lupita Nyong'o a învins-o pe Jennifer Lawrence, câştigând premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru interpretarea din drama istorică „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave“.
Tânăra, pe care rolul sclavei Patsey a propulsat-o, le-a mulţumit colegilor de platou şi familiei şi a rememorat momentul în care a aflat că a primit rolul. „Tatăl meu a fost prima persoană pe care am sunat-o în momentul în care am aflat că am primit rolul şi i-am spus «Tati, îl ştii pe Brad Pitt? O să joc într-un film cu el». Şi tata mi-a spus «Nu-l cunosc personal, dar sunt bucuror că ţi-ai găsit un loc de munc㻓.
Comedia „Ţeapă în stil american/ American Hustle“ nu s-a dezis şi a câştigat trofeul la una dintre cele mai importante categorii, Cea mai bună distribuţie, echivalentul premiului Oscar pentru Cel mai bun film.
Cate Blanchett a fost desemnată Cea mai bună actriţă, graţie prestaţiei sale din „Blue Jasmine“, regizat de Woody Allen, în timp ce Matthew McConaughey s-a impus la categoria Cel mai bun actor, cu rolul din „Dallas Buyers Club“.
Premiul la categoria Cel mai bun actor într-un rol secundar i-a revenit lui Jared Leto pentru drama „Dallas Buyers Club“, unde joacă rolul unui travestit bolnav de SIDA. „Mi-ar plăcea să dedic acest premiu onorabil tuturor celor care şi-au pierdut viaţa din cauza acestei boli îngrozitoare, dar şi celor care trăiesc cu ea. Colegilor mei şi celorlalţi nominalizaţi care sunt de departe mult mai buni decât mine. Sunt foarte onorat să împărtăşesc această aventură cu voi, mai ales cu marele James Gandolfini“, a spus Leto.
Lista completă a câştigătorilor:
CINEMATOGRAFIE
Cea mai bună distribuţie
„Ţeapă în stil american/ American Hustle“
Cel mai bun actor în rol principal
Matthew McConaughey - „Dallas Buyers Club“
Cea mai bună actriţă în rol principal
Cate Blanchett - „Blue Jamsine“
Cel mai bun actor în rol secundar
Jared Leto - „Dallas Buyers Club“
Cea mai bună actriţă în rol secundar
Lupita Nyong'o - „12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave“
TELEVIZIUNE
Cea mai bună distribuţie într-un serial - dramă
„Breaking Bad“
Cea mai bună distribuţie într-un serial - comedie
„Modern Family“
Cel mai bun actor într-un serial - dramă
Bryan Cranston - „Breaking bad“
Cea mai bună actriţă într-un serial - dramă
Maggie Smith - „Downton Abbey“
Cel mai bun actor într-un serial - comedie
Ty Burrell - „Modern Family“
Cea mai bună actriţă într-un serial - comedie
Julia Louis-Dreyfus - „Veep“
Cel mai bun actor într-un film de televiziune
Michael Douglas - „Behind the Candelabra“
Cea mai bună actriţă într-un film de televiziuneî
Helen Mirren - „Phil Spector“