ni se dă o porţie zdravănă de sânge, fie că e unul care e rodul imaginaţiei de talent al lui Lars von Trier, fie de cea confuză şi cu urme clare de ceva substanţe interzise a lui David Robert Mitchell în Under the silver lake. Un băiat bizar, un pierde vară, cinefil însă, pe pereţi cu afişe de la prima variantă cu Gary Cooper în Adio arme (îl puteţi descoperi la ArtFestin, la Făgăraş, la sfârşit de iunie), cu aluzii la Janet Gaynor (din S-a născut o stea), dar şi la al nostru Dracula sau la filmul lui Jean Negulescu cu Marilyn Monroe, Lauren Bacall şi Betty Grable, Cum să te măriţi cu un milionar (şi la Spike Lee, în BlacKKKlansman, apare o referire la Tarzan, iar în pelicula cu greva fatală, În război, fabrica urmează să fie delocalizată în România, ca să fie lefurile de 5 ori mai mici)!

Aveai impresia că e un fel de Va urma (una dintre actriţe apare iar, Riley Keough de la Simple la Sarah) pentru Jack, care-şi construise casa din cadavre, înlocuit cu unul mai debil (săracul Andrew Garfield, n-a mai avut noroc ca la Mel Gibson sau Scorsese)! Ajuns un fel de Anthony Perkins (Unde eşti tu Hitchcock, Doamne?), intră într-o nesfârşită istorie tip manga, cu prea multe piste, simboluri, copii stricători şi căţei în pericol, instrumente musicale ciuruite de gloanţe, dar nimic concret!

Şi în filmul marocan Sofia curge sânge, dar mai ales trezeşte amintiri sinistre, de amestec nepermis până şi în viaţa intimă, orice relaţie de dragoste în afara căsătoriei pedepsindu-se în această ţară, care nouă ne induce doar idea unei idile unice ca-n Casablanca (ce-i drept, turnată în studiourile hollywoodiene) în secolul XXI, cu închisoare de la o lună la un an şi de aici orice copil din flori devine o posibilă victimă, gânduri criminale de abandon trecând prin mintea tinerei mămici disperate şi doar mita, corupţia (care nici în alte Galaxii, în Războiul stelelor, nu dispare) pare soluţia. Pe treptele de la Cannes au urcat demonstrativ un grup de 16 actriţe, exclusiv de culoare, doar oare n-ar trebui luptat, cu solidaritate împotriva unor asemenea legi barbare şi abia apoi să preocupe nuanţa pielii?  

După prânzul într-o atmosferă bucolică, nelipsit, oferit presei de primărie (cu condiţia să nu plouă, norii au ţinut cu jurnaliştii şi s-au dezlanţuit după), unde se primeşte în dar, pentru acasă, o sticluţă cu ulei fin din măsline de Provence, care apoi nu trece de verificările de dinainte de intrarea în săli (şi situaţia se repetă an de an, că nici la ei nu ştie stânga ce face dreapta), pentru a vedea oraşul de sus şi a gusta din farmecul local, inclusiv al florilor şi costumelor tradiţionale, pe muzică locală. Un pahar de vin roşu s-a vărsat inexplicabil peste trandafirii galbeni care înveseleau masa. M-am gândit oare cui i-a fost sete de pe lumea cealaltă. Seara am aflat vestea, atât de tristă, că a murit Cristian Ţopescu, care îmi părea nemuritor şi care m-a învăţat să urmăresc transmisiunile sportive numai pentru a-i asculta comentariile pline de şarm şi mai ales de informaţii, pe care numai un pasionat îşi doreşte să le împărtăşească pentru a molipsi de profesionalism. El a anunţat succesul fără egal al Nadiei în chiar seara când am intrat la facultate! Vocea lui rămâne sinonimă cu succesul muncit din greu! Am intrat în direct, de curând, într-o emisiune TV în care am vorbit despre serialul Dallas. De-abia aşteptam să mă întorc să-i povestesc că şi Ingmar Bergman îl urmărea cu plăcere şi declara că l-a influenţat în felul în care şi-a abordat personajele din Scene dintr-o căsnicie! Cumplit de trist!

Revenind la Cannes, azi la Cinefondation, a fost scurtul Georgianei Moldoveanu, Albastru şi roşu în proporţii egale, care pe ecranul cel mai invidiat din lume arăta şi mai bine şi care a primit aplauzele cele mai entuziaste şi un Bravo sonor!!! Duminică, la Happy Channel, la 15.30, actorul Bogdan Albulescu o să vă spună mai multe despre filmările alături de Florentina Ţilea şi Miruna Blidariu!

După aceea, un coreean din Sud, Lee Chang-Dong, care ne-a încântat în 2010 cu Poetry, a intrat în competiţie cu Burning (după Murakami), un thriller impecabil şi cu o pisică adorabilă, estetică şi cu un rol foarte important plus o replică racord cu politica vremii, No country for women/Femeile nu-şi găsesc locul nicăieri! Valabil şi în Asia!

Şi în încheierea zilei, Morţii şi ceilalţi, un film brazilian cu indigeni şi incantaţii, o lume paralelă în spaţiu şi timp, simultan cu vestea venită din ţară că ne-a părăsit şi Lucian Pintilie, care a schimbat direcţia stilului de creaţie cinematografică în România, influenţând reprezentanţii Noului Val odată cu Reconstituirea, interzis după premieră, pe care a avut-o oficial la Iaşi, la SFR, după mai bine de 4 decenii. A fost prezent la Cannes, cu Balanţa, producătorul Marin Karmitz, sărbătorit în ediţia 2018 pentru MK2 şi întreaga sa carieră, iar la Europeni s-a proiectat O vară de neuitat, cum va rămâne şi acest atât de interesant regizor de teatru şi film adoptat de Franţa în anii în care a fost alungat de acasă de o ideologie strâmbă! Vor bate clopotele pentru unicul Pinţi, cum îi spuneau apropiaţii, şi va deveni şi mai de preţ documentarul despre el făcut cu dragoste de Horia Lapteş! Terminus Paradis pentru Maestru!