Samuel L. Jackson: „Am fost un dependent de droguri nenorocit, dar aveam o reputaţie bună“
0
Actorul american Samuel L. Jackson (67 de ani) a povestit într-un interviu acordat publicaţiei The Guardian despre perioada în care s-a luptat cu dependenţa de droguri, declarând că a scăpat de acest viciu în 1991 şi că, deşi era un „dependent nenorocit“, avea o reputaţie bună.
Recent distins cu premiul pentru întreaga activitate la gala BET Awards, care a avut loc pe 26 iunie, actorul Samuel L. Jackson a afirmat, în discursul său, că cel mai mare ajutor pe care l-a primit pe când se lupta cu dependenţa de droguri a fost din partea soţiei sale, LaTanya Richardson, şi a fiicei lor, pe atunci în vârstă de 8 ani.
„M-au găsit întins pe jos, după ce am plecat de la o petrecere a burlacilor. M-au dus la dezintoxicare imediat, m-au susţinut şi mi-au dat motive să îmi revin şi să lupt cu asta zi după zi“, a spus actorul.
Samuel L. Jackson nu s-a ferit niciodată să vorbească despre dependenţele sale. În anii '70, '80, pe când încerca să îşi facă un nume pe scena de teatru din New York, avea probleme grave privind consumul de alcool şi droguri.
„Eram un dependent de droguri nenorocit şi îmi ieşeam din minţi tot timpul, dar aveam o reputaţie bună“, a declarat el într-un interviu publicat de The Guardian.
„Jucam în piese premiate cu Pulitzer. Am lucrat cu oameni care m-au făcut mai bun, care m-au provocat. Aşadar, făceam lucrurile cum trebuie, dar era acel singur lucru care îmi statea în cale - dependenţa mea“, a mai afirmat el.
Când a reuşit să îşi trateze boala, spune Samuel L. Jackson, a realizat că nu trebuie să mai acorde toată atenţia publicului, ci să se concentrează pe relaţia cu oamenii alături de care se află pe scenă.
„Înainte, obişnuiam să fac lucruri pe scenă şi urmăream reacţia publicului - Aha! I-am prins bine de data asta! Când am reuşit să ignor asta şi să mă concentrez pe relaţiile cu oamenii alături de care sunt pe scenă, am fost, în sfârşit, capabil să înfloresc în orice aş putea crede că sunt acum“, a mai declarat Samuel L. Jackson.
Samuel L. Jackson apare în noul film „Legenda lui Tarzan/ The Legend of Tarzan“, în care interpretează rolul lui George Washington Williams. Pelicula va avea premiera în România pe 8 iulie.
Au trecut ani de când cel cunoscut drept Tarzan (Alexander Skarsgard) a lăsat în urmă jungla din Africa pentru o viaţă rafinată alături de soţia sa, Jane (Margot Robbie). De această dată, a fost invitat din nou în Congo, pentru a servi ca emisar al Parlamentului, deloc conştient de faptul că este doar un pion într-un plan complex, determinat de lăcomie şi răzbunare şi pus în mişcare de căpitanul Leon (Waltz). Însă căpitanul şi acoliţii lui nu au habar de ceea ce sunt pe cale să dezlănţuie, arată cinemagia.ro.
Actorul, născut pe 21 decembrie 1948, a devenit cunoscut la începutul anilor 1990, cu filme precum „Jocuri patriotice/ Patriot Games“ şi „Jurassic Park“, în care a apărut înainte de a colabora cu Quentin Tarantino la pelicule precum „Pulp Fiction“ (1994), „Django dezlănţuit/ Django Unchained“ (2012) şi „Cei 8 odioşi/ The Hateful Eight“ (2015). A primit o nominalizare la Oscar, pentru rolul din „Pulp Fiction“, pentru care a câlştigat un premiu BAFTA. În plus, a primit patru nominalizări la Globurile de Aur. În 1991, a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar, la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Jungle Fever“, şi a fost distins cu Ursul de Argint, la Berlinala 1998, pentru rolul din „Jackie Brown“ (1997).
Samuel Leroy Jackson ocupă al doilea loc în clasamentul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări din istoria box office-ului american, fiind întrecut doar de Harrison Ford.