Conchita Wurst: „Nu sunt obosită să joc acest rol şi îmi iubesc barba“
0Conchita Wurst, travestitul denumit „femeia cu barbă“ intrat în atenţie după ce a câştigat ediţia din 2014 a concursului Eurovision, a vorbit în cadrul unui interviu acordat BBC despre atitudinea heterosexualilor faţă de travestiţi, despre rolul pe care îl joacă, dar şi cum hainele o fac să se simtă incomod.
Pe numele real Tom Neuwirth, travestitul a recunocut că rolul pe care îl joacă nu este unul uşor, fiind că în mod natural nu este femeie. „Nu sunt obosită să o joc pe Conchita, cred că la fel ni se întâmplă tuturor după o zi de muncă, îţi dai peruca şi genele false jos (n.r. - râde), dar îmi place să mă fac comodă. În mod natural nu sunt femeie, dar pe scenă sunt, şi dau tot ce am mai bun pentru a mă apropia de acest statut“, a declarat travestitul în cadrul seriei BBC „100 Women“, emisiune ce analizează rolul femeilor în secolul al XXI-lea.
Pe de altă parte, Conchita a apreciat că nu se raportează în mod necesar la problemele cu care se confruntă femeile pentru că nu se consideră un model care poate oferi sfaturi preţioase. „Nu îmi place să fiu numită un model de urmat, mă onorează şi mă încântă faptul că oamenii devin inspiraţi după ce mă vad cântând. E minunat. Dar nu voi spune niciodată cum ar trebui făcute anumite lucruri“, a continuat ea.
Cum rolul pe care îl joacă este unul destul de controversat, comentariile negative de pe reţelele sociale au reprezentat mereu un impediment pentru astfel de artişti. Nu şi pentru Conchita care a declarat că are „o atitudine foarte nepoliticoasă faţă de comentariile de pe Twitter, nu îmi pasă. Nu le pot lua în serios“. În aceeaşi măsură, heterosexualii cu „câteva pahare de alcool în plus“ pot să dea bătăi de cap oricărui travestit. „Orice travestit are o poveste similară atunci când vine vorba de heterosexuali. Mai ales în privinţa celor care au avut câteva pahare de alcool în plus“, a mai zis Wurst.
Îmbrăcămintea reprezintă chiar şi pentru o femeie un „obstacol“ în drumul spre frumuseţe, cu atât mai mult pentru Conchita Wurst. „Totul este în mod constant legat de durere. Şi, în fond, părţile intime rămân cele ale unui bărbat“, a declarat ea zâmbind. Însă accesoriul cel mai de preţ al travestitului rămâne barba, marcă înregistrată a Conchitei. „Îmi iubesc barba, acesta este modul în care mă simt confortabil. Nu vreau să spun că orice homosexul ar trebui să aibă barbă şi perucă. Eu le port pentru că îmi plac“, a arătat ea.
Travestitul originar din Austria Conchita Wurst a devenit un fenomen în ţara sa după apariţia, în 2011, în emisiunea „Die Grosse Chance“. Modul în care a interpretat piesa „My Heart Will Go On“, de pe coloana sonoră a filmului „Titanic“, i-a adus celebritatea. Apoi, Conchita a participat la multe alte reality show-uri, inclusiv în Germania. De asemenea, a susţinut concerte şi a devenit un simbol al cauzei gay. Conchita Wurst a câştigat concursul cântecului european Eurovision 2014, a cărui finală a avut loc pe 10 mai la Copenhaga, cu piesa „Rise Like a Phoenix“.