Actorul Mads Mikkelsen va juca în filmul „Rogue One“, primul spin-off inspirat din seria „Star Wars“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În
2004, Mads Mikkelsen şi-a făcut debutul în SUA, jucând alături
de Clive Owen şi Keira Knightley în filmul Disney, „Regele
Arthur/ King Arthur“ FOTO AP
În 2004, Mads Mikkelsen şi-a făcut debutul în SUA, jucând alături de Clive Owen şi Keira Knightley în filmul Disney, „Regele Arthur/ King Arthur“ FOTO AP

Actorul danez Mads Mikkelsen va juca în filmul „Rogue One“, primul spin-off inspirat din noua trilogie „Star Wars“, care va fi regizat de cineastul britanic Gareth Edwards şi ar urma să aibă premiera în 2016.

Implicarea actorului danez în franciza „Star Wars“ a fost anunţată de regizorul Gareth Edwards, prin intermediul unui mesaj video, proiectat, sâmbătă, la evenimentul Disney D23 Expo din SUA, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Alături de Mads Mikkelsen, din distribuţia „Rogue One“ vor mai face parte Donnie Yen, Jiang Wen, Alan Tudyk şi Ben Mendelsohn, potrivit aceluiaşi mesaj al regizorului peliculei.

Aceştia s-au alăturat actorilor Felicity Jones, Diego Luna, Forest Whitaker şi Riz Ahmed, a căror implicare în noul proiect din seria „Star Wars“ fusese anunţată anterior.

Născut în Copenhaga, Mads Mikkelsen şi-a început cariera ca gimnast şi dansator, lucrând mai ales în domeniile teatrului, televiziunii şi filmului şi ajungând astfel una dintre vedetele din Danemarca şi zona scandinavă. Mikkelsen a jucat apoi în filmul nominalizat la Oscar „O afacere regală/ A Royal Affair“, în rolul lui Johann Friedrich Struensee. Mikkelsen a primit şi premiul pentru cel mai bun actor la Festivalul de la Cannes, în anul 2012, pentru rolul său din „Vânătoarea/ The Hunt“. „Vânătoarea“ a fost nominalizat şi la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină“ la ediţia din 2014 a premiilor Oscar.

În 2004, Mikkelsen şi-a făcut debutul în SUA, jucând alături de Clive Owen şi Keira Knightley în filmul Disney, „Regele Arthur/ King Arthur“, regizat de Antoine Fuqua. Totodată, acesta a jucat în pelicula din seria dedicată agentului James Bond „Casino Royale“ din 2006 şi este protagonistul serialului „Hannibal“, în care actorul Mads Mikkelsen interpretează rolul celebrului doctorul Hannibal Lecter.

Grupul Disney intenţionează să lanseze o nouă trilogie „Star Wars“ începând din 2015 şi până în 2019. Potrivit presei de specialitate, personaje îndrăgite din trilogia originală, Yoda, Han Solo şi Boba Fett, vor deveni protagoniştii unor filme individuale care le vor fi dedicate.

„Star Wars: Episode VII - The Force Awakens“, care va fi lansat pe 18 decembrie, a fost votat filmul cel mai aşteptat al anului 2015 şi este marele favorit la casele de pariuri care consideră că acest lungmetraj SF are cele mai mari şanse să devină pelicula cu cele mai mari încasări din acest an.

Pe de altă parte „Rogue One“, primul spin-off inspirat din noua trilogie „Star Wars“, va fi regizat de cineastul britanic Gareth Edwards şi ar urma să aibă premiera în 2016. Filmul va spune povestea unei misiuni organizate de un grup de luptători din Rezistenţă care intenţionează să fure planurile pe baza cărora a fost construită malefica staţie spaţială şi super-armă Death Star (Steaua Morţii).

Nu au fost făcute publice detalii despre cel de-al treilea film dedicat universului „Star Wars“.

George Lucas a vândut compania Lucasfilm în 2012, pentru 4,05 miliarde de dolari, studiourilor Disney, care au anuţat ulterior că vor continua seria „Războiul Stelelor/ Star Wars“ cu aceste trei noi filme.

Franciza „Războiul stelelor“ a devenit un veritabil fenomen cultural, iar personaje precum Luke Skywalker, Prinţesa Leia şi Darth Vader şi fraze precum „May the force be with you/ Forţa fie cu tine“) au intrat în cultura populară mondială.

Franciza „Star Wars“, creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977.

Filme



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite