VIDEO Costel Băloiu, interpretul personajului Pistruiatul: „Gura mare mi-a distrus toată viaţa“

VIDEO Costel Băloiu, interpretul personajului Pistruiatul: „Gura mare mi-a distrus toată viaţa“

Costel Băloiu, după 38 de ani de la rolul care l-a făcut celebru

Costel Băloiu, interpretul Pistruiatului, a suportat consecinţele faptului că a spus mereu lucrurilor pe nume. În vârstă de 52 de ani, fostul copil-minune al cinematografiei româneşti a avut o viaţă de film.

Ştiri pe aceeaşi temă

Pistruiatul nu mai e roşcovan şi nu mai are pistrui. Părul lui e azi grizonat, iar pistruii desenaţi special pentru filmări au fost spălaţi după ultima dublă. Pe faţa lui Costel Băloiu rămâne însă acelaşi zâmbet ştrengăresc pe care anii nu l-au putut şterge. Costel a trăit într-o viaţă cât alţii în trei, cum ar spune povestea, însă viaţa lui nu a fost tocmai un basm. „Câteodată sunt furios pe Pistruiatul: că n-a făcut mai mult, că n-a fost ambiţios, că n-a fost mai «obraznic». Câteodată sunt furios pe mine, pentru că am crezut prea mult în oameni", mărturiseşte Costel Băloiu, care deşi nu mai crede în minuni, încă aşteaptă una...

„Adevărul": „Pistruiatul" v-a urmărit toată viaţa.

Costel Băloiu: Da. Şi în sensul bun, şi în sensul rău. Pe unde m-am dus să lucrez, am vrut să fiu Costel Băloiu, un om normal. Însă unii m-au privit ca pe o vedetă, ca pe un arogant. Poate sunt arogant, uneori, dar nu o fac în mod conştient. Dar au fost şi situaţii în care acest rol m-a ajutat. Sunt şofer profesionist, şofatul e pasiunea mea, dar mai greşesc şi eu. Uneori mi s-a mai întâmplat să se poarte poliţiştii frumos cu mine. Câteodată sunt furios pe Pistruiatul: că n-a făcut mai mult, că n-a fost ambiţios, că n-a fost mai „obraznic". Câteodată sunt furios pe mine, pentru că am crezut prea mult în oameni. „Pistruiatul" m-a urmărit toată viaţa şi m-a marcat. Mă lovesc tot timpul de chestia asta. Unii privesc reticent, unii mă acuză, alţii îmi spun că e păcat că n-am continuat. E greu să dau explicaţii fiecăruia despre ce a fost în trecut, să le spun că, de fapt, nu m-a ajutat nimeni, că am avut un conflict verbal cu Sergiu Nicolaescu.

De ce aţi avut un conflict?

A vrut să-mi dea un rol în seria de filme cu comisarul Moldovan: „Ultimul cartuş", „Un comisar acuză". Numai că, pentru filmele lui, trebuia să fiu tuns şi nu puteam să mă tund, pentru că eu filmam cu Francisc Munteanu, pentru „Pistruiatul". Aveam vreo 14 ani şi am avut o ieşire rebelă, i-am zis ceva nu prea ortodox şi asta a fost. El n-a acceptat niciodată aşa ceva, de la nimeni. Însă eu chiar nu pot să tac. Gura mare mi-a distrus toată viaţa.

Aţi declarat într-un interviu: „În naivitatea mea, eram prieten cu Sergiu Nicolaescu".

M-am mai întâlnit cu el la unele emisiuni TV la care am fost invitat, mi-a spus că mi-a urmărit traseul în viaţă, că ştie că mi-a fost greu şi mi-a spus că mă va ajuta. La un moment dat i-am dat un telefon. De la acel telefon au urmat încă vreo 11. Niciodată nu era în Bucureşti, nu avea timp... După aceea am tras linie şi-am zis: orice minune durează trei zile.

Costel Băloiu, într-o secvenţă din serial, alături de Sergiu Nicolaescu



V-aţi fi dorit să reveniţi în lumea filmului?

Eu n-am cerut nimănui nimic. Însă nici cei care mi-au promis ceva nu s-au ţinut de cuvânt. Acum lucrez la Unitatea de Management a proiectelor subordonate Ministerului Educaţiei. Sunt angajat pe post de referent, dar fac de toate: sunt şofer, curier... Însă m-am cam săturat. Nu-mi place nici sistemul, nici cum se pune problema şi-aş vrea să renunţ. Am pus mult suflet, am fost devotat, iar oamenii n-au apreciat asta. Iar acum, când lucrurile nu mai merg bine, şeful meu mi-a zis: „Măi, Costele, ce-o să mă fac eu cu tine, că tu n-ai decât liceul, nu ţi-a plăcut cartea". N-a mai contat nimic, făptul că am sărit în cap pentru el, că să spun aşa. Am încercat să mă duc şi la facultate, m-am înscris la SNSPA, dacă tot sunt în sistem. Am mers două săptămâni, însă când am văzut cum se trece prin facultatea aia, am renunţat. Mi‑am dat seama că n-am ce să caut acolo. Sunt nemulţumit şi vreau să fac din nou o schimbare în viaţa mea. Probabil că mă voi întoarce tot la TIR, am fost şofer pe TIR. Actualul meu şef îmi spune că dacă plec de aici nu voi avea probleme să mă angajez, pentru că mă cunoaşte lumea. Însă, dacă ai trecut de 40 de ani şi te duci să te angajezi, ţi se spune: „Du-te, tataie, de aici". Iar eu am 52...

Aţi câştigat mulţi bani pentru „Pistruiatul".

65.000 de lei pentru rol, ceea ce însemna cam o Dacie, atunci, şi 20.000 de lei ca recompensă pentru că am făcut economie de peliculă. Aveam memorie foarte bună şi nu trăgeam multe duble. 85.000 de lei pare o sumă mare, însă banii au venit în mai multe tranşe. I-a luat mama mea. Mi-aduc aminte că eu m-am ales cu un magnetofon, o bicicletă şi cam atât... Banii s-au cheltuit în casă, s-au dus pe tot felul de mărunţişuri. I-am mai cumpărat mamei o haină de astrahan şi un covor. Asta am cheltuit eu.

„Pistruiatul" era un serial propagandist. Cum percepeaţi atunci comunismul, realizaţi ce se întâmpla în România?

În anii '70, încă se trăia bine în România. După '80 s-au stricat lucrurile. Însă eu nu am dat multă importanţă, eu mi-am jucat copilăria în serial. Nu înţelegeam lucrurile în profunzime. Acum spun în glumă: Mai bine îl omoram pe Nicolaescu şi ne dădeam cu nemţii, că ne era mai bine. (râde)

Puteţi face o comparaţie între România de atunci şi cea de acum?

Politica mă lasă rece. Se trăia rău şi atunci, se trăieşte rău şi acum. Dar cred că în anii comunismului erau mai uniţi oamenii. Acum, valorile umane nu mai sunt puse în evidenţă, alte lucruri sunt considerate importante.

Ce credeţi despre nostalgici?

Eu nu mai am marşarier de 20 de ani. Frumos, urât, rău, bine, trebuie să mergem înainte.

Vă mai uitaţi la televizor?

Butonez. Mă uit foarte mult la ştiri şi la posturi gen Discovery şi National Geographic.

La telenovele, seriale româneşti?

Sub nicio formă. Am văzut de vreo câteva ori şi mi se pare că e păcat de actorii ăştia tineri care joacă în aceste producţii. Nu-i reprezintă scenariul, acţiunea, nu-i reprezintă nimic. Sunt produse economice, făcute pentru o anumită categorie de telespectatori. După mine, şi serialul „Roşcovanul" a fost un fiasco. Am făcut multe greşeli acolo, am fost crispat. Se născuse adolescentul, mă consideram un pic vedetă şi n-a mai fost ce trebuia să fie.

Prima soţie şi fiul dumneavoastră din prima căsătorie trăiesc în Canada.

Da, mai întâi a plecat soţia mea în 1986, iar în 1991 l-a chemat şi pe Robert. Ne-am reîntâlnit când el avea 22 de ani, în 1999, la „Surprize, Surprize...", la Andreea Marin. Fosta mea cumnată s-a gândit să-l aducă. A stat o lună, însă au fost nişte divergenţe de opinie, nu ne-am înţeles prea bine. Avea o atitudine urâtă. Deschidea frigiderul şi-l închidea cu piciorul, iar eu îi spuneam că am făcut rate pentru frigiderul acela. Îmi spunea tot timpul „la noi, în Canada". I-am zis că „la noi" înseamnă România, că el va fi mereu un outsider în Canada. Nu prea i-a plăcut cuvântul ăsta... A plecat fără să-şi ia la revedere, când noi nu eram acasă. De-atunci nu ne-am mai văzut. Legătura s-a rupt total, nicio scrisoare, nicio felicitare.

Cum aţi cunoscut-o pe Elena, actuala soţie?

Ne-am cunoscut în taxi. Aveam taxi proprietate personală. Eram în perioada în care mă întorsesem din Italia, unde am stat câteva luni. Luam bătaie de la Securitate din două în două zile. Am vrut să apelez la Nicolaescu, să facă ceva să nu mă mai bată ăia de la Securitate. Mi-a zis că nu se bagă pentru prostiile unui adolescent întârziat, care a greşit de două ori: o dată că a plecat, a doua oară că s-a întors. Am plecat în Italia cu galeria echipei Sportul Studenţesc şi am stat la nişte prieteni. La întoarcere am pierdut avionul, aşa că am decis să rămân. Însă locul meu nu era acolo, m‑am considerat inutil. Apoi am făcut prostia să revin în România şi a urmat ce a urmat. În perioada aceea amărâtă am cunoscut-o pe numărul trei (râde). Aşa îi spun eu Elenei. A acceptat foarte multe: n-aveam casă, n-aveam bani, chiar nu aveam nimic. Însă aveam o prietenă (râde). Am fost măgărel în perioada aceea... Elena avea două fete. Acum le consider ca fiind şi ale mele. Cea mare are 27 de ani, e căsătorită şi stă în Italia, iar cea mică are 24 de ani şi e aici, cu noi.

Ce-aţi face diferit dacă aţi lua viaţa de la început?

Nimic. Dar mi-ar fi plăcut să o fi cunoscut mai devreme pe Elena.

"Câteodată spun în glumă: Mai bine îl omoram pe Nicolaescu şi ne dădeam cu nemţii, că ne era mai bine.''

"Pentru „Pistruiatul" am luat 85.000 de lei. Mi-aduc aminte că eu m-am ales cu un magnetofon, o bicicletă şi cam atât... Banii s-au cheltuit în casă, s-au dus pe tot felul de mărunţişuri.''

citeste totul despre: