În orice ţară care se pretinde democratică, oricine poate să depună o plângere împotriva oricui, iar organele să îşi facă treaba, la fel şi Justiţia. Doar că în cazul de faţă, a-l acuza pe Moise Guran că a răspândit informaţii false e ca şi cum ai spune că Badea este un mincinos, doar pentru că o burtieră a Antenei 3 a titrat o tâmpenie. Şi bănuiesc că ştim cu toţii că nu de-asta este.

Am impresia că această plângere penală nu este altceva decât dorinţa de atenţie a lui Badea, care îşi vede ratingurile tot mai mici, iar emisiunea tot mai plictisitoare şi mai inutilă (nu că până acum ar fi avut vreo utilitate publică). Pentru că e vizibil de la o poştă că această plângere, făcută „pe modelul Ghiţă versus SOV”, nu este altceva decât o modalitate de a se asocia ca imagine, fie şi prin alăturare, la fel ca în colajul de mai sus, cu personajul cel mai controversat şi mai discutat din media românească în ultimele zile.

Pentru că, fără voia lui, Moise Guran a ajuns ţinta tuturor celor care chiar au crezut că vine un cataclism de 10 grade Richter în România, ca şi când grinda din mesaj ar mai fi contat în vreun fel. Ca o paranteză, un asemenea mesaj este ori opera unui hacker, ori gafa unui angajat Biziday, pentru că ea nu apare ca o eroare pur tehnică (întrucât este un mesaj conceput şi lansat) fiind mai degrabă un act premeditat. De care însă nu cred că se face direct responsabil Moise Guran. Cel puţin nu penal, aşa cum ar putea să insinueze fostul său coleg, Badea Mircea.

Acesta din urmă este un recidivist, dacă ne gândim că de fiecare dată a profitat de asemenea scandaluri mediatizate pentru a fura şi el o feliuţă de faimă, alăturându-se „vocii mulţimii” şi implicit celor arătaţi cu degetul. Şi o dovedeşte prin faptul că deşi nu a fost afectat personal de aplicaţia lui Guran, pe care a declarat public că nu o avea instalată, totuşi s-a simţit el cumva dator să îi dea jurnalistului cu tifla.

Ne amintim, desigur, ca un exemplu recent, „scandalul radiaţiilor” în care a fost implicat Cătălin Tolontan, precum şi cel al substanţelor mai mult sau mai puţin diluate din spitale. Şi atunci, ca şi acum, citizen Badea a ţinut să înfiereze proletar erorile colegului său, neezitând, desigur, să arunce potop de ironii şi glumiţe la adresa acestuia, în acelaşi context ţinându-i isonul, mai scremut şi mai stângaci într-ale umorului, colegul de platou Gâdea.

Revenind însă la Moise Guran şi aplicaţia apocaliptică, am citit şi plângerea trimisă de „Myrcea” Badea, pe modelul „Seby”. Dincolo de formularea precară şi deficitară („A apărut astfel un sentiment de panică teribilă la foarte multi cetăţeni”), am remarcat prezenţa clişeelor verbale ale prezentatorului de pamflete („îşi asumă asta, cu subiect şi predicat”), precum şi noile sale obsesii din era post-Băsescu („aceştia sunt oameni obişnuiţi să #reziste şi nu se sperie uşor). 

Cum spuneam mai sus, pârâtul este legal şi permis în România. Sper că nu şi încurajat. Probabil că „Myrcea” s-a obişnuit cu asta din copilărie. Însă a o face doar de dragul ratingului şi a amuzamentului personal (nu l-am văzut nicio clipă îngrijorat cu adevărat, aşa cum or fi fost probabil unii dintre cei care au crezut că la 10 grade mai scapi sub grindă) mi se pare cel puţin un gest de maidan. Mai ales în contextul în care cei care îl urmăresc în fiecare cu sfinţenie pe Badea şi nici măcar nu ştiu ce-i ăla „pamflet” (o scuză pentru inepţii şi bufonerii în cazul de faţă) ar putea la fel de bine să se considere victime ale răspândirii, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false, lucru de care abundă „gura presei” lui Badea.