Actriţa Maria Dinulescu, la Adevărul Live: „M-au invitat la cină producători foarte mari de la Hollywood, dar i-am refuzat“ VIDEO
0
Actriţa Maria Dinulescu, în vârstă de 35 de ani, a fost prezentă în studioul Adevărul Live pentru o discuţie despre revenirea în România, film şi teatru.
Maria Dinulescu a povestit cum a schimbat-o experienţa din Los Angeles, unde a plecat pentru a descoperi ce înseamnă cu adevărat industria cinematografică, a vorbit despre cele patru producţii în care va apărea anul acesta, dar şi despre rolul din piesa de teatru „Înşir'te mărgărite“.
Născută pe 2 mai 1981, la Ploieşti, Maria Dinulescu a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti şi a debutat ca actriţă în scurtmetrajul „Bucureşti - Wien, 8 - 15“ (2000), de Cătălin Mitulescu. După alte şase scurtmetraje, în 2004, Maria Dinulescu îşi face debutul în lungmetraj, cu un rol în filmul „Milionari de weekend“, de Cătălin Saizescu.
A jucat şi în patru seriale de televiziune, iar rolul principal din „California Dreamin' (nesfârşit)“, al lui Cristian Nemescu, a consacrat-o. Au urmat „Pescuit sportiv“ (2008), de Adrian Sitaru, şi „Concertul“ (2009), de Radu Mihăileanu. Tot în 2009, ea a filmat videoclipul piesei „Peace“ a formaţiei Depeche Mode.
În 2016, vor fi lansate patru producţii care o au protagonistă - lungmetrajele „Dublu“, de Catrinel Dănăiaţă, selectat în competiţia East of the West a Festivalului Karlovy Vary şi care va avea premiera în cinematografele din România vineri, 17 iunie,, „Far from here“, debutul regizoral al australianului James Pillion, şi „Selfie 69“, de Cristina Iacob, şi scurtmetrajul „Smokers die slowly together“, de Xinyuan Zheng Lu.
Cele mai importante declaraţii ale Mariei Dinulescu, la Adevărul Live
Sunt produse pe care le-am făcut şi pe care nu le-am văzut în viaţa mea. De 15 ani nu am televizor acasă şi nu am văzut niciodată ce a apărut pe micile ecrane, nici măcar la HBO, care, totuşi, e cel mai bun produs pe care l-am făcut (serialul „În derivă“ - n.red.). Pentru mine contează foarte mult ce trăiesc pe platou şi cum mă simt în momentul în care am terminat ziua de filmare. În general, văd doar filmele bune, pentru că merg la festivaluri şi am obligaţia să fiu în sală şi să le urmăresc. Mai văd şi filmele de cinema, unde sunt invitată la premieră şi atunci este elegant să stai în sală şi să le vezi. Desigur că îţi place să-l vezi măcar o singură dată, dar cam ştii care sunt proiectele pe care le-ai făcut şi care s-ar putea să aibă o şansă.
De cele mai multe ori accept proiectele care mi se oferă. Nu ai zece proiecte pe an, ai unul, două sau niciunul. Anul trecut am făcut trei lungmetraje şi alte multe proiecte. Anul acesta o să fac un singur lungmetraj, cel puţin până la această dată, şi atunci accept, chiar dacă nu este Corneliu Porumboiu sau Cristian Mungiu. Dacă este un proiect cât de cât interesant, desigur că-l accept şi încerc să fac totul cât mai bine.
Pe mine cel mai mult la un proiet mă interesează să ştiu cine este directorul de imagine. După ce citesc scenariul şi îmi dau seama că mă interesează, cea mai importantă persoană pentru mine este cea care mă filmează sau cel care are imaginea de ansamblu. Dacă este o persoană cât de cât interesantă, poate fi şi un debutant, nu mă interesează, dacă întâlnirea cu el este semnificativă şi mă inspiră şi îmi inspiră încredere, pentru mine este extraordinar. Apoi discut de buget şi-mi dau seama din felul în care vorbesc dacă au sau nu buget. Îmi plac foarte mult regizorii care vin şi spun aşa: „Eu am o poveste, care pentru mine este foarte importantă, şi nu vreau să trăiesc fără să fac povestea asta.“ Dacă eu văd că e viaţa ta şi că vrei să faci proiectul acela, îl facem.
Sunt enorm de mulţi cineaşti care vor doar să meargă la Cannes, primesc multe telefoane şi mi se spune: „Vreau să facem un film, pentru că o să mergem cu el la Cannes.“ Zici tu? În primul rând, faci un film pentru că îţi este necesar, pentru că este o poveste pe care vrei să o descoperi, să o trăieşti, ţi se întâmplă ceva real ţie. Faci un film pentru că nu poţi trăi fără. Aşa poţi ajunge şi la Cannes. Dar dacă tu faci un film pentru că vrei să ajungi star şi să mergi la Cannes, nu vei ajunge niciodată la Cannes, îţi promit eu. Nu asta e reţeta succesului. Reţeta succesului este ca filmul acela să fie important pentru tine.
Am jucat pe gratis şi nu am nicio problemă să joc în continuare pe gratis pentru proiecte care merită. Îmi place enorm de mult să susţin oamenii aflaţi la început de drum, indiferent de domeniu. Îmi place să susţin talentul. Cei mai puţini bani i-am primit când am făcut filmul „Pescuit sportiv“, pentru care am primit foarte multe premii. La filmare am fost plătiţi doar cu sendvişurile făcute de partenera regizorului şi n-am avut nicio aşteptare vreodată că vom primi vreun leu. În momentul în care filmul a început să câştige premii, spre exemplu unul din Palm Springs este în valoare de 21.000 de dolari, reprezentaţi de o operă de artă pe care oricum nu ne-am dorit să o vindem, dar a fost şi o anume sumă. Atunci, regizorul a fost foarte drăguţ şi a împărţit jumătate de bani cu producătorul, care era tot el, şi jumătate cu echipa. Fiecare a primit câte 500 de euro. Iar în aceeaşi zi s-a întâmplat să mă sune un colaborator, mi s-a întâmplat singura dată în viaţă, şi mi-a spus că are o mare problemă în familie, mama lui era în spital şi avea nevoie de nişte bani. Iar eu am zis că oricum nu speram la acei bani şi am vrut să-l ajut. I-am dat banii şi mă gândeam că o să-i primesc înapoi cândva. Nu s-a întâmplat nici până acum.
Noi am fost colege în facultate, ea mai mică decât mine, mai aveam o colegă scenaristă. A existat o admiraţie reciprocă între noi trei. Scenarista a fost cu ideea, ele au vorbit, au mers mai departe cu ideea, au mai apărut şi alte scenariste şi au dezvoltat ideea. Din câte ştiu eu, pe atunci Catrinel mă plăcea foarte mult, admira foarte multe lucruri în personalitatea mea şi în felul meu de a fi şi cred că pur şi simplu şi-a dorit să mă aibă pe platou. Acum nu dă rău să ai nişte nume care vând. Tocmai alegerea ei de a alege oameni cu experienţă şi notorietate demonstrează că este un regizor care are nişte direcţii şi care îşi doreşte să facă anumite lucruri. Filmul e posibil să aibă succes, deja va avea premiera internaţională la Karlovy Vary, care e considerat al cincilea festival din lume. Iar pentru ea este fantastic. Sunt obişnuită să primesc foarte multă atenţie la nivelul unu, nu la al cincilea festival, dar pentru un regizor debutant este fantastic ce i se întâmplă şi va avea şanse pe viitor. Sunt foarte fericită.
M-am simţit frustrată când am citit scenariul, mi-aş fi dorit ca acest personaj să fie motorul filmului, sunt obişnuită cu asta. Ca actor îţi doreşti să ai un personaj care are un arc foarte mare, să evoluezi, să descoperi, eu de fiecare dată când merg pe set îmi doresc să experimentez o situaţie nouă, să mă surprind. De la probă mi-am dat seama că eu voi exista în funcţie de ce va trăi personajul creat de Bogdan Dumitrache, în funcţie de ce i se întâmplă lui, eu o să mă inspir, o să merg pe ritmul lui. Eu sunt vie atâta vreme cât el îmi oferă ceva, ceea ce nu am mai trăit niciodată în niciun alt film, a fost o experienţă interesantă. Normal că de cele mai multe ori îţi doreşti ca tu să fii motorul filmului, tu să îi aduci un plus filmului, să fii personajul principal, dar nu a fost un proiect de refuzat.
S-au întâmplat lucruri semnificative în America, am făcut cursuri, workshopuri, am investit enorm de mult în profesia mea. M-a costat foarte mult. Dar a contat cu adevărat faptul că am înţeles ce înseamnă cu adevărat o industrie de film, am înţeles cine suntem noi, România, pe acest glob pământesc, dar cel mai important, după şase luni de trăit în America, mă întâlneam cu oamenii şi nu mă mai interesa fizicul, înveţi să apreciezi oamenii prin prisma acţiunilor.
Sunt foarte multe lucruri nesănătoase care se întâmplă în America. Există o foarte mare dezumanizare în industria de film, extraordinar de mare, pentru că nu contezi decât dacă poţi să-mi oferi ceva, decât dacă cariera mea poate merge mai departe doar dacă faci ceva pentru mine.
M-au invitat la cină producători foarte mari de la Hollywood, dar i-am refuzat.
L-am adorat pe Tarantino, l-am cunoscut la Cannes, l-am reîntânit în Los Angeles. Îl ador, are extrem de multă educaţie cinematografică, are o enorm de multă nebunie şi o energie fantastică, este foarte energic şi are multă umanitate, lucru rar întâlnit la Hollywood.
Sunt milioane de oameni în această industrie, acolo te vinde CV-ul, dar nu contează că ai luat un Oscar, contează când l-ai luat, contează care este notorietatea ta în acel moment. Ajungi la o disperare să te asiguri că ai un nou proiect.
Eu nu am ştiut când am plecat că am un accent rusesc şi că nu voi putea avea un accent american, mi-a spus profesoara mea, care este şi profesoara lui Tom Hanks şi a altor celebrităţi. Trebuie să te duci foarte devreme ca să capeţi un accent american. Noi suntem actori cu accent rusesc, ceea ce înseamnă că poţi juca roluri de prostituate, spioni sau iubite ale unor mafioţi ruşi. Şi nu poţi construi o carieră din personaje secundare, iar eu nu-mi doresc asta.
Se încarcă comentariile...
