2014 la Hollywood

2014 se termină într-o atmosferă alternativ ridicolă şi depresivă: O corporaţie transnaţională ce deţin un studio de film, speriată de o mini-tiranie vag educată, dar armată cu focoase nucleare. O satiră incompetentă ce arată faptul politic fundamental, diferenţa dintre sclavie şi libertate, este cenzurată. Internetul pare mai folositor ameninţărilor teroriste decât publicării poveştilor.

Nu a fost un an impresionant pentru film în Hollywood. Tendinţa cea mai evidentă este avansul individualismului. Prin filme cu eroi luaţi din benzile desenate de altă dată şi forţaţi să vindece sau măcar să trateze fricile şi grijile vremii noastre. Acestea sunt filmele care au câştigat încrederea studiourilor şi afecţiunea sau măcar interesul vag al audienţelor globale. În acelaşi timp, studiourile şi audienţele vor filme care perpetuează sau vor crea serii interminabile, într-un proces care transformă filmul în televiziune. În zilele noastre, poţi vedea un sezon întreg al unui show de televiziune într-o zi. Dar ca să vezi o poveste spusă la filme, s-ar putea să aştepţi trei ani sau mai mult. Unii, mulţi par să fie interesaţi. Dar e greu de ştiut sigur: Nu există alternative...

Nevoia de eroi nu este greu de înţeles. Este o problemă triplă a lumii noastre. Eroii ne forţează să credem--şi testează dacă mai putem să credem--în acţiunea umană. O lume condusă de raţiune şi ştiinţă şi un stat la o scară enormă, posibil planetară ţine oamenii într-o umbră care nu iubeşte viaţa. Ce mai poate face vreun om--măcar un om excelent--altceva decât să urmeze obedient regulile într-o asemenea lume? Ştiinţa pare să abolească libertatea individuală şi iubirea de pace pare să abolească bărbăţia. Reafirmarea importanţei individuale--ca diferit de utilitatea marginală--a oamenilor este cel mai evident scop al eroismului.

Dar cine crede că mai există eroi şi unde este dovada? Din anii '80, când filmele de acţiune cu tentă comică au fost inventate şi au reformulat imaginaţia eroică a bărbaţilor şi copiiilor, era clar că eroul modern este murdar, cinic şi din clasele de jos sau măcar excentric. Nu este, pe scurt, creatura noii epoci sau beneficiarul tuturor puterilor şi credinciosul promisiunilor epocii noastre. Această viziune oarecum depresivă, dar stoică a fost înlocuită de eroii de benzi desenate iubiţi de copii--care ei înşişi au fost forţaţi să facă faţă crizei eroismului, în poveşti care din nou şi din nou se reîntorc la spectrul nihilismului.

Eroii sunt eroi pentru că salvează comunităţi umane. Aparţin vremurilor teribile. Poveştile despre eroi sunt îndeobşte poveşti despre origine--a doua problemă a lumii noastre, uitarea originilor. Poveştile despre originile eroilor la modă acum nu sunt copilăroase--toate au legătură cu noua putere a ştiinţei şi cu realităţile sociale ale epocii egalităţii, cel puţin cu realităţile oribile, pe care am vrea să nu le vedem. Este împotriva seriozităţii noastre de zi cu zi să luăm în serios aceste poveşti, dar tinerii şi, tot mai mult, adulţii, le iubesc şi nu vor să renunţe la ele. Este poate vremea să lăsăm deoparte moralismul şi să le dăm atenţie...

Faptul că mulţi oameni care îşi trăiesc vieţile foarte confortabil fără să creadă că au de ales sau că au vreun viitor bun se uită la poveşti despre foarte puţini oameni care par semi-divini sugerează ceva despre puterea inegalităţii şi în societatea noastră în care egalitatea este ultimul principiu inviolabil. Urâţenia poveştilor şi lipsa de iubire şi patriotism nu sunt accidente: Justiţia cere mai mult decât egalitate pentru a fi ceva serios şi preţul pe care îl plătim pentru justiţie este ceva teribil. Într-un fel, poveştile acestea ne pedepsesc pentru confortul mental în care trăim: Vor să readucă în discuţie originile democraţiei noastre prospere ca să ne reamintească, între altele, că viitorul s-ar putea să fie sumbru--că teroarea originilor se reîntoarce.

Dar individualismul eroic mai ascunde şi o a treia problemă, vizibilă oricui vede că nu mai vedem filme cu sfârşit fericit. Comedii, adică. Există un tip de film care anunţă, repetă, confirmă şi educă superioritatea femeilor asupra bărbaţilor, plăcerii asupra durerii, moderaţiei asupra curajului, prudenţei asupra ştiinţei şi frumuseţii asupra utilităţii: Comedia romantică. Acesta este şi unul dintre puţinele tipuri de film pentru adulţi. A fost extirpat şi, din contră, cinematograful e dominat de filme pentru adolescenţi angoasaţi, care sunt trataţi de parcă ar fi incapabili sau neinteresaţi de a înţelege că vor creşte să trăiască cu femei...

La un nivel mai larg, nu este vorba numai de probleme cu înţelegerea dragostei şi căsătoriei în distrugerea filmelor pentru adulţi. Suferim de inabilitatea de a forma legături şi asociaţii--individualismul ne paralizează. Egalitatea politică este incompatibilă cu dragostea şi prietenia, care sunt însă mult mai iubite. O comedie romantică astăzi sau orice comedie, ori va scandaliza egalitatea pentru că arată că o femeie îndrăgostită se gândeşte mai mult la fericire decât la cauza egalităţii tuturor femeilor--ori, dacă nu scandalizează egalitatea, nu poate convinge pe nimeni că dragostea mai are vreun fel de putere. Lăsând romanţa deoparte, comedia ori umileşte mândria democratică pentru că este nerezonabilă, ori nu poate convinge pe nimeni că mai există cineva care are curajul să râdă de majoritate sau de opinia universală.

Acestea sunt gândurile cu care vă prezint notele pe care le-am luat la filmele care m-au interesat destul încât să scriu despre ele anul acesta. Pe unele le-am văzut din interes, pe altele pentru că scriu despre film. Încep cu cele pe care le recomand: Filme al căror succes mă bucură--le-am văzut cu plăcere şi sper să nu fie pur şi simplu uitate imediat.

INTERSTELLAR. Singurul film din acest an care încearcă să ne arate un viitor cu ceva speranţă pentru umanitate. Ne prezintă un erou stoic şi confruntarea dintre un bărbat care îşi iubeşte familia şi oameni de ştiinţă care nu par capabili să iubească. Acesta este filmul din acest an care a forţat audienţa să urmărească povestea fără pretenţiile de superioritate cu care îndeobşte ne uităm la lucruri care par serioase.

Un erou democratic mai tipic decât tipicul: Orfan, cu o iubire inexplicabilă de muzică populară. Aventuri galactice pe gustul băieţilor. Actorul Chris Pratt, este noua imagine a bărbatului democratic, potrivit unei epoci în care nu mai există stele.

FURY. Filmul de război de anul acesta. Înapoi la al doilea război mondial şi eroismul trezit de revenirea haosului şi tiraniei în centrul civilizaţiei. Arată psihologia pe care se bazează lumea noastră şi trezeşte, dureros, virtuţi uitate în toate lucrurile pe care le respingem. Este un atac la moralism şi face din suferinţă ocazia nobilităţii. Spune adevăruri despre democraţie pe care astăzi nu avem curajul să le rostim sau auzim, despre cum suntem toţi muritori.

Nu este un succes, dar aminteşte de ce am vrea să vedem un succes.

A fost primul film de acţiune care mi-a plăcut. Din nefericire, Tom Cruise pare să nu mai poată convinge audienţa--tinerii preferă eroi de benzi desenate care nu au farmec şi nu caută să facă lucrurile imposibile să pară inevitabile... Povestea arată la ce folosesc iluziile de Hollywood: Poţi vedea lupta dintre realizarea că suntem muritori şi că am putea să iubim într-un om care le ignora pe ambele. Toţi democraţii trebuie să vadă asta, într-un fel saul altul...

LEGO MOVIE. Celălalt film cu Chris Pratt. O animaţie ciudată, care pune tehnologia să facă ceva complet nerevoluţionar şi lipsit de progres, pentru o poveste în care progresul este o ameninţare. O poveste despre revoluţia democratică din societatea noastră, despre lupta dintre democraţia imaginaţiei şi oligarhia succesului tehnologic.

ursuleţul Paddington, pentru că familia este pur şi simplu o familie din lumea globalizată. Numai accentul este britanic. Şi ursuleţul este un imigrant care caută să fie iubit. Trecutul britanic este condamnat şi şters, dar familia redescoperă iubirea.

burghezi care vor să abandoneze burghezia de dragul unei fantezii boeme în Paris. Democraţia a hotărât. Dacă gustul pentru subtilitate şi lucruri fine, însă, vă face să nu afirmaţi cu încredere opinia democratică, vă recomand cu căldură acest pilot. Este o uvertură, nu numai o scurtă poveste...

Vi-l recomand cu căldură.

Acum, filmele care nu mă satisfac--speram să aibă poveşti mai bune şi mai serios scrise, am încercat să văd ce merge bine la aceste poveşti sau măcar ce opinii sugerează şi ce probleme ridică...

THE JUDGE - o dramă de familie despre revoluţia democratică şi cum iubirea este mai puternică decât justiţia. Trăim într-o vreme cu o psihologie incompetentă, însă, aşa că scrisul poveştilor este aproape imposibil...

EQUALIZER - filmul de acţiune despre civilizaţie: Bărbaţii puternici protejează femei slabe şi dubla inegalitate implicată în această situaţie ar trebui să ne arate că trăim într-o lume care merită sau poate merita sacrificiul creaturilor excelente. 

Un spirit cinic ar spune că resentimentul şi paranoia sunt virtuţi democratice...

revoluţia democratică în societatea noastră creează un individualism care ar putea fi sfârşitul omenirii, care s-ar putea să fie bine meritat, ni se sugerează...

monştri dincolo de puterile noastre, care să se răzbune pentru mândria noastră oarbă. Vizionare de familie...

să ne salveze. Vizionare pentru prietenii Americii, care par să fie tot mai puţini...

Religie pentru democraţia individualistă: Oameni care trăiesc într-o lume în care nu pot face bine, creaţi şi creată de o divinitate mută. Vă recomand orice altă poveste biblică, pentru că aceasta nu are respect nici pentru raţiune, nici pentru legea divină. Afară de noul film Exodus--care măcelăreşte o altă poveste biblică. Dacă vreţi să vedeţi un film despre cum evreii fac probleme unui popor din Orientul Mijlociu pentru că sunt fanatici şi nerezonabili, o să vă distraţi.

originea eroică a civilizaţiei. Primul imperiu comercial creat pe baza democraţiei--libertatea politică a cetăţenilor--este într-un fel, încă cel mai interesant. Splendoarea Atenei a fost însă creată în război şi asta aduce şi problema patriotismului într-o scenă potrivită pentru eroi, în speţă pentru Temistocle, care este cel mai mare erou dintre oameni. Din nefericire, tot ce este vulgar şi imoral în eroi este vizibil, dar nimic altceva. O dezamăgire--trăim într-o vreme în care tinerii folosesc adjectivul epic, dar nu e clar că mai ştie cineva ce este poezia epică.