Keira Knightley se căsătoreşte: actriţa va purta o rochie Chanel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Keira Knightley se va căsători, sâmbătă, cu logodnicul său, James Righton, pe proprietatea de cinci milioane de dolari pe care o deţine familiei ei. La eveniment vor lua parte în jur de 50 de apropiaţi ai cuplului.

Potrivit Mediafax, mai multe corturi elegante au fost amenjate pe proprietate din Sudul Franţei, acolo unde urmează ca cei doi să îşi oficializeze relaţia. De asemenea, se pare că actriţa şi logodnicul ei au angajat o firmă de catering din localitate, iar oaspeţii vor fi serviţi cu 120 de sticle de vin, băutură provenită de la o vie din apropiere,  de pe domeniul Chateau Minuty, potrivit femalefirst.co.uk.

Actriţa va purta o rochie Chanel

În prezenţa celor 50 de invitaţi, se pare că Keira Knightley va purta o rochie unicat Chanel, semnată de Karl Lagerfeld, care a fost văzut, marţi, felicitându-l pe mire într-un aeroport din Nisa.  Evenimentul a fost ţinut secret mult timp, iar oaspeţilor li s-a cerut să nu călătorească în grupuri mari.

În urmă cu ceva timp, actriţa a declarat pentru revista Marie Claire că nu este interesată de o nuntă opulentă.  "Nu suntem genul de persoane care să aprecieze o nuntă mare. Nu am nevoie de aşa ceva. Deocamdată încerc să mă bucur de această logodnă" , preciza într-un interviu pentru celebra revistă.

Actriţa în vârstă de 28 de ani ar fi cumpărat această proprietate în anul 2010, dar astăzi este înregistrată pe numele mamei sale, Sharman Macdonald, figurând  şi ca producător de vinuri în acea zonă.

James Righton, solistul trupei rock The Klaxons, a cerut-o în căsătorie pe actriţa britanică în luna mai a anului trecut, după o relaţie de 15 luni.

De-a lungul timpului, actriţa britanică a mai avut o relaţie cu actorul Jamie Dornan, din 2003 până în 2005, urmând să mai aibă o relaţie cu Rupert Friend, colegul său din distribuţia filmului „Mândrie şi prejudecată” , din anul 2004 până în anul 2010.
 

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite