Marele merit rămâne faptul că îl putem auzi şi vedea pe Sfântul Părinte în predicile sale sau pur şi simplu în îndemnuri nepreţuite, care au venit mănuşă şi ultimului film al zilei, Les Chatouilles, despre pedofilie, pentru care s-a pronunţat ferm şi prelatul: toleranţă zero, inclusiv pentru feţele bisericeşti.

Actriţa şi coregizoarea (Andrea Bescond) acestei drame personale a încercat într-un mod destul de atipic, combinând un ritm de dans sălbatic cu şedinţele la psy, să abordeze un subiect care ar trebui să preocupe mai mult, având în vedere că 1 din 5 copii trăieşte asemenea orori! Până la nestemata din 14 mai 2018 au mai rulat 2 filme japoneze, O afacere de familie, un fel de Dickens al vremurilor noastre care are loc într-un cartier sărac din Tokyo, cu nişte copii adorabili (aflăm şi o reţetă băbească: se linge sare ca să nu facă ăia mici pipi în pat!), dar care nu reuşesc nici ei să salveze prea mult, doar că înduioşează şi amuză, ca şi pseudo-bunica din dotare. Al doilea a fost chiar o catastrofă, Asako I & II, un fel de surogat de Mic dejun la Tiffany, o impietate (doar pisica era nostimă), în rest multă vorbă şi o fată nehotărâtă între doi bărbaţi de zici că-i Ziua Cârtiţei! It is happening again and again!

Deşi n-aveam mari aşteptări de la Spike Lee şi subiectele sale concentrate pe angajamente politice teziste, de obicei de stânga, a fost o formidabilă surpriză acest BlacKKKlansman, care se deschide cu Scarlett din Pe aripile vântului, după măcelul de la Atlanta, şi la final te face să strigi în gura mare: americanii fac cele mai bune filme din lume (prin urmare, că tot a fost un Forum al Filmului European, ar fi nevoie de nişte cursuri intensive de specializare şi molipsire de stil ca să sporim interesul publicului pentru ce nu e made in USA, pentru micul şi marele ecran). În rolurile principale fiul lui Denzel, John David Washington, şi Adam Driver (din Paterson-ul lui Jim Jarmusch). Şi o apariţie inubliabilă, deşi parcă-l cam uitasem, Harry Belafonte, şarmant şi perfect în rol şi la 90 de ani trecuţi! Tema: Poliţia anilor 70, undeva în Colorado (nu cred că e o coincidenţă, că avem Culoare în rădăcina numelui zonei!), încearcă să infiltreze KuKluxKlan-ul, o Organizaţie, cum îi place să fie definită, feroce de rasistă, de antisemită şi de homofobă! O scenă colosală e cea a unei fotografieri cu polaroidul, că nu se inventase selfie-ul, a omului legii, afro-americanul, cu doi fanatici ai Americii albe! Nu lipseşte nici o critică strecurată, cu măiestrie în scenariu, împotriva Naşterii unei naţiuni, pentru care Griffith n-a fost iertat nici după un veac! O Angela Davis, o idilă, aluzii lingvistice, linşaje, discursul lui Alec Baldwin din pregeneric şi niciun moment de plictiseală, cu un final de docu-dramă şi imagini de arhivă aduse până în timpurile noastre!

Şi mă întorc la înţeleptul Papă, întâiul sud-american, care spune că am devenit o planetă de surzi, că nu-i ascultăm pe ceilalţi şi e o taină şi asta, că Dumnezeu e al tuturor, chiar şi al ateilor, şi singura legătură dintre noi, că vanitatea ne pierde şi dorinţa permanentă de a acumula, ne face neoameni, nu putem avea doi stăpâni, şi pe Domnul şi banii, că trebuie să zîmbim şi să tratăm totul cu umor ca să putem digera mai uşor orice! Să nu smintească puterea pentru că poate distruge, inclusiv pe cei pe care-i călăuzeşte, umilinţa şi demnitatea ar fi leacurile... Şi să ne împăcăm cu Moartea, care vine oricum!