Inedit este şi acest nou val al umoriştilor din România, despre care voi trata în rândurile ce urmează. În Occident se face stand-up de vreo două secole, unul dintre promotorii genului fiind cunoscutul romancier Mark Twain.
 
La noi s-a făcut stand-up comedy şi înainte, dar nu se ştia că se numeşte astfel. Începând cu teatrul de revistă al lui Constantin Tănase, cu spectacole satirice ce se adresau tuturor categoriilor sociale din România interbelică, stand-up-ul lui viza clasa politică şi realităţile sociale ale acelor vremuri. În comunism, îi avem pe maeştrii Toma Caragiu, cu monologuri ce conţineau mici ironii la adresa regimului, şi pe Amza Pellea, ce nu mai are nevoie de nicio prezentare. Chiar şi Ceauşescu a făcut stand-up la unul dintre ultimele congrese PCR, cu un public ce era nevoit să râdă (în unanimitate) la poanta lui despre capitalism - unul dintre puţinele momente geniale ale dictatorului. După 1990, grupul Vacanţa Mare umplea sălile de spectacol cu umorul lor burlesc, expresie a revenirii la democraţie. 
 
Genul stand-up comedy s-a afirmat, timid, în pub-urile bucureştene. Asta se întâmpla acum vreo 15 ani. S-a făcut apoi cunoscut pe youtube prin câteva clip-uri ce au devenit virale, şocând prin vulgaritatea dusă la extrem. Prin 2007 se distribuia masiv pe defunctul Yahoo Mesenger un clip filmat la un show de stand-up comedy din Bucureşti. Vizionându-l, aveam să aflu că „bărbaţii nu sunt vulgari; sunt eficienţi în comunicare“. O adevărată revelaţie pentru specimenele masculine din România ce folosesc deseori, în comunicarea orală, denumirea propriului organ genital în cadrul construcţiei frazei. 
 
Comediantul face apel la viaţa reală pentru a-şi construi o adevărată lecţie despre vulgaritate. Tocmai asta este esenţa stand-up-ului în România - vizează viaţa reală, atât de ignorată şi ridicol de cosmetizată în mainstream. Tinerii refuză să se mai uite la TV, iar nimeni nu se întreabă care e motivul. 
 
Tipul, pe nume Claudiu Teohari (aka Teo), a devenit un lider de opinie. Este invitat pe la TV şi are o emisiune online. A afirmat că există şi o dimensiune educaţională a stand-up-ului pe care îl face, atunci când se luptă cu stereotipurile. Este printre puţinii care abordează lucruri mai complexe. Anul trecut a avut un scheci despre protestele antiguvernamentale, o spumoasă ironie a manipulărilor de la România TVRecent, a ironizat introducerea manualului de sport la gimnaziu. 
 
Ce vreau eu să spun este că pierdem esenţa. Nu vedem pădurea de copaci atunci când vorbim despre stand-up-ul românesc, ce şi-a câştigat un renume nu foarte onorant. Am încercat să nu judec conţinutul, ci mesajul transmis, însoţit de fiecare dată de expresii vulgare, pentru a putea fi asimilat mai uşor de câtre publicul băutor de bere din pub-uri. A şocat prin vulgaritate deoarece se ştia că vulgaritatea era apanajul interpreţilor de hip-hop, nedifuzaţi pe radio şi TV. Tot băieţi răi sunt şi aceşti comedianţi, însă mai joviali şi deloc încrâncenaţi. 
 
Stand-up-ul nu este anti-sistem, ci încearcă să îl modeleze. El captează, defineşte şi retransmite ideile sau nemulţumirile din cultura de masă. Avem exemplul lui Micutzu (Cosmin Nedelcu) cu un scheci despre Biserica Ortodoxă, presărat cu ironii ce vizează corupţia clerului. Este remarcabil cum comediantul duce în derizoriu practicile creştineşti, însă fără a deranja (chiar şi pe practicanţi!).  
 
Dan Badea (actor) a declarat război tradiţiilor şi copilăriei de altădată, relevând aspecte amuzante. A încheiat show-ul, în forţă, cu modalităţi de a face sex pentru contabili, corporatişti, fotbalişti şi magicieni. 
 
Am vorbit despre vulgaritatea show-urilor de stand-up cu Cristian Manolescu, debutant în arta umorului în picioare. Acesta invocă dreptul la exprimare liberă, nefiind de acord totuşi cu vulgaritatea gratuită. A făcut senzaţie cu un scheci despre echipa naţională de fotbal, desfiinţată într-un mod amuzant. 
Nu cred că e o tendinţă. Este pur si simplu vorbire liberă. Cam asta înseamnă stand-up. Vulgaritatea este şi în stand-up-ul din America. Mai mult sau mai puţin. Problema nu este vulgaritatea, ci vulgaritatea gratuită. De asemenea, vulgaritatea o mai folosesc unii atunci când nu au glume. Râde lumea! În timp se vor cerne. La fel cum s-a întâmplat şi până acum.
L-am văzut vinerea trecută în Hambar Pub, la Slobozia, unde a deschis show-ul lui Adi Bobo (Adrian Lungu). Mare figură tipul: aflase cu câteva ore înainte că va fi tată. Drept urmare, a făcut câteva glume, scabroase, despre această situaţie. 
 
Întâlnim frecvent apelul la exemplele din viaţa personală. Aici intervine interacţiunea cu publicul, ce trebuie să confirme că problemele prezentate sunt universal valabile. Majoritatea abordează problemele de cuplu, din perspectiva bărbaţilor, fiind o branşă dominată de noi. În asemenea momente se practică autoironia. Vă ofer ca exemplu momentul lui Radu Bucălae de la iUmor. Acesta „tratează“ despre teama de intimitate într-o relaţie, o chestiune reală a lumii moderne. 
 
Opinez că iUmor este cel mai real talent-show de pe televiziunile din România. Este real pentru că pretinde concurenţilor capacitatea de a face umor de calitate. Calitate dată de feed-back-ul unui public. Nu oricine poate asta- mulţi chemaţi, puţini aleşi. Prin intermediul acestuia, stand-up-erii au ajuns pe micul ecran, asistând la debuturi interesante, dar şi la eşecuri jenante: comedianţi închipuiţi, cântăreţi afoni (neacceptaţi la celelalte talent-show-uri) şi indivizi fără simţul penibilului.
 
Stand-up-ul va rămâne underground sau îşi va pierde farmecul. TV-ul îl va primi dacă va accepta anumite convenţii, netolerate de acesta.