Nişte rezerve aveam acum, că doar am învăţat ceva cînd am ieşit în chiloţi din prima căsătorie; undeva prin provincie. E drept, material bun, bumbac, din China, Mr. Big. Îi luase soacră-mea din Europa, avea ea pe unu în Bucureşti, bărba-su pilea cam mult „nu dădea bani în casă” şi nu mai făcea nici treabă; şi, sincer, eu chiar o înţelegeam. Mda, încă era cald, o vară tîrzie. Şapteşpe septembrie. Exact de ziua lui taică-miu.

Drum bun în viaţă!

mi-a zis, şi mi-a făcut vînt, acum cinşpe ani, în noua existenţă, cea de divorţat. Deci bani, de data asta chiar erau. Aşa că mi-am permis - gîndind în linişte, cu mintea zen şi mîinile în jurul unui corp străin, realmente superb, corect, nu-mi mai era de mult străin - şi ne-am asumat.  Aşa că m-am lăsat prins de Moni. Nu era singură, venise şi cu trei martori din categorii sociale diferite, pentru diversificare, să fie un „eşantion reprezentativ”, îl studiase pe bătrînul Gallup în facultate, făcuse marketingul cu cel care i-a fost soţ şi de care s-a despărţit pînă să apar eu, dovedind crase lipsuri anticipative; omul tocmai a ajuns decan la Drept, pe Splai. Universitatea Internaţională Lumina. A, da, şi a mai venit şi cu un pozar profesionist. Eram tot în chiloţi, tot ăia de data trecută, roşii, chinezeşti, doar am zis că era un material bun, nu se mai fac acum, am rămas pe poziţie, una fermă, şi am recunoscut onest cele văzute şi imortalizate de ei. Apoi am plătit domneşte avocatul, şi am divorţat rapid. Banii au fost ca să achit şapte rate la împrumutul pentru apartament şi şaptesprezece luni restanţele de la întreţinere. Moni a plecat spre zări mai calde, interesul a primat, iar cînd am întîlnit-o la o expoziţie de pictură, era cu acelaşi avocat care fusese al meu, mi-a picat fisa de ce ăla a cerut un superonorariu. Şi mi-a devenit foarte clar că i-am plătit chiar eu măcar jumătate din servieta aia din piele de crocodil. După-aia mi-am plîns amarul în două romane şi un volum de proză scurtă cu şanse reale la Premiile Uniunii Scriitorilor. Le-am scos în cîte cinci mii de exemplare, pe banii mei, la două edituri bune, copertă cu lăcuire parţială, şapte lei pe exemplar numai pentru treaba asta, omu ăla de la compania de social-media a zis şi el „cinci mii de coco trebuie pentru campania de mediatizare”, eu am zis ok şi am achitat iar, reuşita a fost vax; s-au vîndut fix 123 de exemplare. Ce-i drept că şi banca s-a supărat după ce n-am mai achitat ratele, după ceva timp şi zeci de SMS-uri de ameninţare cu raportarea la Biroul de Credit şi-a trimis portăreii, iar după înc-o vreme şi-o licitaţie adjudecată la un preţ bun, a trimis pe alţii în loc, o familie faină, tineri, simpatici, au două fetiţe adorabile, se înscriseseră doar ei, nu aveau cum să nu-l cîştige, „să-l stăpîniţi sănătoşi!”, e un decembrie gri şi ziua scurtă, în boxa de la subsol – noilor proprietari nu le-am dat încă cheia de-acolo, am zis să mai profit şi eu o vreme  – e cam rece, nu se mai usucă nici rufele, şi cred că voi da peste nişte oameni buni cu suflet mare.

Zero, şapte, doi, zero, nouă...


                                                                                 

  Foto: Cezar Pârlog după Chichirez Teodora - Incompatibilitate

*

        Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sînt „Electric puzzle”, Editura Neuma, 2017, Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015.

Citiţi şi:

De Sîn' Andrei
Cronica unei cărţi în curs de apariţie
SMS naţ. Nelimitat